CSI / Rusia

Peste 170 de camioane din Rusia cu ajutor umanitar se îndreaptă spre Doneţk şi Lugansk

Potrivit agenţiei de presă ruse, acest nou ajutor umanitar constă în special în alimente, medicamente, materiale de primă necesitate, materiale de construcţii.

Aceeaşi sursă scrie că, pentru prima dată, în componenţa convoiului umanitar au fost incluse şi camioane cu alimente şi medicamente din partea filialei din Moscova a Crucii Roşii.

De la mijlocul lunii august, Rusia a trimis în estul Ucrainei, teritoriu controlat de insurgenţii proruşi, peste 25.000 de tone de ajutor umanitar.

Agenţia de presă ucraineană Unian scrie că niciunul din convoaiele ruse nu a fost inspectat de partea ucraineană sau de Crucea Roşie şi că, de fiecare dată, Ucraina a atras atenţia că, prin trimiterea acestor ‘convoaie umanitare’, cu un conţinut necunoscut şi fără acordul şi permisiunea autorităţilor de la Kiev, Rusia încalcă legislaţia ucraineană şi pe cea internaţională.

Surse din Consiliul ucrainean pentru Securitate şi Apărare susţin că toate aceste ‘convoaie umanitare’ trimise în teritoriile controlate de separatişti conţin în principal arme şi muniţii pentru aceştia.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *