Timpul Local

Paiele – mai sigure decât gazul rusesc

Picii spun că, de când s-a trecut la încălzirea cu paie, „la grădiniţă este mai cald decât acasă” şi că ar vrea ca şi părinţii lor să încălzească sobele cu paie. Grădiniţa din satul Ermoclia, raionul Ştefan-Vodă, frecventată de 170 de copilaşi, este prima instituţie încălzită cu energie din deşeuri agricole, cu sprijinul financiar al Proiectului „Energie şi Biomasă”.

Deşi noul sistem de încălzire pe bază de biomasă al Grădiniţei „Andrieş” din satul Ermoclia a fost dat în exploatare cu doar 13 zile în urmă, administraţia se arată încântată de rezultate. „Dacă la capitolul căldură nu simţim nicio schimbare, atunci la capitolul economie deja avem reduceri substanţiale. Anterior, pentru o perioadă de 13 zile grădiniţa cheltuia în medie 13-15 mii de lei, dar acum am cheltuit numai şapte mii de lei”, ne spune directoarea Svetlana Şargarovschi. Ce-i drept, recunoaşte ea, noul proces de încălzire este mai complicat decât cel cu gaze, dar pentru asta au fost angajaţi trei operatori şi rezultatul este pe măsura aşteptărilor. Cu banii economisiţi directoarea planifică să reconstruiască terenul de joacă pentru copii.

700 mii tone de paie – echivalentul a o pătrime din importul anual de gaze

Ministrul Economiei, prezent la ceremonia de inaugurare a noului sistem termic din Ermoclia, a menţionat că „această grădiniţă marchează începutul utilizării pe scară largă a combustibililor din biomasă în R. Moldova şi creează premise pentru o nouă industrie”. Potrivit lui Valeriu Lazăr, anual pe câmpuri rămân neutilizate circa 700 mii tone de paie, prelucrarea cărora ar echivala cu o pătrime din importul anual de gaze naturale. Deşi ministrul îşi doreşte ca în următorii ani energia regenerabilă să reprezinte circa 20% din energia consumată, el spune că – vrem, nu vrem – Moldova va rămâne şi în continuare dependentă de gazul rusesc.

„Europa şi Moldova împărtăşesc convingerea că cetăţenii noştri au nevoie de energie furnizată sigur şi la preţuri accesibile. Iată de ce politicile UE se axează pe crearea unei pieţe interne competitive şi oferirea unor servicii de calitate la preţuri accesibile, pe dezvoltarea surselor regenerabile de energie şi promovarea măsurilor de eficienţă energetică”, a declarat Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, prezent la eveniment.

130 de instituţii publice rurale vor fi încălzite cu biomasă

Pentru instalarea sistemului termic pe bază de biomasă, grădiniţa a beneficiat de sprijin financiar de circa 1 milion de lei din partea Proiectului „Energie şi Biomasă în Moldova”, iar comunitatea a investit 426 de mii de lei. „Grădiniţa din Ermoclia este una din cele 43 de instituţii publice din opt raioane ale Republicii Moldova, selectate în 2011 pentru instalarea sistemelor termice pe bază de biomasă. În 2012 alte 12 raioane vor beneficia de acest proiect, iar până în 2014, cel puţin 130 de instituţii publice rurale din republică vor fi încălzite cu energie produsă local”, a informat Kaarina Immonen, reprezentant permanent PNUD Moldova.

12,7 mln. lei vor fi investiţi în energia regenerabilă din Ştefan-Vodă

Raionul Ştefan-Vodă este în întregime racordat la gaze de ani buni, cu toate acestea administraţia îşi propune ca, până la finele anului, 25% din energia consumată să fie din surse regenerabile, la fel ca în Ermoclia. Vasile Buzu, preşedintele raionului Ştefan-Vodă, este convins că utilizarea biomasei ca sursă energetică va crea premise pentru reducerea dependenţei faţă de importuri, creşterea securităţii energetice a statului, diminuarea costurilor, dezvoltarea unei noi industrii şi crearea de noi locuri de muncă. „Scumpirea continuă a gazelor naturale, salariile mici şi dependenţa de furnizorii externi au constituit principalele motive pentru care noul tip de energie a atras atenţia autorităţilor publice. Proiectul „Energie şi Biomasă în Moldova” a fost un impuls care ne-a ajutat să punem în practică planurile”, a menţionat preşedintele raionului. Ermoclia este deja a patra localitate din raion unde se lansează asemenea sisteme de încălzire. Anul curent urmează ca alte cinci grădiniţe şi şase şcoli să fie racordate la sistemele de încălzire pe bază de surse regenerabile. „Acest proiect ne va permite să implementăm la maximum potenţialul energetic al biomasei pentru a asigura încălzirea economică şi ecologică a instituţiilor”, mai spune Vasile Buzu.

„Energie şi Biomasă” este un proiect de patru ani, implementat în perioada 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14,56 mln. euro (14 mln. euro acordate de Uniunea Europeană şi 560 mii de euro – de PNUD Moldova).

Vasile Buzu, preşedintele raionului Ştefan-Vodă
Practica altor localităţi ne demonstrează eficienţa energetică a biomasei. Sursele financiare cheltuite pe parcursul anului 2011 pentru agentul termic la Liceul Teoretic din satul Antoneşti, unde deja există o astfel de centrală, au constituit 165 de mii de lei, în timp ce la Liceul Teoretic din satul Copceac, care are aceeaşi capacitate, s-au cheltuit 287 de mii pentru achitarea agentului termic. Rezultatele demonstrează că paiele ne păstrează banii în pungă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *