CSI / RusiaMoldovaPolitică

Peskov reacționează după decizia Comisiei de a accepta candidatura Ucrainei și a Republicii Moldova la UE: „Necesită atenția noastră sporită”

Vineri, Kremlinul a reacționat, după anunțul Comisiei Europene care a recomandat acceptarea candidaturii Ucrainei și a Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană. „Necesită atenția noastră sporită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În timpul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt a lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia urmărește îndeaproape eforturile Ucrainei de a deveni membru al UE.

Peskov a spus că problema „necesită atenția noastră sporită, pentru că suntem cu toții conștienți de intensificarea discuțiilor în Europa pe tema consolidării componentei de apărare a UE”.

„Sunt diverse transformări pe care le urmărim foarte atent”, a mai declarat Peskov.

De asemenea, acesta le-a mai spus reporterilor că scopul „operațiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina a continuat să fie „salvarea” populației din regiunea estică Donbas de ceea ce el a numit „atacuri barbare” ale forțelor Kievului.

Rusia este în contact cu Turcia în ceea ce privește exportul de cereale din Ucraina, dar există o mulțime de incertitudini din partea ucraineană, a mai adăugat Peskov, potrivit The Guardian.

Sursa: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


1 comentariu

Dă-i un răspuns lui Nicola Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *