Actualitate

Pavel Filip: Guvernul așteaptă asistența FMI în realizarea reformelor

Pavel Filip a precizat că măsurile de îmbunătățire a mediului de afaceri deja dau rezultate și aceste eforturi vor fi continuate. O atenție aparte a fost acordată și reformei administrației publice, unde s-a avansat mult. Printre prioritățile Guvernului pe termen mediu și lung au fost evidențiate educația, asigurarea supremației legii și îmbunătățirea infrastructurii drumurilor.

Șeful echipei de experți FMI, Ben Kelmanson, a notat că au fost observate progrese în anumite sectoare și aceste eforturi trebuie continuate. Scopul actualei misiuni este de a constata evoluțiile în economie pe termen scurt și perspectivele pe termen lung și de a revizui îndeplinirea angajamentelor autorităților în cadrul programului cu FMI. Rezultatele evaluării vor fi expuse în raportul final.

Misiunea de experți FMI se află în vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie.

Programul pe trei ani al autorităților Republicii Moldova, susținut de FMI, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. Acesta este finanțat printr-un credit în valoare totală de aproximativ 182 de milioane de dolari, dintre care 59 de milioane au fost deja debursate. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *