Panglica Sf. Gheorghe – o obrăznicie a propagandei ruseşti
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul ligii, Igor Tuleanţev, a declarat că panglica neagră-portocalie este solicitată de moldoveni. „Numărul moldovenilor care doresc să poarte această panglică creşte cu fiecare an. De aceea, acum vom împărţi un număr de panglici aproape dublu, comparativ cu anul trecut”, a spus Tuleanţev, fiind sigur că cetăţenii moldoveni îşi exprimă astfel recunoştinţa faţă de Rusia, care „ne-a eliberat de fascişti”. Tuleanţev a mai declarat pentru jurnalişti că în acest an va fi întinsă cea mai lungă panglică – peste 350 de metri la Chişinău -, dar şi la Bălţi, iar pentru trecători sunt pregătite 150 de mii de panglici. De asemenea, liderul Ligii tineretului rus a declarat că pe parcursul lunii mai vor avea loc 66 de manifestări legate de victoria asupra germanilor, număr ce coincide cu cel al anilor trecuţi din 1945.
Tuleanţev însă n-a dorit să spună presei cine susţine cu bani organizarea unor asemenea manifestări. „Panglicile le-au donat mai multe organizaţii caritabile din Rusia, iar banii pentru campanie sunt din buzunarul membrilor ligii”, a spus el.
Unii trecători s-au lăsat convinşi şi şi-au prins la piept panglica oferită de tinerii ruşi, alţii s-au oprit să privească nedumeriţi minispectacolul organizat de aceştia în stil sovietic. Maxim, un tânăr cu panglica prinsă la piept, spune: „Această panglică semnifică victoria Rusiei socialiste asupra fascismului. În acest război a murit bunelul meu”. „Nu ştiu ce semnifică această panglică, dar nu văd de ce n-aş purta-o şi eu”, spune Gheorghe, un alt tânăr din capitală.
Unii trecători şi-au exprimat dezacordul referitor la campania Ligii tineretului rus. „Această panglică reprezintă acţiunea şi interesul unui alt stat. În urma acelei „eliberări”, moldovenii au avut doar de suferit. Din cauza Rusiei, continuă să sufere şi azi”, a reproşat Nicolae, un chişinăuian care a refuzat să ia panglica.
Anul trecut, contracarând acţiunea tineretului rus, Asociaţia „Democraţia Acasă” a împărţit chişinăuienilor panglici tricolore. Unii le-au prins în piept, alţii – la mână, ceilalţi – la autovehicule. Vasile Costiuc, liderul asociaţiei „Democraţia Acasă”, a anunţat că vor repeta acţiunea şi în anul curent cu scopul de a cinsti victimele Armatei Române în al Doilea Război Mondial.
Am solicitat opiniile a doi oameni cunoscuţi în societatea noastră despre acţiunea tineretului rus „Panglica Sf. Gheorghe”.
Oazu Nantoi,
analist politic
Liga tineretului rus încearcă prin aceste acţiuni să reanimeze spiritele de baricadă în societatea moldovenească şi, totodată, să promoveze pe teritoriul R. Moldova simbolica, istoria, mentalitatea şi valorile unui alt stat – Rusia. O problemă a statului nostru este lipsa unei strategii funcţionale de integrare a minorităţilor, din care cauză aceşti tineri, care nici nu ţin minte ce a însemnat URSS, continuă să fie un corp străin în societatea noastră, iar de această ocazie profită unele forţe din exterior.
Vasile Iovu,
artist al poporului
Este politica forţelor antinaţionale contra cetăţenilor noştri. Maşina de propagandă rusească continuă politica de ocupare a R. Moldova. Această campanie demonstrează că ruşii ne ţin în permanenţă sub ocheana lor. Cred că moldovenii trebuie să respingă această obrăznicie rusească şi ar fi minunat dacă cineva ar ieşi şi ar împărţi în stradă panglici cu tricolorul nostru. Este o mândrie naţională, este simbolul nostru de stat şi astfel vom demonstra ruşilor că moldovenii au cu ce se mândri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!