Pentru a reduce populația, India vrea să introducă politica a numai 2 copii
Statul Uttar Pradesh, cel mai populat stat al Indiei, cu un număr de locuitori mai mare decât în Brazilia, a anunțat despre proiectul legislativ prin care orice persoană cu mai mult de doi copii ar putea pierde ajutoarele de stat, subvențiile și chiar locurile de muncă în instituții guvernamentale. Dacă într-o familie cu doi copii unul dintre părinți suferă o sterilizare voluntară, această familie va putea primi stimulente, potrivit The Guardian.
Proiectul de lege a fost prezentat de guvernul local din Uttar Pradesh, controlat de partidul naționalist hindus Bharatiya Janata (BJP), care conduce și guvernul central.
Guvernul local a spus că proiectul de lege este motivat de „resursele ecologice și economice limitate”.
Statul nord-estic Assam, care este de asemenea condus de BJP, a anunțat luna trecută planuri pentru o măsură similară, care anulează beneficiile guvernamentale pentru familiile cu mai mult de doi copii, iar statul Gujarat, un alt stat BJP, este, de asemenea, în curs să anunțe o legislație similară.
Însă, deși se preconizează că India va depăși China ca număr de populație în următorul deceniu, mulți au pus la îndoială necesitatea acestor politici propuse în statele indiene. Deși statul Uttar Pradesh are o populație mare, de 240 de milioane de locuitori, cercetările arată că rata natalității în stat a scăzut aproape la jumătate între 1993 și 2016 și continuă să scadă, cu previziuni că până în 2025 numărul mediu de copii va scădea la 2,1 per mamă.
O tendință similară de declin se observă în toată India. Un raport guvernamental din 2020 a constatat că rata totală a fertilității – numărul de copii născuți per femeie – a scăzut în 14 din 17 state și este acum la 2,1 sau mai puțini copii.
Decizia mai multor guverne locale BJP de a propune politica celor doi copii a fost văzută ca fiind motivată politic și o cale de a ajunge la alegătorii hindusi, în special în Uttar Pradesh, unde vor avea loc alegeri anul viitor. În Uttar Pradesh și state precum Assam, care au populații musulmane mari, există o credință larg răspândită, dar neîntemeiată, conform căreia familiile musulmane supraproduc, utilizând resurse valoroase și punând populația hindusă în pericol de a deveni minoritară.
O politică pentru doi copii a fost deja pusă în aplicare sub diferite forme în 12 state din India, iar patru state au revocat-o.