Printre măsurile avute în vedere pentru a marca momentul desăvârşirii statale a naţiunii române era şi o şedinţă festivă a parlamentelor României şi R. Moldova, despre a cărei organizare se vorbea încă din 2017. Toate bune şi frumoase până când am aflat, nu de la Chişinău, ci de la Bucureşti, că evenimentul nu va mai avea loc, deoarece partea moldovenească nu mai vrea să participe.
Încerc să înţeleg atât motivele conducerii Parlamentului de la Chişinău de a refuza să dea curs invitaţiei, cât și tăcerea acesteia în legătură cu noua sa atitudine. Atât de mult îi sperie pe deputaţi comemorarea unui eveniment fundamental pentru istoria poporului nostru? Sau este vorba despre nişte complexe de origine sovietică în faţa românilor de la Bucureşti, care îi fac pe aleşii din R. Moldova să respingă cu ardoare tot ce vine ca o colaborare normală cu ţara de peste Prut?
Cu toate că parlamentarii de la Chişinău nici nu vor să audă de sărbătorirea Marii Uniri din 1918, societatea a putut afla recent, de la Eugen Tomac, deputat în Parlamentul de la Bucureşti, că 66 din 101 legislatori moldoveni au cetăţenie română. Se pare că aleşilor „poporului moldovenesc”, pe care vor să-l ferească de influenţa românească, le place să aibă paşapoarte româneşti, dar urăsc ţara a căror cetăţeni au devenit. În această ordine de idei, ar fi mai cu cale ca autorităţile române să îi lipsească pe aceştia de cetăţenie şi, în schimb, să grăbească ritmul acordării ei miilor de basarabeni care şi-o doresc. Nu merită nişte antiromâni să beneficieze de un privilegiu până la urmă oferit cu cele mai bune intenţii de către statul român.
Probabil, decizia Parlamentului de la Chişinău de a nu se mai implica în sărbătorirea Marii Uniri a fost influenţată şi de valul de declaraţii simbolice de unire cu România adoptate în diferite comune din R. Moldova. În curând, numărul satelor în care comunitatea, prin reprezentanţii ei, şi-a manifestat dorinţa de Unire, va ajunge la 100. În timp ce Igor Dodon, care a făcut din antiromânism motorul activităţii sale politice, a ameninţat că va convoca Consiliul Suprem de Securitate, pentru a opri manifestările unioniste, conducerea Parlamentului a ales o cale mai neobservată, mai puţin riscantă, de a se eschiva de la întâlnirea cu deputații de la Bucureşti. Această cale, de altfel, este şi mult mai neonorabilă, trădând duplicitate şi făţărnicie.
Însă eforturile parlamentarilor de la Chişinău de a se distanţa de România se vor lovi şi în continuare de dispoziţiile unioniste crescânde din societate, până când, într-un final, clasa politică „statalistă” va deveni nereprezentativă în raport cu cetăţenii R. Moldova. Iar aceştia din urmă îşi vor investi încrederea în politicieni care, la fel ca în 1918, vor realiza unificarea cu Statul Român. Doar astfel poate fi rezolvată problema existenţei acestui stat falit, care cauzează cetăţenilor săi mai multe probleme, decât le rezolvă. Mă întreb, dacă, în România unificată, foştilor deputaţi moldoveni li se vor acorda anumite privilegii, de exemplu, pensii speciale, nu cumva actualii deputaţi, cei care s-au eschivat de la sărbătorirea unirii din 1918, vor fi primii care-şi vor revendica aceste drepturi?
