Patru țari ale UE resping ideea modificării Spațiului Schengen
Premierii celor patru state membre ale Grupului Vişegrad au lansat iniţiativa intitulată „Prietenii Schengen”, o realizare-cheie a integrării lor europene postcomuniste.
„Respingem solicitările privind reformarea Schengen. Obiectul trebuie să fie interesul comun pentru securizarea frontierelor externe şi menţinerea Schengen”, a declarat premierul Cehiei, Bohuslav Sobotka. „Respingem tentativele de creare a unei zone mini-Schengen în cadrul Uniunii Europene”, a spus el.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a cerut sprijinul altor ţări pentru această iniţiativă.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, afirma recent că viitorul Schengen depinde de disponibilităţile statelor UE de a participa la o schemă permanentă de distribuire a refugiaţilor pe baza cotelor obligatorii. „Distribuirea refugiaţilor în funcţie de performanţele economice şi de alte condiţii, disponibilitatea de a participa la un sistem permanent de repartizare a refugiaţilor conform cotelor vor determina dacă Spaţiul Schengen va rezista pe termen lung”, sublinia liderul de la Berlin.
Ţările europene care nu protejează eficient frontierele şi nu acceptă cote de refugiaţi ar putea rămâne în afara unei zone „mini-Schengen”, avertiza săptămâna trecută Jeroen Dijsselbloem, ministrul olandez al Finanţelor şi liderul Eurogrup. „Există câteva ţări care poartă cele mai mari poveri în criza refugiaţilor, acceptînd cei mai mulţi extracomunitari”, a declarat Jeroen Dijsselbloem, menţionînd Suedia, Germania, Austria, Belgia şi Olanda. „Alte ţări spun: nu este problema noastră; este a voastră. Succes!”, a transmis Dijsselbloem. „Pentru menţinerea Spaţiului Schengen, trebuie protejate frontierele. Dacă nu reuşim să protejăm frontierele externe ale UE sau ale actualului Spaţiu Schengen, atunci am putea-o face într-o zonă mini-Schengen”, a sugerat şeful Eurogrup.
Sursa: Medifax
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!