Pavel Filip către preşedintele bulgar în funcţie: Am simţit sprijinul bulgar
Potrivit unui comunicat de presă al executivului, premierul a dat asigurări de toată deschiderea din partea Guvernului Republicii Moldova pentru continuarea dialogului moldo-bulgar în vederea dezvoltării şi intensificării relaţiilor bilaterale în toate sferele de cooperare.
Preşedintele bulgar a remarcat faptul că, de la întrevederea sa cu premierul Pavel Filip, care a avut loc în contextul participării celor doi oficiali la sesiunea a 71-a a Adunării Generale ONU, la New York, în luna septembrie, este vizibil progresul înregistrat de Republica Moldova şi realizările obţinute în promovarea reformelor. Rosen Plevneliev a menţionat că Bulgaria va continua să sprijine ţara în parcursul ei european şi să-şi împărtăşească experienţa în diverse domenii.
Şi preşedintele Parlamentului Andrian Candu s-a întâlnit cu Rosen Plevneliev. Principalele subiecte abordate în cadrul discuţiilor au vizat situaţia politică şi economică din Republica Moldova după alegerile prezidenţiale, diversificarea cooperării moldo-bulgare şi priorităţile pentru perioada următoare. „Alegerile prezidenţiale s-au desfăşurat, potrivit observatorilor, la nivelul standardelor internaţionale, deşi există unele neajunsuri pe care le cunoaştem şi asupra cărora vom veni cu îmbunătăţiri legislative, în special în ceea ce priveşte votul cetăţenilor de peste hotare. Parlamentul şi Guvernul îşi propun o cooperare interinstituţională bună cu preşedintele nou-ales, chiar dacă vine din opoziţie, pentru a consolida societatea şi a uni cetăţenii ţării”, a menţionat Andrian Candu.
Oficialul a adăugat că Parlamentul şi Guvernul îşi vor conjuga eforturile în implementarea unei agende sincronizate pentru a apropia Republica Moldova de UE.„E important să păstrăm implementarea agendei de reforme, a Acordului de Asociere şi a Programului cu FMI, numai aşa va fi posibilă recuperarea încrederii cetăţenilor. Misiunea noastră este de a dezvolta, prin acţiuni şi rezultate concrete, un proiect naţional atractiv pentru oameni, dar fără cedări în ceea ce priveşte asocierea şi integrarea în UE”, a declarat preşedintele Parlamentului.
Preşedintele Bulgariei a încurajat autorităţile din Republica Moldova să continue reformele şi să consolideze instituţiile statului, menţionând că Bulgaria doreşte să contribuie la succesul Republicii Moldova şi să împărtăşească din realizările şi eşecurile înregistrate.
sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!