InternaționalUE / Nato

Parlamentul turc va ratifica aderarea Suediei la NATO cel mai devreme de luna octombrie, declară Erdogan

Parlamentul turc va ratifica aderarea Suediei la NATO ”cât mai curând posibil”, dar nu înainte de luna octombrie, cel mai devreme, a declarat miercuri, 12 iulie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, transmite AFP și Agerpres.

”Este vacanţa parlamentară de două luni şi sunt numeroase acorduri internaţionale de examinat, numeroase propuneri legislative care trebuie discutate în ordinea importanţei”, a explicat președintele Erdogan în marja summitului NATO de la Vilnius, în răspuns la întrebarea unui jurnalist referitor la o ratificare în luna octombrie.

”Când parlamentul îşi va începe sesiunea, cred că preşedintele său va fi de acord să dea prioritate acestui acord înaintea altora”, a mai menţionat şeful statului turc, care luni a pus capăt celor 14 luni de blocare a aderării Suediei la NATO, renunţând la veto-ul său în acest sens.

De asemenea, el a avertizat însă Stockholmul în privinţa unor noi gesturi ofensatoare la adresa Coranului.

”Ne aşteptăm ca Suedia să nu mai tolereze atacurile la adresa Coranului, care jignesc peste două miliarde de musulmani de pe plan mondial”, a mai menționat Recep Tayyip Erdogan.


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *