Toate aceste informaţii ne sunt accesibile. Citindu-le, nu poţi decât să rămâi înmărmurit, când vezi cum glisează, deopotrivă în timp şi spaţiu, alveolele teritoriale ale Moldovei, precum piesele unui puzzle neordonat, după bunul plac sau neştiinţa celui care scrie. Atunci când geograful francez Pierre Gillardot a afirmat că „teritoriile nu sunt încremenite”, nu cred că şi-a imaginat cât de rapidă (aproape sincronă!) poate să fie tectonica teritorială într-un spaţiu european marginal şi cât de pestriţă, intelectual vorbind, e lumea „stăpânilor” jocului de-a teritoriul, în spaţiul est-carpatic.
Din postura unui cititor atent, am constata că adepţii neobucovinismului se delectează de teritorialitatea moldovenească, ignorând faptul că judeţul Suceava reprezintă, în linii generale, nucleul iniţial al statului moldovenesc, de unde a pornit expansiunea până la limitele ce închid teritoriul definit de sintagma Moldova istorică, că mânăstirile construite de domnitorii muşatini ai Moldovei s-au metamorfozat în mânăstirile bucovinene, că Republica Moldova se erijează în continuatoarea statului moldovenesc, iar Ştefan cel Mare devine personajul central al unei strâmbe metanaraţiuni de legitimare a noului stat, bazată pe reinventarea istoriei de către aşa-numiţii statalişti moldoveni sau moldovani, după cum ei înşişi se intitulează.
Teritorialitatea nu e o dogmă, iar exprimarea ei nu ar trebui să fie încastrată într-un formular rigid, de genul: statul căreia aparţii, regiunea, judeţul, localitatea sau viceversa. Teritorialitatea e mult mai subtilă, decât transcalaritatea ei. Chiar dacă există o taxonomie şi o scalaritate a teritoriilor, fiecare individ îşi exprimă apartenenţa teritorială aşa cum simte. Nu e deloc lipsit de patriotism să te simţi mai ardelean, mai moldovean, mai bănăţean şi să susţii construcţia unui teritoriu românesc etic şi echitabil din această poziţie! Dar e condamnabil atunci când negi evidenţele!
Într-o atare situaţie, mai este Moldova un teritoriu? Pentru a răspunde la întrebare şi, mai ales, pentru a înţelege starea actuală a teritorialităţilor moldovene, se cuvine să facem un excurs, pentru a lămuri conceptele de teritoriu şi teritorialitate. Ca să nu devin excesiv de didactic, am să evit definiţiile geografice ale teritoriului. Ioana Tudora, arhitectă de profesie, în volumul „Teritorii, scrieri şi dez-scrieri”, coordonat de geograful ieşean Octavian Groza, afirmă că „teritoriile se nasc acolo unde spaţiul geografic, geometric se transformă în spaţiul experienţei, în spaţiu social…”, iar geograful francez Roger Brunet întrevede în manifestarea teritorialităţii o dublă contradicţie: „pe de o parte, teritorialitatea pare un element util coeziunii grupurilor sociale; pe de altă parte este o sursă sau un suport pentru ostilitate, excluziune sau ură. Teritorialitatea are ceva de animal sau de vegetal şi progresul umanităţii a constat tocmai în a se elibera de o teritorialitate exacerbată sau în a o extinde la întreaga planetă. Puţină teritorialitate creează socializare şi solidaritate; multă teritorialitate le asasinează.”
Construcţia teritorială se desfăşoară pe durate lungi, iar în fazele sale iniţiale, din cauza tehnologiilor primitive, este tributară mediului natural. Modul în care structurile teritoriale locale şi iniţial izolate evoluează spre un stadiu de interconectare într-un sistem teritorial de rang superior, în care entropia internă să fie mult mai redusă decât entropia exteriorului său, va dicta în cele din urmă coerenţa ansamblului teritorial rezultat. Aşadar, chiar dacă în prezent fluviul sau muntele nu mai constituie un obstacol redutabil şi opac în calea comunicării, cunoaşterii reciproce şi vieţii de relaţie, nu trebuie ignorat faptul că intensitatea şi calitatea actuală a acestora depinde de modul în care obstacolele au fost diluate şi încorporate în ţesutul teritorial.
Odată cu eliberarea din chingile distanţei şi a dezvoltării infrastructurilor de transport, sistemul teritorial se vede din ce în ce mai integrat în sisteme de rang superior, ele însele cu propriile lor structuri spaţiale ordonatoare. Apare evidentă dificultatea pe care o poate avea un teritoriu construit într-o logică spaţială coerentă în interior, dar care brusc devine perpendiculară logicii care domină viaţa de relaţie la un nivel superior. Dar mai există un caz, care vine să complice şi mai mult situaţia. Ce se întâmplă cu un teritoriu îndelung şlefuit care, în furtunile istoriei, se regăseşte fie integrat într-un teritoriu compozit în care fiecare macrostructură a avut propria coerenţă şi logică constructivă, fie rupt în bucăţi şi fiecare fragment devine parte componentă a mai multor sisteme de rang superior? Aici se încadrează teritoriul Moldovei, sau poate mai bine zis, teritoriile acesteia.
George Ţurcănaşu,
lector, doctor, Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
