Internațional

Peste 150.000 de imigranți au fost salvați grație operațiunii “Mare Nostrum”

Operațiunea italiană "Mare Nostrum" a fost lansată în urmă cu 12 luni, după naufragiul a două ambarcațiuni în care au murit cel puțin 500 de persoane.

Marina Militară italiană a informat sâmbătă cu privire la rezultatele misiunii pe parcursul celor 365 de zile ale operațiunii "Mare Nostrum", pentru care au fost mobilizate 32 de ambarcațiuni militare, două submarine, mai multe elicoptere și avioane și în care au fost implicați zilnic 900 de militari. De la începerea operațiunii, au fost efectuate 60 de transferuri cu elicopterul către spitale ale unor imigranți care aveau nevoie de îngrijiri medicale de urgență.

Dar operațiunea "Mare Nostrum" nu înseamnă doar supravegherea traficului pe mare și transferul imigranților, ci și personal medical de la Ministerul Sănătății care a fost detașat la bordul fiecărei ambarcațiuni pentru a oferi ajutor imigranților. Asistență au oferit și angajați de la Departamentul pentru imigrație, de la poliția de frontieră și sute de voluntari care lucrează pentru Fundația Rava, Ordinul de Malta, Crucea Roșie și organizația "Salvați copiii".

Operațiunea a costat statul italian 9 milioane de euro pe lună, iar din acest motiv guvernul condus de Matteo Renzi a cerut ajutorul Uniunii Europene, invocând povara financiară pe care o presupune această operațiune pentru statul italian.

Noua operațiune "Triton" de gestionare a frontierelor maritime ale Italiei, denumită până acum "Frontex plus", va deveni operațională de la 1 noiembrie, însă efectivele mobilizate nu permit înlocuirea operațiunii italiene "Mare Nostrum", notează EFE. Într-un comunicat recent al comisarului european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, este confirmat faptul că"Triton nu poate să înlocuiască Mare Nostrum. Însă viitorul Mare Nostrum va face obiectul unei decizii a Italiei".

Mai multe țări europene au anunțat că pun la dispoziție diferite mijloace în cadrul noii misiuni "Triton", potrivit unui comunicat al Agenției Europene pentru Supravegherea Frontierelor (Frontex). Este prevăzută o rotație, deoarece navele și aparatele de zbor sunt oferite operațiunii pentru o lună. Frontex a prevăzut un buget lunar de 2,9 milioane de euro, însă doar opt țări — Finlanda, Spania, Portugalia, Olanda, Letonia, Malta, Franța și Islanda — s-au arătat dispuse să trimită ambarcațiuni. Echipele angajate în Italia pentru a ajuta la intervievarea imigranților vor fi formate din specialiști din Spania, Franța, Finlanda, România, Elveția, Norvegia, Germania, Olanda, Suedia, Portugalia, Austria și Polonia.

Însă ambarcațiunile care navighează sub steagul UE nu sunt autorizate să se apropie de coastele Libiei, așa cum o pot face navele italiene care participă la operațiunea "Mare Nostrum" ca urmare a unor acorduri încheiate deja cu autoritățile libiene. La fel, navele implicate în operațiunea "Triton" nu pot îmbarca și transfera un număr mare de imigranți, fapt ce ridică o problemă, dat fiind că, în majoritatea cazurilor, la bordul vaselor călătoresc sute de imigranți. De aceea, Frontex pledează pentru menținerea în continuare a ambelor operațiuni, a declarat directorul agenției, Gil Arias Fernadez.

Totuși, Italia, prin vocea ministrului său de interne Angelino Alfano, insistă că își va încheia misiunea de salvare a imigranților din Mediterană, în pofida avertismentelor că pe termen scurt operațiunea nu va putea fi înlocuită pe deplin de patrulele maritime ale Uniunii Europene. "Mare Nostrum nu va coexista cu Triton, va fi oprită", a declarat recent ministrul Alfano în parlament.

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *