Şi poate nici cele mai principale nu sunt. Deşi nici cu aer nu ne-a fost dat să trăim.
Or, pentru alte feluri de pierderi, probabil, nici cifre nu ar exista îndeajuns. Pentru că ştim cât ne costă, de pildă, lipsa de curaj sau poate altceva e la mijloc, cine să ştie?!, privind condamnarea crimelor regimului totalitar comunist sau privind susţinerea unui decret prezidenţial menit să ne scoată din formula suferinţei şi nedreptăţii? Cât ne costă, din punct de vedere existenţial, ca neam în faţa lui Dumnezeu, vorba deliberată a lui Marian Lupu, care rosteşte public inepţia inepţiilor, precum că din punct de vedere ştiinţific vorbeşte limba română, iar din punct de vedere politic – limba moldovenească!? Cât ne costă promisiunea exacerbată, din servilism exagerat, a lui Vlad Filat dată Patriarhului-politician Kirill, precum că îi va construi o catedrală la Chişinău, fiindcă, vedeţi Dvs., Patriarhul Kirill nu ar încăpea cu toată credinţa lui politică în bisericile care îi sunt supuse deja. Cât ne-ar costa…? Şi ţi se face scârbă să le numeri pe toate, fiindcă chiar e de căzut în pericolul de a te priva de speranţă. În astfel de cazuri începem, aşa precum ne e firea, să le căutăm motive de iertare: poate ei nu or fi avut în neamul lor soldaţi în două armate, puse faţă în faţă să se împuşte unii pe alţii, că şi pe atunci cine plătea scăpa; poate nu or fi avut deportaţi, prăpădiţi prin Siberii şi Karagandale, că şi pe atunci puteai să te pui bine pe lângă putere; poate nu or fi avut morţi în foametea organizată, nu o fi având moviliţe de pământ cu prunci – surori sau fraţi – prin cimitire, că şi pe atunci, la fel ca şi azi, care şi cum se descurca; poate că lor nu li s-o fi deşelat părinţii în colhoz, muncind pentru cât să nu moară de foame pe la ferme şi la tutun; poate că pe ei nu i-o fi deranjat că li s-a luat dreptul şi la limbă, şi la istorie, şi la conştiinţă de neam, că dă, unii şi fără de astea pot trăi. Chiar zicea unul că lui nu-i trebuie limbă de vorbit, ci pe limbă să aibă ce pune. Cine să ştie!? Noi, însă, cei care mergem la vot şi-i punem în frunte, avem din toate aceste nenorociri, avem ţinere de minte şi suntem în drept să le cerem, atât cât ne promit marea şi sarea, să ne răscumpere toate aceste suferinţe. Nu prin bani, nu prin averile pe care le-au agonisit, ci prin puterea de a se purta cu demnitate dacă s-au cocoţat în fruntea statului, prin curajul de a se ralia la iniţiativele lui Mihai Ghimpu privind instituirea zilei de 28 iunie 1940 drept zi a ocupaţiei sovietice şi condamnarea crimelor regimului totalitar comunist, aşa cum au făcut-o în cazul referendumului anunţat. Numai aşa îşi vor răscumpăra păcălelile, care ne costă incomensurabil de scump.
Maria Bulat-Saharneanu
