Internațional

Panică în Franța. Benzinăriile au rămas fără combustibil, iar șoferii stau la cozi interminabile

15% dintre benzinăriile din Franța s-au închis din cauza lipsei de carburant provocată de greva declanșată de mai multe rafinării. Între timp, șoferii stau la cozi interminabile și tot mai numeroase.

Greva de la o serie de rafinării franceze a început să se facă simţită la benzinăriile din unele regiuni, care au trebuit să închidă din lipsă de carburanţi, în timp ce în altele cozile făcute de şoferi s-au înmulţit, relatează agenţia EFE.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Oliver Veran, a declarat vineri că ”tensiunea va dura câteva zile”, dar a refuzat să spună că ar fi vorba de un deficit, deşi a recunoscut existenţa problemelor de aprovizionare din anumite regiuni.

În declaraţiile pentru postul de televiziune BFM, Veran a menţionat că 15% dintre benzinăriile din ţară au trebuit să pună semnul ”închis”, însă această situaţie se concentrează în anumite regiuni, precum cea a Parisului.

Executivul, care a deschis rezervele strategice şi a crescut importurile, a anunţat că sfârşitul săptămânii se ”anunţă dificil” în aceste regiuni, în timp ce asociaţiile benzinarilor cred că situaţia nu va reveni la normalitate mai devreme de zece zile, deşi se va îmbunătăţi treptat.

Cauza problemei este greva ce are loc de mai bine de o săptămână la o serie de rafinării ale grupului TotalEnergies, unde angajaţii cer majorări salariale pentru a face faţă creşterii preţurilor şi argumentează că grupul petrolier a obţinut profituri record.

Principala rafinărie a ţării, situată în Normandia, de unde provine mai mult de o cincime din combustibilul consumat în Franţa, este una dintre cele mai afectate de grevă.

La aceasta se adaugă o creştere a cererii în benzinăriile TotalEnergies, care a adăugat o reducere de 20 de cenţi pe litru celei deja aplicate de Executiv, de 30 de cenţi, ceea ce a făcut ca în ultimele zile să crească semnificativ numărul şoferilor care alimentează la aceste staţii.

Grupul petrolier, care la rândul său refuză să admită că există o penurie, recunoaşte că ”există probleme de aprovizionare” în unele staţii, în special în interiorul ţării, pe care intenţionează să le rezolve treptat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *