Există mărturii din orașele republicii, precum că oameni cu funcție de răspundere din cadrul celor două formațiuni, au trimis autocare la Chișinău, pentru protestul din 6 septembrie, fără știrea organizatorilor. Nu știu cât de adevărate sunt acestea, dar nu m-aș mira dacă ar fi așa. Punându-mă în locul celor doi tineri lideri moscoviți, Usatîi și Dodon, mi-aș face griji pentru că unii care nici măcar n-au partid, mi-au luat-o înainte și au scos câteva zeci bune de mii de oameni în stradă. Asta în timp ce eu, ditamai aspirator de bani murdari, finanțat de cel mai puternic și totodată cinic om de pe planetă, n-am reușit să scot decât câteva sute. Tocmai de aceea, aș fi decis, sau i-aș fi lăsat pe alții să decidă în locul meu, să încerc să preiau energiile strânse la un loc prin efortul altora, recunoscându-mi incapacitatea de a organiza ceva similar.
În mod neașteptat, dar binevenit, aceștia rezistă și resping cântecele de sirenă ale partidelor care au încercat să le câștige simpatiile. Palmele n-au întârziat să apară pe obrajii dolofani ai lui Usatîi și Dodon, iar unii dintre organizatorii protestului, alături de manifestanți, le-au transmis răspicat reprezentanților „opoziției” proruse, că locul lor nu poate fi alături de proeuropeni, atâta timp cât țin la ideologia lor putinistă. La rândul lui, pentru că în loc de mulțumiri, Usatîi a primit apostrofări, acesta i-a numit pe protestatari „idioți”, anunțând că el își va organiza propriul lui protest. Fiind obișnuiți cu reacțiile sale fierbinți, ca să nu le zicem primitive, am putea estima că omul este chiar sincer în frustrarea sa. Și bine ar face. În fond, grosul protestatarilor din piață, mai ales al celor care au rămas și la corturi, este format din votanții partidelor proeuropene. Probabil într-o mai mare măsură votanți PL decât PD și mult mai mare PLDM decât PL, iar mai nou și PPEM. Mai sunt, cu siguranță, și mulți dintre cei care n-au votat pentru nici unul dintre cele trei partide din alianță. Reprezentanții tuturor acestor categorii au motivele lor, la fel de serioase, pentru a fi supărați. De exemplu, primii pentru că au fost înșelați de către cele trei partide, iar cei din urmă pentru că n-au avut pe cine să voteze. Și toți împreună pentru că au fost jefuiți de casta de la guvernare.
Pe lângă partidele propriu-zise, care încearcă să paraziteze protestele, trebuie să ne gândim și la rostul acțiunilor altei formațiuni, ca să nu spun adunături, conduse de Petrenko. Luați la pachet, pe fostul comunist, respectiv pe Usatîi și Dodon, îi unește un singur lucru: grija lor față de moldoveni, care ar putea, la un moment dat, să trăiască mai bine, integrându-se în Uniunea Europeană. Iar când spun moldoveni, mă refer la cetățenii care nu fac parte din casta guvernării și care s-a integrat demult cu portofelele în UE, chiar dacă nu și cu gândirea. În ceea ce-i privește pe aceștia, n-ar mai trebui să ne deranjeze faptul că cineva îi critică. Nu mesajele antiguvernare sunt cele care deranjează la protestele sălbatice ale unor indivizi extremiști, cu apucături anarhiste, ci eventuala martirizare a acestora și sporirea încrederii în ei a unor segmente supărate ale societății, totodată și antieuropene. Cu alte cuvinte, dacă cineva i-a scos în stradă pe proeuropenii nemulțumiți de guvernare, de ce nu i-ar scoate alții și pe antieuropenii nemulțumiți de aceeași guvernare?
Și aici ar trebui să intervină calitățile de lideri ale fondatorilor Platformei DA, precum și a mai noilor ei membri. Nevoia de delimitare de aceste elemente dubioase antieuropene și antidemocratice este urgentă. Mai mult, aceasta ar trebui să se reflecte atât în eforturile de păstrare a distanței publice față de putiniști, precum și în autolustrarea Platformei în sine. Cele două abordări care reclamă sinceritate, responsabilitate și viziune, ar trebui să stea, în continuare la baza activității Platformei. Or, atâta timp cât lucrurile rămân amestecate, la fel ca și valorile liderilor, protestul, dar mai ales protestatarii, riscă să eșueze.
