Dat fiind că suntem într-un an electoral, important pentru traseul nostru asumat de integrare europeană, care presupune deopotrivă angajament şi discernământ din partea actului de guvernare, partidelor politice şi societăţii civile, propun un curs de cultivare a abilităţilor de înţelegere a politicului, dincolo de aparenţele asumate sau pretinse. Această introducere va urmări evaluarea empirică şi teoretică a procesului de apariţie şi evoluţie a vieţii politice şi a sistemului de partide din R. Moldova, o analiză politică aplicată, reieşind din abordările academice ale acestor aspecte şi efectele lor practice (program şi acţiuni, discurs şi comportament politic). Găsesc absolut necesar aceste exerciţii de reflecţie în dorinţa de a determina un ataşament faţă de valorile culturii politice, care în democraţiile veritabile face diferenţa.
Este un lucru pe care doresc să-l fac de mult timp în R. Moldova, iar premiza de la care a pornit şi una din sursele majore de inspiraţie a fost organizarea şi desfăşurarea în perioada ianuarie-iunie 2008, a unui program de dezbateri ideologice în cadrul Institutului de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” intitulat sugestiv „Partidele politice în Republica Moldova: Abordări ideologice şi doctrinare”. Programul a presupus şase întâlniri cu liderii de partide politice, câte două pe segmentul de dreapta şi stânga a eşichierului politic, iar două axate pe centrism şi partidele „nou-venite” în viaţa politică după alegerile parlamentare din 2005.
În acelaşi timp, cercetarea curentă a beneficiat de rezultatele multor sondaje de opinii şi cercetări efectuate de IDIS „Viitorul” pe parcursul anilor, dar de asemenea de rezultatele Barometrului de Opinie Publică, organizat în timp de Institutul de Politici Publice din Moldova şi de rezultatele unui chestionar elaborat de Herbert P. Kitschelt, profesor de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale de la Universitatea Duke (Statele Unite ale Americii), la care am participat împreună cu un grup de doctoranzi de la aceeaşi universitate, asupra competiţiei electorale dintre partidele politice în statele democratice şi semidemocratice în care se desfăşoară alegeri competitive.
De asemenea, multe dintre ideile expuse aici sunt în rezultatul bursei de cercetare pe care am obţinut-o în 2005 la Universitatea Centrală Europeană din Budapesta şi a bursei Fulbright oferită de Departamentul de Stat al Statelor Unite în 2006/2007 la Centrul Rus, Est-European şi Euroasiatic, a Universităţii Illinois din Urbana-Champaign.
Ce urmăresc ca finalitate este stabilirea unei interdependenţe între aspectul teoretic al ideilor politice şi realizarea lor practică în condiţiile R. Moldova. Altfel spus aceasta este o tentativă de a stabili o interacţiune între mediul academic şi cel politic, cu diferite variaţiuni, dar având în esenţă ca scop o „curăţire” ideologică a partidelor politice şi oferirea unor sugestii utile pentru eficientizarea funcţionării acestora. Din acest punct de vedere, am mai curând o intenţie sugestivă şi reflexivă, dar nu în ultimă instanţă şi una de ordin educaţional, terapeutică și conceptuală. În plan îndelungat aceste exerciţii de reflecţie pot constitui instrumente utile de reformare ideologică internă a partidelor curente şi de conformare a acestora principiilor de acţiune în corespundere cu ideologiile asumate.
La sfârşitul acestui curs doresc un cititor avizat în înţelegerea şi identificarea bazei doctrinare a unor idei politice, dar şi a expresiei lor materializată pe scena politică locală, a ideologiei ca factor identitar în politică şi a variilor „abateri” impuse de necesităţile jocului politic, a dezvoltării organizaţionale a partidelor, a studierii acestora prin prisma tipologiei familiilor de partide şi a eşichierului politic, a problemei axei stânga-dreapta, a pluralismului polarizat şi a reprezentării politice a partidelor, a logicii construirii coaliţiilor şi a destrămării acestora, dar şi a sciziunilor din interiorul partidelor politice conforme sau nu raţionamentelor ideologice şi doctrinare, a impactului alegerilor asupra fluctuaţiilor ideologice şi doctrinare, dar şi a „devierilor” ideologice şi doctrinare în contextul luptei pentru putere.
Prin această înţelegere cititorul nostru trebuie să devină un actor important în determinarea contextului politic moldovenesc, în „aplicarea unei corecţii” unor partide care ezită în a-şi asuma real „identitatea ideologică” pe care o pretinde, lucru care va face şi partidele politice responsabile în cultivarea unui joc politic clar şi conform unor repere doctrinare clare.
Partid, ideologie, alegeri: unde se află alegătorul moldovean?
Ineditul experimentului moldovenesc (dar şi est-european şi postsovietic) în materie de partide politice după căderea comunismului, face indispensabilă o referire la modelele occidentale, în tentativa de a percepe ce se petrece în realitate în statuarea competiţiei de partid şi a locului pe care ideologiile le ocupă în structurarea sa.
În general este acceptat faptul că în democraţiile stabile, votul exprimat pentru un partid sau altul este înainte de toate expresia unei poziţii sociale şi a unor valori şi interese bine definite care se asociază cu această poziţie, iar partidele sunt expresia acestor interese. Cunoscută ca teoria „poziţiei sociale”, aceasta explică consistenţa „statutul social” prin faptul că în evoluţia acestor societăţi sunt cunoscute câteva etape importante de fragmentare. Prima etapă reprezintă clivajele pre-industriale, care au rezultat din procesul de construcţie naţională şi conflictul dintre stat şi biserică. În această perioadă diferenţele dintre centru şi periferie, naţionalitatea şi religia au constituit principalele elemente constitutive ale partidelor politice. Cea de-a doua etapă se referă la revoluţia industrială şi s-a axat pe clasa socială şi sindicate ca surse de constituire a noilor partide. Etapele trei şi patru implică clivaje care derivă din impactul pe care statul l-a avut în producerea divizării sectoriale a intereselor: angajarea publică versus cea privată, dependenţa de stat şi apariţia unei falii postindustriale produsă de expansiunea educaţională, deplasarea spre o economie de servicii şi noile valori „postmateriale”. Scrierile politologice occidentale sunt tot mai mult înclinate să accepte faptul că în ciuda tuturor dezvoltărilor recente, clasele sociale, iar în unele state religia, sunt cele mai importante clivaje sociale care influenţează şi determină atitudinile politice, suportul de partid şi comportamentul electoral.
Această abordare socială a politicului explică stabilitatea temporală a faliilor prin existenţa unor structuri sociale care le dezvoltă şi le consolidează – sindicatele, biserica, comunitatea locală şi partidele propriu-zise.
Teoria clivajelor susţine astfel ideea că poziţiile partidelor politice reflectă divizările din structura socială şi ideologiile ce provoacă şi exprimă divizările acestor grupuri. Din acest punct de vedere, partidele politice nu sunt creaţiuni goale în care problemele-cheie sunt abordate în funcţie de presiunile electorale sau de constituire, ci sunt organizaţii cu ideologii consistente. Partidele nu se reinventează pe ele însele la fiecare ciclu electoral, ci au agende politice de lungă durată care dau naştere unor asocieri esenţiale şi de durată cu anumite probleme şi politici. Altfel spus, clivajele oferă electoratului informaţia despre partid, reprezintă investiţiile de reputaţie ce susţin credibilitatea partidului, ele definesc ideologiile înrădăcinate ce structurează competiţia electorală şi ce este cel mai important, ele filtrează răspunsul partidelor la noile probleme care apar pe agenda politică.
Aspectul la care facem referinţă este prezentat într-o perspectivă apropiată şi în teoria „identităţii de partid”, care vorbeşte despre faptul că ataşamentele afective de lungă durată faţă de partidele politice oferă alegătorului o siguranţă în înţelegerea problemelor politice şi constituie baza pentru exercitarea deciziei de vot. Teoria a fost dezvoltată cu succes în Statele Unite ale Americii, unde partidele preced în constituirea şi activitatea lor profilarea clivajelor sociale de durată şi prin urmare constituie în sine elemente de identificare, în detrimentul religiei, clasei sociale sau regiunii. Din acest punct de vedere, partidele reprezintă mai curând largi coaliţii de interese decât reprezentări precise a unor interese sociale distincte.
În ce măsură noile democraţii est-europene (implicit Republica Moldova) împărtăşesc fundamentul democrat-liberal al clivajelor sociale, identificării politice şi ideologice în statuarea sistemului de partide politice? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să luăm în considerare, înainte de toate, influenţa moştenirii comuniste asupra atitudinilor şi clivajelor politice în Europa de Est.
Influenţa comunismului asupra fundamentelor sociale, dimensiunilor şi stabilităţii competiţiei de partid în Europa de Est poate fi examinată din perspectiva câtorva abordări. Prima perspectivă este cea a „absenţei mijlocului”, adică în contrast cu modelele occidentale, unde un rol important se acordă clivajelor sociale în analiza competiţiei de partide, societăţile postcomuniste suferă de absenţa unor clivaje sociale stabile sau a unor structuri sociale intermediare pe care partidele să se bazeze. Acestea au fost puternic atomizate ca rezultat al combinaţiei dintre activităţile represive şi puternic ierarhizate ale statului şi un sistem care a tolerat mai degrabă acţiunea individuală decât cea colectivă. În plus, implementarea politicilor economice egalitare şi dezagregarea resurselor sociale – cum ar fi sărăcia, educaţia, statutul, ocupaţia sau bogăţia – au inhibat formarea claselor sociale şi au condus la formarea în locul lor a unor omogenizări şi amorfizări sociale. Conform exponenţilor acestei abordări, rezultatul a fost articularea unui model al interesului la nivelul colectivismului de masă, adică naţiune sau societate, în detrimentul unor grupuri organizate la nivel median.
Absenţa acestor structuri intermediare a inhibat de asemenea formarea unei identităţi sociale din care pretenţiile şi interesele politice ar fi putut să apară. La nivel politic, lipsa acestora a fost evidentă în puterea Partidelor Comuniste conducătoare şi interzicerea consecventă a formării libere de partide, absenţa sistemelor electorale competitive, instituţiilor reprezentative de guvernare şi restrângerea puternică a libertăţii la informaţie, asociere şi expresie.
Rezultatul net al acestor efecte este dificultatea sau chiar imposibilitatea diferenţierilor politice sau sociale reieşind din spectrul ideologic stânga-dreapta. Problema nu este deci doar a R. Moldova. Cercetările conduse de specialiştii est-europeni la începutul anilor 1990 arată că populaţiilor le lipsea o înţelegere clară a distincţiilor „stânga-dreapta” şi a ideologiilor politice în competiţie ce caracterizează societăţile pluraliste. Sondajele sociologice din Cehoslovacia, Bulgaria sau Polonia arătau că respondenţii aveau mari dificultăţi în a se regăsi în spectrul „stânga-dreapta” sau erau incapabili să facă o legătură între politicile economice şi poziţionarea acestora ideologică.
În consecinţă, în R. Moldova, la fel ca în multe alte state est-europene, absenţa fundamentelor diferenţiate de interese a subminat stabilitatea comportamentului electoral. Alegătorului moldovean îi lipsesc sentimentele de ataşament şi responsabilitatea faţă de organizaţiile mediane şi etalează dezinteres faţă de angajarea în activităţi politice creatoare. Mai mult decât atât, comportamentul politic al alegătorilor din R. Moldova, ca rezultat al atomizării puternice, tinde să fie pasiv şi non-participator, deseori etalând o atitudine „noi versus ei” şi un grad înalt de alienare politică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
