Ultima oră

Opoziția din Belarus intenționează să facă presiuni pentru eliberarea protestatarilor arestați/ Emmanuel Macron cere UE solidaritate față de manifestanți

Opoziţia din Belarus intenţionează să facă presiuni în zilele următoare pentru eliberarea deţinuţilor politici, după ce controversata realegere a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko a declanşat manifestaţii de masă împotriva guvernării sale, transmite dpa, citată de Agerpres.

Maria Kolesnikova, fosta şefă de campanie electorală a candidatului de opoziţie Viktor Babariko, arestat înaintea scrutinului din 9 august, a declarat că luni vor fi depuse acuzaţiile penale pentru moartea a doi protestatari şi pentru răspunsul violent al poliţiei şi al forţelor de securitate împotriva protestatarilor şi a prizonierilor.

Adresându-se duminică protestatarilor din Minsk, Kolesnikova a citit numele unora din persoanele care au fost arestate, printre care Babariko şi Serghei Tihanovski. Svetlana, soţia lui Tihanovski, a candidat la alegeri în locul său.

Un număr de aproximativ 4.000 de persoane sunt încă în arest după protestele sângeroase declanşate săptămâna trecută, a spus Kolesnikova. Peste 2.000 au fost eliberaţi.

Potrivit informaţiilor apărute în presa din Belarus, nu se ştie unde se află aproximativ 80 dintre persoanele arestate.

Maria Kolesnikova a solicitat în repetate rânduri demisia lui Lukaşenko, care a respins acuzaţiile de fraudare a alegerilor din 9 august. „Coşmarul de 26 de ani trebuie să se termine”, a spus ea, făcând referire la perioada de timp pe care Lukaşenko a petrecut-o la conducerea Belarusului.

„Nu va fi pace până când cei care se află în prezent la putere nu demisionează şi Belarus este o ţară liberă”, le-a spus Kolesnikova protestatarilor.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut duminică Uniunii Europene să „continue să se mobilizeze” alături de „sute de mii” de persoane care manifestă în Belarus.

„Uniunea Europeană trebuie să continue să se mobilizeze alături de sutele de mii de belaruşi care demonstrează paşnic pentru respectarea drepturilor lor, a libertăţii şi a suveranităţii lor”, a declarat preşedintele francez într-o postare pe Twitter.

Ca răspuns la agravarea crizei din Belarus, UE şi-a dat acordul vineri pentru impunerea de sancţiuni împotriva unor oficiali din Belarus implicaţi în acte de represiune sau de fraudă electorală.

https://www.g4media.ro/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *