Actualitate

PAS a înregistrat un proiect de lege prin care Curtea De Conturi să caute nereguli, acte de corupție sau fraudă la MoldovaGaz

Deputații PAS au înregistrat un proiect de lege care prevede auditul public extern în domeniul gazelor naturale, anunță Radu Marian (PAS).

Potrivit deputatului, în baza acestei legi speciale, Curtea de Conturi va fi efectuat un audit al conformității cheltuielilor și investițiilor capitale la societățile comerciale din domeniul gazelor naturale.

„Entitățile auditate, indiferent de tipul de proprietate și forma organizatorico-juridică, indiferent dacă statul are participație majoritară sau nu în cadrul acestora, vor asigura prezentarea informațiilor, datelor și documentelor necesare în formatul și termenul solicitat de Curtea de Conturi.
Termenul limită de prezentare a raportului auditului este de 31 octombrie 2022.” , a menționat el.

Totodată, Radu Marian face o precizare importantă: ,,Rog opinia publică să nu confunde acest audit al Curții de Conturi, cu auditul datoriei agreat în cadrul protocolul negocierilor pe subiectul livrării gazelor naturale. Auditul datoriei agreat în protocol va fi efectuat de către o companie internațională, contractată de Ministerul Finanțelor.”

Radu Marian spune că acest audit public extern al Curții de Conturi va trebui să fie unul complex, care pe lângă analiza datoriilor invocate, ar trebui să ne ajute să înțelegem mai bine modul în care a fost administrat acest domeniu în ultimii ani, dacă au semnalate nereguli, acte de corupție, fraudă etc.

,,Sectorul gazelor naturale este unul crucial pentru bunăstarea țării, dar și pentru securitatea acestui stat. Pe parcursul timpului, cetățenii au plătit în mod conștiincios facturile la gaze naturale, ei au investit în rețele locale de gaz și ei merită să afle cum s-a administrat acest sector în ultimii ani.” , a mai spus el.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *