Istorie

Peter Zeihan: Cum va muri Rusia (după ce va distruge Ucraina și va ataca NATO și nord-estul României)

Există nouă așa-zise porți de acces prin care Rusia a fost invadată de-a lungul istoriei sale. Opt dintre ele au fost pierdute de Rusia în urma prăbușirii imperiului sovietic. Prin cuceririle teritoriale, Kremlinul caută să redobândească controlul asupra acestor porți. Rusia suferă un declin din mai multe puncte de vedere și riscă să intre în colaps. Din acest motiv, dacă nu ar fi atacat Ucraina acum, ulterior ar fi fost prea târziu. În cazul în care Ucraina va fi cucerită, urmează Republica Moldova și țările baltice, apoi Polonia și România. Occidentul trebuie să facă tot ce îi stă în putere pentru a preveni aceasta, susține Peter Zeihan, analist american de geopolitică, într-un interviu cu Jordan Harbinger.

Peter Zeihan este un geopolitician american, autor al mai multor cărți și fost analist de geopolitică la Stratfor, agenția inființată de George Friedman. În analizele sale, examinează tendințele din domeniile politic, economic și social, pe baza cărora face predicții.

Ce vrea Rusia în Ucraina

Trebuie să aruncăm o privire asupra hărții topografice a spațiului rusesc în Europa ca să avem idee despre ce urmăresc rușii. Rusia a fost invadată de aproximativ 50 de ori în istoria sa și toate invaziile au venit prin una din cele nouă teritorii de acces (gateway teritories), care leagă fostul spațiu sovietic de restul lumii: poarta poloneză, poarta basarabeană – acestea sunt două din cele mai mari și sunt, din nefericire pentru ucraineni, în capătul celălalt al Ucrainei față de Rusia. Scopul final al lui Putin este să astupe toate aceste nouă porți. Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, controlul rușilor a scăzut de la nouă porți de acces la una singură, și puțin câte puțin, cu conflictul kazah, cu Nagorno-Karabah, cu războiul din Georgia și cel din Crimeea, rușii au adunat fragmente din aceste teritorii pentru a bloca porțile de acces.

Dacă vor obține Ucraina în întregime, vor acoperi doar încă două porți de acces. Aceasta înseamnă că povestea nu se termină cu Ucraina, este doar mijlocul poveștii. Va fi un alt război după acesta.

Așadar, geografia ne explică mobilul războiului. Acum, cauza este demografia. În Rusia, clima este teribilă, ceea ce îngreunează considerabil viața pentru că râurile nu circulă în direcția potrivită, iernile sunt lungi și aspre, civilizația așa cum o gândim noi este foarte scumpă și rușii nu au modalități naturale de a genera capital propriu. Au folosit mereu forța brută și a fost nevoie de Stalin pentru a industrializa ceea ce a era atunci Uniunea Sovietică. Dar aceasta a avut o consecință. Dacă muți oamenii de la sate în orașe, copiii se transformă din forță de muncă ieftină în piese de mobilier mobile, zgomotoase și scumpe, iar nașterile de copii se împuținează.

Astfel, Rusia, de-a lungul a două generații, a ajuns de la șapte copii per familie la sub doi în prezent. Iar asta era înaintea de declinul maxim, atins în perioada post-sovietică. Acum natalitatea este la aproximativ 1,4 (copii per femeie). Generația care s-a prăbușit demografic în anii ’90 este acum atât de redusă numeric, încât atunci când vine rândul lor să aibă copii, nu se vor întâmpla prea multe lucruri.

Așadar, acesta este ultimul an în care Rusia are la dispoziție un segment destul de numeros de populație între 20 și 30 de ani, ca să poată avea o armată pe bază de înrolare obligatorie. Dacă mai așteaptă, rușii vor avea dificultăți în controla propriile teritorii, darămite să lupte cu vreun agresor extern. Deși nimeni nu se așteaptă la un război în viitorul apropiat în sensul invadării Rusiei de altă țară, rușii știu că dacă nu întreprind o invazie acum, în viitor vor fi de partea perdantă, indiferent ce balanțe de putere vor fi.

Noi (americanii) avem practic o întreagă emisferă la dispoziția noastră. Cei mai buni prieteni ai noștri sunt canadienii, la nord, cea mai integrată economie cu a noastră este Mexic, acum cel mai mare partener economic și al doilea cel mai mare partener al nostru din punct de vedere demografic. Rusia n-a fost niciodată așa. Rusia are graniță cu o duzină de țări care, toate, au atacat Rusia, la un moment dat, în trecut. (….)

Sănătatea rușilor: nu toți sunt alcoolici

Rușii, nu vreau să spun că sunt toți alcoolici, dar poți cumpăra vodca dimineața la metrou ca să te încălzești. Ideea că vodca rezolvă toate problemele este puternic înrădăcinată în societatea rusă. Într-o zonă cu climă cu ierni lungi și puțin soare ca Rusia, dieta lor nu conține multe fructe și legume, în schimb, consumă multe grăsimi saturate și o mulțime de heroină.

În termeni per capita, Rusia este a doua cea mai dependentă de droguri țară din lume. Din cauză că sistemul de sănătate nu mai acoperă pătura săracă, rușii au și una dintre cele mai mari rate de tuberculoză din lume. Probabil, unul din patru ruși poartă bacteria TB, sub formă de bacil. Nu este vorba de tuberculoza pe care o cunoaștem în Statele Unite, este o formă rezistentă la medicamente. Vorbim despre nevoia de doi ani de antibiotice la costul de câteva mii de dolari per persoană pentru a scăpa de ea, iar oamenii pur și simplu nu au bani pentru asta.

În ce privește HIV-ul, Rusia era una dintre cele mai infectate țări din lume, după care s-a încetat colectarea datelor. Prin urmare, nu avem o aducere la zi a situației despre infectarea cu HIV de 15 ani, dar pe atunci, părea că o cincime din populația de vârstă reproductivă era expusă, însă nu știm datele exacte.

Distrugerea educației

În anii 1980, în special după 1983, rușii se confruntau cu o criză strategică și cu una financiară, simultan. Prin urmare, pentru a rezolva problema strategică, era nevoie să facă un fel de pace cu Statele Unite. Au cheltuit peste măsură timp de 30 de ani și au rămas fără bani. Nu au putut tăia banii de la armată deoarece nu au vrut cu adevărat pace, n-au tăiat de la facilitățile nucleare deoarece nu voiau pace, n-au putut tăia producția de petrol și gaze naturale deoarece era singura lor sursă de venit, așadar au tăiat bugetul pentru educație.

În Rusia, sistemul educațional este diferit de cel din SUA. Aici (în SUA) te duci la liceu, faci facultate, începi să muncești și câștigi bani din prima zi, cu puțin noroc. Dar în Rusia se practica o instruire tehnică la nivel de liceu, apoi devii ucenic și ai o perioadă de noviciat de de 5-6 ani înainte de a-ți lua o slujbă de adult, fie vorba de contabil, inginer sau altceva.

Instruirea tehnică la nivel de liceu s-a prăbușit în jurul anului 1985, ceea ce înseamna că nu aveai pe cine să iei ca ucenic, direct din liceu, era nevoie să îi instruiești suplimentar. Așadar, forța de muncă s-a împuținat foarte mult, iar sistemul educațional n-a fost niciodată reparat. În timpul colapsului post-sovietic, aproape totul a fost anulat în eduație, iar acum cel mai tânăr grup de oameni care a beneficiat de acea instruire tehnică și a făcut ucenicie și efectiv a avut locuri de muncă pentru adulți, se apropie acum de 60 de ani. În acest punct este mult prea târziu pentru a repara lucrurile. (…)

De asemenea, două milioane de muncitori s-au mutat în afara țării după colapsul sovietic. Toți erau tineri și instruiți. Și probabil au fost în jur de un sfert de milion de ruși care au plecat în timpul războiului din Ucraina, care, iarăși, sunt tineri și instruiți și sunt în mod categoric de neînlocuit. Peste 1-3 ani și rușii vor fi nevoiâi să facă niște alegeri foarte concrete cu privire la ce să renunțe. Petrol, gaze naturale, producția de alimente, componenta militară, forțele de artilerie, ei nu pot să le mențină pe toate acestea în stare de funcționare. (…)

În ciuda eșecurilor de până acum, Rusia poate câștiga războiul

Problemele din armata rusă nu sunt neapărat legate de logistică. Este vorba de o incompetență pe partea de gândire strategică. Aspectul este de eșecul catastrofal de a performa a întregului sistem. Nu avem destulă informație, dar avem motive să credem că rușii au renunțat la instruirea comandorilor lor militari.  Până acum, am văzut un nivel foarte scăzut al coordonării militare și al logisticii în războiul din Ucraina. E abisal, a performat mai slab decât au putut anticipa toți analiștii pe care îi cunosc. (…) Peste 1000 de vehicule, într-un singur șir, lung de 65 de km… îmi pare rău, e stupid.

