Editorial

Patriarhul Kirill şi sfârşitul lumii

Tonul a fost dat de ambuteiajele nebune de vineri din centrul capitalei, când nu mai înţelegeai unde, pe strada Puşkin, e sens unic şi unde nu; dacă de vină sunt drumarii sau faptul că Patriarhul Kirill a hotărât să vină cu o zi mai devreme în Moldova (a existat şi un asemenea zvon printre maşinile prinse în trafic).

Haosul a continuat sâmbătă, la „Moldexpo”, unde s-a ţinut cea de-a zecea Zi Naţională a Vinului. Cu camerele de luat vederi după ei, politicienii aflaţi la guvernare ne-au arătat că ştiu să aprecieze un vin bun, dar şi să dea strugurii la teasc; în timp ce politicienii plecaţi în opoziţie ne-au asigurat că, odată despărţiţi de Putere, beau numai apă minerală. Lucru greu de crezut, totuşi, de vreme ce semnătura în facsimil a celui mai mare opozant al ţării a devenit „cartea de vizită” a unui vin proaspăt lansat pe piaţă – „Voronin” la sticlă, care se va vinde cu 100 de lei. Nu ştiu cine îl va cumpăra, ce-i drept, căci e adevărat act de masochism să bei un vin negru cu o imaginea atât de roşie…

Astfel, cu tulburel şi „Hai, noroc!”, Moldova „creştină şi ortodoxă” a aşteptat, cu bucurie, „minunea pogorârii” pe pământul său a celui ce pretinde a fi liantul cu Dumnezeu al lumii pravoslavnice – Patriarhul Kirill al Rusiei.

Şi pentru că pe noi nimic nu ne împiedică să împăcăm capra şi varza, beţia cu smerenia sau Estul şi Vestul, mulţi dintre petrecăreţii de la „Moldexpo” au reuşit să ajungă, sâmbătă seară, şi la Te Deumul oficiat de ÎPS Kirill la Catedrala Mitropolitană. Inclusiv politicienii care, ziua, au tras la teasc sau au băut apă… minerală, iar duminică de dimineaţă, pe ploaie şi frig, au fost alături de patriarh la Sfânta Liturghie oficiată în faţa Catedralei „Naşterea Domnului”… Şi ce dacă, în recenta sa vizită în Ucraina, Patriarhul Kirill a fost, de facto şi de jure, boicotat de conducerea declarat prorusă a statului vecin? Noi nu suntem Ucraina, iar conducerea noastră se numeşte „pentru integrare europeană”. De aceea, probabil, pe durata întregii sale vizite, Kirill a fost aproape neîntrerupt însoţit de conducătorii de vârf ai R. Moldova – preşedintele interimar Marian Lupu şi prim-ministrul Vlad Filat.

Evident că ei „au fost la lucru”, „şi-au exercitat atribuţiile de serviciu”. Dar este la fel de evident că au existat în aceste zile, la Chişinău, şi oameni care au aşteptat o altă minune – o vijelie naturală sau, de ce nu?, una umană, care să vrea şi să poată stăvili avalanşa postimperială, care, revenindu-şi după o perioadă de criză, se năpusteşte cu o nouă putere peste mult râvnita şi pe nedrept pierduta, în opinia Moscovei, „vecinătate apropiată” a fostei Uniuni Sovietice. Dar se pare că asemenea „atitudini-minune” nu sunt posibile în R. Moldova. Şi avalanşa se mişcă nestingherit, de această dată cu numele de ÎPS Kirill. Un patriarh al cărui nume, într-un experiment făcut de colega Irina Severin şi care se numeşte „căutare pe Google”, cel mai frecvent apare în două contexte – „KGB” şi „sfârşitul lumii”. Care dintre acestea două e mai bun? Se pare că al doilea, totuşi. Măcar şi pentru faptul că nu ştim cum este.

La Chişinău, Patriarhul Kirill n-a vorbit nici de trecutul nostru siberian, nici de prezentul transnistrean, preferând să ne spună că „Moldova are un loc aparte în inima Europei”. Cu acest mesaj pretins împăciuitor, el i-a cumpărat pe mulţi, deopotrivă muritori de rând şi potentaţi ai zilei. Poate că, după asta, ÎPS Vladimir le va ordona preoţilor săi să pomenească, din nou, conducerea R. Moldova în rugăciunile oficiate sau chiar, după cum presupunea cineva, de luni se vor ieftini gazele ruseşti. Dar, se ştie, lupul în chip de mioară e şi mai periculos… Iar în secolul 21 nu e neapărat să pui mâna pe armă pentru misiunea de rusificare – în secolul 21 rusificarea se face prin binecuvântare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *