Orientul Mijlociu este în pragul unei catastrofe totale
Regiunea Orientului Mijlociu este în pragul unei catastrofe totale şi Teheranul nu va rămâne indiferent în cazul unui război în Liban, a avertizat miercuri la New York ministrul de externe al Iranului, Abbas Araqchi, în marginea lucrărilor Adunării Generale a ONU, au consemnat Reuters şi AFP. În paralel, emisarul israelian la ONU, Danny Danon, a dat asigurări că Israelul ar prefera o soluţie diplomatică în Liban, dar va folosi toate mijloacele de care dispune dacă diplomaţia eşuează.
Într-o întâlnire cu presa la New York, ministrul de externe al Iranului a afirmat că Israelul a “încălcat toate liniile roşii” şi că este necesară intervenţia Consiliului de Securitate al ONU pentru a reinstala pacea şi stabilitatea.
Lideri din toată lumea şi-au exprimat preocuparea faţă de escaladarea ostilităţilor dintre Israel şi mişcarea islamistă Hezbollah din Liban, care au loc în paralel cu războiul Israelului din Gaza împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas, susţinută de Iran, la fel ca Hezbollah. Ostilităţile s-au soldat în ultimele zile cu sute de morţi în Liban şi mii de oameni au fost nevoiţi să se refugieze.
Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Canada, Australia, Japonia şi mai multe ţări europene şi arabe au îndemnat miercuri la un “armistiţiu imediat de 21 de zile” în Liban.
Premierul libanez Najib Mikati a salutat apelul la încetarea focului, adăugând că cheia pentru implementarea acestuia este ca Israelul să se angajeze să respecte rezoluţiile internaţionale.
Întrebat mai devreme dacă s-ar putea ajunge în scurt timp la un armistiţiu, Mikati a declarat că “speră” să fie posibil.
Ambasadorul israelian la ONU, Danny Danon, a declarat la rândul său presei la Naţiunile Unite că Israelul ar saluta un armistiţiu şi ar prefera o soluţie diplomatică în Liban, dar va folosi toate mijloacele de care dispune dacă diplomaţia eşuează.
Danon a afirmat ulterior într-o reuniune a Consiliului de Securitate că Iranul este în centrul reţelei violenţelor în regiune şi că pentru pace este necesară desfiinţarea acestei reţele.
Ambasadorul israelian a precizat că premierul israelian Benjamin Netanyahu este aşteptat joi la New York şi vineri va rosti un discurs la Adunarea Generală.
La rândul său, secretarul general al ONU Antonio Guterres şi-a reiterat miercuri apelul la încetarea ostilităţilor dintre Israel şi Hezbollah, subliniind că Libanul nu poate deveni o nouă Fâşie Gaza.
“Să spunem pe o singură voce clară, puneţi capăt măcelului şi distrugerii. Calmaţi retorica şi ameninţările. Retrageţi-vă de pe marginea prăpastiei. Trebuie evitat cu orice preţ un război total”, a declarat Guterres în Consiliul de Securitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!