Ca alegerea să fie conștientă, îngerul ce-l însoțea l-a sfătuit să intre și în Rai, și în Iad ca să vadă unde-i mai bine. Intră creștinul în Iad și vede o masă încărcată cu toate bunătățile, iar în jurul mesei oameni slabi, nemâncați, numai piele și oase, ținând în mâini linguri cu niște cozi foarte lungi. Contrariat, omul îl întreabă pe înger de ce aceștia sunt atât de slabi, stând la o masă plină cu atâtea bucate alese. Și îngerul îi răspunde: pentru că lingurile au cozi foarte lungi și ei nu pot duce cu ele mâncarea la gură. Intră apoi în Rai unde vede aceeași scenă – o masă plină cu bucate alese, dar în jur oameni frumoși, rumeni, voioși, deși aveau aceleași linguri cu cozi foarte lungi. Mirat și mai tare, omul îl întreabă pe înger: De ce, având aceleași bucate alese, aceleași linguri cu cozi lungi, acolo, în Iad, oamenii mor de foame, iar aici, în Rai, sunt sătuli și rumeni? Și îngerul i-a răspuns: Pentru că cei din Rai, având aceleași linguri cu cozi lungi, se hrănesc unii pe alții…
…Dispariția lui Grigore Vieru dă semnificații aparte acestei parabole. Ceea ce m-a surprins întotdeauna la Vieru era capacitatea lui de a se bucura sincer de succesele celor din jur. Era la curent cu tot ce scriau colegii li găsea întotdeauna, pentru fiecare, cuvinte de apreciere și încurajare. Cred că anume această calitate a sa îl făcea mare. N-a ezitat nicio clipă să se ridice în apărarea celor loviți. Știu, nu i s-a răspuns cu aceeași monedă, dar a avut atât de multă nevoie de sprijinul nostru.
…În ultimul său interviu acordat (telefonic) postului de radio „Vocea Basarabiei”, Vieru ne avertiza, testamentar, că alegerile din primăvara acestui an vor fi cruciale pentru Basarabia și a vorbit în acest context despre proverbiala noastră dezbinare. „Mergem, zicea Vieru, spre gura unui deșert, care ne poate înghiți din cauza dezbinării noastre. Dar se mai pot întâmpla și minuni, ca în alegerile locale…”. E o perspectivă tragică, dar din păcate, reală.
Dispariția lui Vieru trebuie să ne solidarizeze, să ne ajute să ne uităm cu alți ochi unii la alții, să punem capăt dezbinării dintre frați și dacă istoria noastră vitregă ne-a pus în mâini linguri prea lungi – să ne hrănim unii pe alții, dar să nu murim de foame în fața mesei pline de bucate…E una din multele și adâncile lecții pe care ni le-a dat Grigore Vieru.
Acum când Vieru a trecut către Domnul, petrecându-l în ultimul drum, să-l plângem, dar cu plâns bărbat și scurt, și să începem a-i învăța lecțiile, să ducem „mai departe ce n-a dovedit nici tata”… Să nu-i punem Cartea la icoane și să ne închinăm la ea, ci s-o parcurgem, zilnic, pagină cu pagină, asimilând-o. Acesta este subtextul parabolei noastre naționale, parabola care se numește Basarabia română și la care Vieru a ostenit o viață întreagă.
Fragment din cartea „Blestemul de a fi”, 20 ianuarie 2009
