Deși, dacă e să fiu foarte sinceră, aș interzice un anumit tip de știri. Mă refer la acele știri în care un membru din familie provoacă fără să vrea vătămarea altora. De exemplu, în cazul accidentelor rutiere. Înțeleg să ni se arate un accident produs din vina șoselelor. Sau un accident în care sunt implicați cei din transportul public. Dar să umbli cu camerele de filmat după niște oameni și așa nenorociți de soartă, nu mai văd sensul. De ce trebuia să afle toată țara că un tată, alături de care sunt cu tot sufletul, și-a ucis într-un accident stupid copilul, chiar în ziua de Paști. Necazul lui e nemăsurat, însă de ce o astfel de nenorocire trebuie să fie știre națională, nu înțeleg.
Iată o altă știre: limuzina a luat foc și au ars de vii patru femei printre care și mireasa. Imaginați-vă că acest accident s-a petrecut în California. Și mai imaginați-vă că această știre s-a difuzat în Moldova. Suntem chiar atât de sadici? Ne hrănim cu astfel de știri? Savurăm știri despre nenorocirile altora? Sau e doar un gest disperat al televiziunilor. Nu știu. Dar cred că atâta vreme cât o știre nu ne privește în mod direct, ea nu ar trebui difuzată. Mai ales când e vorba despre nenorocirea cuiva.
Sigur, pentru noi, știrea săptămânii a dat-o tovarășul Voronin fluturându-și batista pe peronul din care pleacă (gol!) trenul spre Europa. Voronin care visează anticipate. Și poate le va avea. Voronin care le spune europenilor că nu e interesat de opiniile lor. Voronin care nu își mai încape în piele de bucurie cu gândul că va obține anticipatele.
E Voronin un politician foarte bun? Nu e! Însă, din păcate, noi nu avem ce să îi opunem lui. Voronin rămâne un element important în politica actuală fiindcă nici un oponent de-al lui nu e capabil să îl depășească. Și e firesc până la urmă, că nu puțini din actualii politicieni sunt foștii lui ucenici. Ori știm de mii de ani acest cuvânt: nu e mai mare ucenicul decât învățătorul și nici sluga decât stăpânul.
O harababură fără margini. Un haos care pare neschimbat, așa ca iarba din săptămâna luminată, dar care e de fiecare dată altul. Mai grotesc, mai absurd. Suntem folosiți pe post de spectatori într-o comedie proastă. Iar scena e spatele nostru. Și fiindcă nu mai suportăm ipocrizia politicienilor, ni se livrează din când în când o știre cutremurătoare – dar care nu are nicio legătură directă cu noi. Câte o știre înfiorătoare ce pare pescuită doar ca să ne țină mai departe în tăcere.
Fiindcă, nu-i așa?, când aflăm despre nenorocirea altor oameni, ni se pare că nu ne mai este chiar atât de greu. Ne uităm cu tristețe la acele știri și, involuntar, ne spunem că pe noi ne-a ferit Dumnezeu de așa necaz.
Pe acest fundal câte un politician își mai face o vilă, câte un Voronin se mai duce în gară de unde, fără să ne întrebe, le flutură europenilor batista.
