Orest Dabija, student: „Participarea la vot nu este o opţiune, ci o obligaţie”

– Orest, vei merge duminică la vot?

– Am să merg neapărat la alegeri şi consider că nu este o acţiune arbitrară, ci o obligaţie. După mine, nu există candidaţi ideali, dar fiecare vot acumulat va contribui la alegerea unui „rău” mai mic, ca să-i parafrazez pe unii colegi de-ai mei. Am şi prieteni pe care i-am convins să meargă la urne.

– În societatea noastră mai persistă opinia că studenţii, în majoritatea lor, nu prea se interesează de politică. De ce crezi că se întâmplă asta?

– Depinde de gradul de cultură al fiecăruia, de educaţia din familie şi şcoală. Bineînţeles că există şi factori obiectivi pentru asta. La alegeri, mulţi studenţi nu pot participa la vot pentru că nu au viză de reşedinţă în oraş sau nu pot pleca la ţară din cauza examenelor. Când acest lucru se repetă ani la rând, începi să devii indiferent faţă de cele ce se întâmplă în viaţa politică. Alţii se simt bine în căminul lor, în propria lor „comoditate” şi în ziua alegerilor nu le pasă. Mai există şi o categorie de tineri care nu merg la vot… din lene. Dar cei mai mulţi îşi zic că votul lor oricum nu va schimba nimic. Ei nu înţeleg că, atunci când acest lucru îl repetă mii de persoane, votul lor poate fi decisiv. Există şi o categorie de sceptici sau de tineri dezamăgiţi de actuala clasă politică. Lipsa unui mesaj coerent al Alianţei pentru Integrare Europeană, neînţelegerile dintre lideri, de asemenea pot determina prezenţa la urne şi pot influenţa opţiunile alegătorilor. Ca să nu mai vorbim de un alt motiv – neelucidarea evenimentelor din 7 aprilie 2009, care a decepţionat în mare măsură anume tinerii. Când vă spun despre toate acestea mă gândesc la starea de spirit a studenţilor în ansamblu, nu însă şi la cei de la Facultatea de Istorie. De prezenţa lor masivă la vot nu am nicio îndoială. Cei care învaţă la Istorie sunt mai conştiincioşi şi mai responsabili faţă de participarea la vot – poate de aceea că ei ştiu mai bine decât alţii cine sunt şi ce vor.

– Există vreo diferenţă de atitudine între studenţii din grupele ruse şi cele române?

– Da, există o astfel de diferenţă. Studenţii din grupele ruse sunt mai activi din punct de vedere social, iar asta se întâmplă din cauza influenţei pe care o au asupra lor comuniştii. Aceştia le-au insuflat frică faţă de aşa-zisul „pericol al românizării”, prin asta se explică şi faptul că ei devin simpatizanţi, adepţi şi votanţi ai comuniştilor. Pe de altă parte, unii studenţi din grupele române, majoritatea cărora provin din mediul rural, sunt mult mai departe de viaţa politică şi uneori chiar depăşiţi de evenimente, cel puţin în anul I de facultate. La aceasta se mai adaugă şi un soi de indiferenţă nativă, tipică pentru moldoveni…

– Ai încercat să-i motivezi pe colegii tăi să participe la vot?

– Le-am sugerat să citească, să privească documentare şi să se informeze mai bine despre candidaţii în alegeri. Să se gândească, în final, la viitorul lor şi al copiilor lor. Fiindcă efectele pasivităţii şi absenteismului le vor resimţi, tot ei, mai târziu.

– Ce aştepţi de la aceste alegeri?

– Aştept şi sper într-o participare masivă a studenţilor la vot. O înţelegere mai profundă din partea lor a importanţei acestor alegeri. Presa a fost oarecum liberă, populaţia a avut acces la o informaţie mai largă, faţă de perioada dintre 2001 şi 2009. Numai cine nu a dorit nu s-a informat asupra candidaţilor.

– …Dar de la candidatul pentru care îţi vei da votul pe 5 iunie?

– Să continue cele începute în primii patru ani, fiindcă m-am convins că a fost un primar cinstit, activ, energic, care a realizat lucruri bune în Chişinău. Mai are încă de luptat pentru lichidarea corupţiei, însă schimbarea vine cu timpul, iar o singură persoană nu poate face totul. Corupţia va fi eradicată odată cu evoluţia mentalităţii noastre generale, cu sprijinul direct al cetăţenilor, prin vigilenţa noastră, a tuturor.

– Ce ai vrea să se schimbe la Chişinău?

– Câte şi-ar dori tinerii! Aş vrea să existe mai multe piste pentru ciclişti, terenuri şi săli de sport. Să existe anumite reglementări în privinţa transportului în condiţiile în care asistăm la un aflux fără precedent şi desigur să fie rezolvată chestiunea cu privire la infrastructură. Apoi, să se găsească o soluţie pentru problema câinilor vagabonzi… Şi multe altele.

Eu cred că în vreo zece ani se vor schimba multe, aşa încât rezultatul va fi vizibil. Să nu uităm că în câţiva ani la cârma ţării va veni, în toată forţa sa, generaţia care s-a născut după căderea imperiului sovietic, o generaţie care nu a cunoscut decât democraţia. Se vor întoarce acasă cei care astăzi lucrează sau învaţă peste hotare, vor aduce cu sine alte concepte de viaţă, inspirate de modelul italian sau de cel german, iar acest lucru va stimula atât factorul economic, cât şi pe cel politic. Eu unul sunt optimist şi cred în viitorul european al Moldovei.