Imagine din satelit furnizată de Maxar Technologies cu convoiul militar rusesc la est de aeroportul Antonov, Ucraina (Imagine: Imagine din satelit ©2022 Maxar Technologies via AP)

Astfel, arată ca un eșec catrastofal în întregul sistem. Totuși, în ciuda acestor factori, rușii vor câștiga războiul. Îi depășesc numeric pe ucraineni, au echipament mai bun, au linii de aprovizionare mai scurte, nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la controlul frontierelor lor pentru a continua să primească resurse, pot suporta un număr uriaș de pierderi omenești, iar societatea rusă nu se va răzvrăti. Să luăm aminte, până nu s-a ajuns la aproape un milion de decedați în Primul Război Mondial, n-au fost tulburări politice considerabile în Rusia. Nu suntem nici măcar aproape de asta. O mulțime de ruși sunt de acord cu ce face Putin fie din motive naționaliste, fie din motive strategice.

Așadar, știrile care spun că oamenii fug din Rusia sunt adevărate, există disidenți. Dar ei nu vor prelua puterea. La toate protestele luate împreună au participat mai puțin de o zecime de procent din populație, insuficient pentru influența cât de puțin o dictatură.

Prin urmare, Rusia va câștiga în Ucraina, după care va trebui să pacifice țara. Iar întrebarea e ce nivel de violență internă și sabotaj este dispusă să tolereze pentru a trece la următoarea etapă a războiului.

Rusia ar fi zdrobită într-un război cu SUA

Ideea care a conturat cel mai mult deciziile Americii cu privire la Rusia e că ei erau o putere dacă nu egală ca forță, aproape egală, și trebuie să fim foarte atenți la cum operăm, trebuie să fim călare pe situație, altfel vom suferi pierderi cumplite. Subit, această logică a s-a evaporat și acum știm că dacă forțele americane și forțele ruse s-ar întâlni pe câmpul de luptă, forțele rusești ar fi zdrobite. Iar dacă acest lucru se întâmplă, rușii vor avea de ales între o retragere strategică umilitoare, de pe urma căreia vor fi nevoiți să facă tot ce le cer americani, sau să utilizeze armelor nucleare.

Din punctul de vedere american, al Casei Albe, al Departamentului Apărării (DoD), situația a devenit mult mai înfricoșătoare decât am crezut vreodată că va fi. Dacă nu vom fi în stare să blocăm Rusia în Ucraina, dacă nu-i putem face pe ruși să sângereze acolo până mor, dacă nu-i putem opri din acțiunile lor, iar ei vor merge mai departe pentru a-și atinge următoarele ținte, atunci va avea loc o confruntare directă americano-rusă pe care nu o vom putea evita, pentru că este vorba de aliații din NATO.

Așadar, în prezent, strategia NATO și a Casei Albe este de a trimite orice echipament militar disponibil, care nu necesită o reaprovizionare fizică statică sau un punct de lansare, ca în cazul avioanelor. Dronele sunt bune, proiectilele antitanc sunt bune, stingerele sunt bune. Toate acestea sunt importante și trebuie trimise, pentru că atâta timp cât Rusia este împotmolită într-o baie de sânge în Ucraina, nu poate trece la următorul pas, acolo unde sunt trupele americane. Trebuie să prevenim aceasta, deoarece rușii par acum atât de slabi, că gradul de disperare care ar putea fi în gândirea lor strategică este ceva ce nu s-a luat în calcul anterior.

În această imagine publicată de Serviciul de presă al Ministerului Ucrainean al Apărării, soldații ucraineni folosesc un lansator cu rachete americane Javelin în timpul exercițiilor militare din regiunea Donețk, Ucraina, 23 decembrie 2021. (Serviciul de presă al Ministerului Ucrainean al Apărării prin AP)

Putin, ultimul președinte al Rusiei?

Ultima generație de oameni care au trecut prin întregul proces de instruire tehnică de la liceu a avut parte de această instruire la mijlocul anilor ’80. În cazul celor din administrație vorbim, în special, despre toți oamenii din KGB. Când Iuri Andropov a preluat puterea la începutul anilor 1980, s-a produs un fel de lovitură de stat internă, unde o facțiune care a fost parte a guvernului a preluat controlul deoarece a crezut că cei doi lideri anteriori, Hrușciov și Brejnev, au gestionat sistemul atât de prost încât chiar, să ne exprimă așa, aveau nevoie de adulți, oameni care aveau înțelegerea a tot ce se întâmplă, iar într-o dictatură totalitară cu foarte multă cenzură, asta însemna serviciile de spionaj.

Așadar, KGB-ul l-a produs pe Iuri Andropov, pe Cernenko și, în cele din urmă, pe Gorbaciov, toți din KGB, pentru a conduce sistemul. Acești oameni au stat în…, n-aș spune în fundal, nu erau oficial la conducere, dar erau mereu influenți și prezenți în anii 1990, iar când Elțîn s-a îmbolnăvit, ei sunt cei care au preluat puterea de la Elțîn.

Prin urmare, a exisat o revoluție rapidă care a durat câțiva ani și Elțîn a ajuns înlăturat din cauza problemelor sale dificile de sănătate, iar succesorul KGB-ului – FSB –, este de atunci la putere. Evident că Putin provine din acest grup, precum și toți cei din jurul lui. Alexei Miller de la Gazprom este probabil cel mai bun exemplu. Dar patronii tuturor companiilor mari, oligarhii din serviciile de securitate, care au preluat domenii mari din economia rusă din 1999 încoace, sunt toți îndatorați personal lui Putin. Sunt toți din acelașii cerc intern și toți au peste 50 de ani. Nu a existat o generație care să fi fost instruită și care așteaptă să îți facă intrarea în scenă. Putin a fost foarte eficient în a elimina pe orice potențial adversar al său.

Așadar, el va fi ultimul președinte apt al Federației Ruse. Are deja 70 de ani. Din când în când, apare o facțiune în cadrul grupului care devine proeminentă, dornică să preia puterea, iar când Putin sesizează că este pe cale să-l succeadă, o nimicește. Și așa, n-a mai fost nimeni de acest fel de câțiva ani.

Dacă ne uităm la fenomenul demografic, este perfect rezonabil să credem că Putin este ultimul lider al Rusiei, oricum. Dacă rămâne la putere știind că este ultimul lider al Rusiei… am auzit lucruri mai prostești decât asta. În cel mai bun scenariu, va fi ceva de genul cum s-a întâmplat după ce Mao a lăsat China cu o bandă formată din patru facțiuni diferite care conduceau ca un comitet, iar apoi una dintre ele le dă la o parte pe celelalte trei și se instalează la conducere. Acesta ar fi cel mai bun scenariu acum. Cred că este mai probabil ca Putin să-i elimine pe toți cei cu capacități de conducere și că se va produce mai mult decât un colaps organizatoric.

Igor Secin de la Rosneft, o companie petrolieră de stat, este probabil cel mai capabil dintre cei rămași, dar toți ceilalți 150 de membri KGB care mai există îl detestă, deci e îndoielnic că va putea să aducă de partea lui pe cineva; deci chiar nu există nimeni. Noi (americanii) privim actul conducerii altfel decât rușii. Conducători autoritari conduc Rusia, mereu a fost așa. Terenul nu permite apariția unor economii locale separate.

Texas, New York, California etc, acestea sunt entități economice distincte. Avem (în SUA) un sistem federal, în care statele își aleg propria conducere și trimit alegerile lor la Washington, prin reprezentanți. Așa ceva nu ar funcționa niciodată în Federația Rusă. În federație au Moscova, ai Sankt Petersburg și apoi toate acele orașe secundare care sunt dependente într-o oarecare măsură de unul dintre acele două, și toate au fost cucerite de Rusia, de-a lungul existenței lor. Fiecare dintre ele.

Rusia nu e o republică, cu siguranță nu este o democrație, este un imperiu multietnic. Iar cu această configurație politică și economică, cineva controlează frâiele puterii. Iar dacă nu e cineva care să controleze puterea, atunci nimeni nu controlează nimic. Iar viitorul Rusiei, în opinia mea, se îndreată probabil spre al doilea scenariu. Acum ai un conducător autoritar (“strongman”) la centru, care numește lideri regionali asemenea, cum e Kadîrov, pentru avea grijă de lucruri în numele lui. Nu e vorba de creștere, sau locuri de muncă, nu e vorba de popularitate, ci despre control. Cecenia nu mai e parte din Federația Rusă din punct de vedere economic, dar mișcarea de independență a fost strivită. Iar Kadîrov participă frecvent la chestiuni legate de securitate alături de Moscova, Putin se bazează pe ceceni pentru a asasina oameni din Rusia pe care îi consideră incomozi din punct de vedere politic.

Putin și Kadîrov

Dacă nu va fi oprită în Ucraina, Rusia va ataca și R. Moldova, apoi nord-estul României

Invazia din Ucraina este războiul din mijlocul unui șir de războaie, Nagorno-Karabah, Georgia, Crimeea, Kazahstan, sunt toate controlate de Rusia acum. Dar nici controlul a întregii Ucraine nu rezovlă problema de pe frontul occidental. Rușii vor dori, de asemenea, Republica Moldova, nord-estul României – aceasta e poarta de acces basarabeană, pe acolo turcii au invadat adesea; vor avea nevoie de Polonia de Est, până în centrul Varșoviei, la fluviul Vistula – aceasta e poarta de acces poloneză, pe unde invadau naziștii; apoi vor avea nevoie de Estonia, Letonia și Lituania în întregime, pentru că pe acolo au invadat suedezi. Așadar, este vorba de alte șase țări, dintre care cinci sunt membre NATO.

Evident, aici lucrurile devin imprevizibile și riscante. Probabil că rușii pot captura Republica Moldova într-un weekend lung, dacă luăm în calcul eficacitatea armatei ruse probabil ar trebui să extind perioada la o lună. Dar pentru celelalte cinci țări, dacă Ucraina reușește să reziste, atunci Rusia nu va avea destul forțe convenționale pentru a face asta. Și singurul lucru mai rău decât să ai o Rusie care nu ar încerca să facă asta și care se stinge încet, ar fi o Rusie asertivă, care a lansat războiul, a suferit toate pierderile de război, dar rămâne încă neasigurată strategic.

Este un moment la care vom ajunge în câteva luni, probabil mai târziu în acest an, cu siguranță cel târziu la anul, când rușii probabil vor fi digerat Ucraina și Republica Moldova așa cum își doresc, iar apoi va se va avea acea ciocnire cu NATO. Iar în acest punct se va pune la modul serios problema armelor nucleare.

Gândește-te la ce au făcut rușii în Crimeea. Au adus soldați, părea că populația a fost îndeajuns rusificată și nu vor opune rezistență, iar când s-a pus în Occident problema susținerii forțelor disidente precum tătarii crimeeni, rușii au mormăit că asta va însemna încetarea tuturor exporturilor de energie din Rusia în Europa.

Atunci, Angela Merkel, în unul dintre cele mai rușinoase momente ale sale, a spus: Crimeea este a Rusiei, vom avea un nivel de sancțiuni care nu vor atinge nimic care să cauzeze suferință economică vreunei dintre părți. Aceasta nu mai este o opțiune.

Rusia va trebui să bombardeze toată Ucraina

Așadar, armele strategice sunt acum pe masă pentru a contracara amenințarea. Istoria Germaniei și Rusiei a fost mereu despre încercrea de a găsi căi de a colabora, ca să nu se lupte între ele, apoi asta nu funcționează și se luptă. Apoi asta nu funcționează, deci încearcă să găsească moduri de colaborare ca să nu se lupte. Acesta este cam a nou iterație. Dus-întors, dus-întors, dus-întors, de aceea, țările aflate între ruși și germani urăsc istoria atât de mult.â

Ucraina, la începutul războiului era o țară de 45 milioane de oameni. Până acum, a scăzut la 42.5 milioane de oameni. Este cea mai mare deplasare de oameni înregistrată vreodată în istorie. Au plecat 2,5 milioane de oameni în numai trei săptămâni. (analiza a fost publicată de Peter Zeihan pe 22 martie, la data publicării traducerii, peste 4,5 milioane de ucraineni au fugit din calrea rușilor nota.trad.) 

Este ceva fără precedent și este departe de a se fi terminat, deoarece astăzi luptele au loc pe numai o cincime din teritoriul ucrainean. Nu s-a ajuns nici măcar la partea din Ucraina pe care înainte de acum trei săptămâni o consideram pro-occidentală.(…)

Ce au reușit rușii în acești ultimi opt ani, cu războiul de mică intensitate în Ucraina a făcut ca toată populația ucrainei să se considere ucraineană și înafara televiziunilor rusești, nu există nimeni în Ucraina care să nu se opună în vreun fel. Este un viraj major din punctul de vedere al identității naționale.

Cel cel puțin încă 10 milioane de refugiați

Așadar, Rusia va trebui să pună la pământ întreaga țară, va trebui să bombardeze în continuu pentru a obține controlul. Asta va genera cel cel puțin încă 10 milioane de refugiați. Iar pentru asta va fi nevoie de câteva milioane de soldați ruși care să ocupe țara, iar asta reprezintă cea mai mare parte din armata rusească, inclusiv recruții. Nu vorbim doar că cei mai buni soldați ruși vor fi blocați în Ucraina, dar aproape toți vor fi blocați, dacă Rusia nu declară starea de urgență și să înceapă să recruteze toți adulții cu vârsta sub 50 de ani. Este probabil ca lucrurile să se îndrepte în această direcție, deoarece economia Rusiei e oricum în cădere liberă, așa că de ce nu.

Nu știm ce va face Putin, pentru că el nu știe ce va face, deoarece nu primește informație de calitate. Oamenii spun că Putin vorbește cu vocile din capul lui. Este oarecum adevărat, dar în cea mai mare parte, există cadru de oameni inteligenți, doar că nu sunt foarte mulți. (…)

Ce va face China?

A prezice ce vor face chinezii este un exercițiu inutil. Rușii nu au nimic altceva de oferit chinezilor. Chinezii deja le-au copiat rușilor toate armele, conductele de gaz spre China merg deja la capacitate maximă, sistemul feroviar funcționează și el la capacitate maximă. (…) Volumul de bunuri care merg din Rusia în China poate fi crescut doar foarte puțin, deci tot ce rămâne din punctul de vedere al chinezilor este perioada în care Rusia servește drept o distragere a atenției Occidentului de la China. Pentru că în prima zi a acestui război, chinezii erau foarte-foarte entuziasmați, “Dumnezeule, asta va arăta cât de slab e Occidentul, va arăta că Rusia poate ocupa o țară întreagă fără consecințe. Iar asta s-a dovedit a fi atât de neadevărat.

Chinezii știu că dacă încearcă ceva cu Taiwanul, sunt mult mai vulnerabili în fața pachetelor de sancțiuni inițiat de SUA decât rușii. Pentru că la sfârșitul zilei, chinezii încă importă aproximativ 80% din energie de la ruși și 80% din alimentele care le permit să-și hrănească populația. Reiese că dacă acționăm împotriva Chinei tot așa cum am acționat împotriva Rusiei, nu numai că sistemul chinez se va prăbuși în câteva luni, dar chinezii pierd 500 de milioane de oameni din cauza foametei într-un singur an. Și acum știu asta. Bătutul naționalist cu pumnii în piept al chinezilor, pe care l-am văzut tot mai mult în ultimii ani, a devenit foar ezitant. Ei doar caută să amplifice propaganda rusă la stațiile de televiziune chineze, deoarece nu știu ce altceva să facă. Pentru că văd 50 de ani de planificări strategice pe care rușii le-au anihilat într-o lună, iar asta trebuie să doară foarte tare.

Traducere: Cristian Bogatu și Costin Andrieș

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Interesanta analiza. Chiar daca razboiul nu s-a terminat, Rusia a castigat deja in sensul ca ne-a atentionat ca nu trebuie sa te joci cu focul fata de Rusia. Parerea mea.
    Nu cred ca Rusia va ataca Rep. Moldova. Cata vreme Rep. Moldova isi va pastra neutralitatea ei constitutionala (bravo ei, moldovenii oameni destepti) si va fi condusa cu intelepciune ca si pana acum de Maia Sandu, Rep. Mo;dova poate sta linistita. Parerea mea.
    Cat priveste Romania, cred ca va fi iar calcata in picioare de Imperiul tzarist/bolsevic/democrat. Pentru ca clasa noastra politica ce s-a autoimplementat in 1989 si care ne conduce cu mana forte, imi pare mai degraba ca ii atzatza pe rusi sa ne atace si sa ne cotropeasca iar cum au facut si in 1944. Praful care ni se arunca in ochi este cum ca NATO si SUA ne vor apara. Motivatia este ca noi suntem in NATO si Ucraina nu, d-aia NATO n-a trimis trupe in Ukraina.
    Iluzii de fata morgana. Chiar daca Rusia ne va invada sub pretextul de a elimina amenintarea care ar veni din Romania unde neo-legionarii (AUR) au intrat in parlament si neoantonescienii sunt tot mai vocali, NATO si anglo-americanii care stapanesc NATO nu vor ataca militar niciodata Rusia. Prietenii stiu de ce ! Parerea mea, scuze daca nu-i asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *