Ponta vs. Iohannis, o competiție a contrastelor

Ponta – micul Titulescu

Victor Ponta are avantajul că, tânăr fiind, a reușit să acumuleze o bogată experienţă politică. La 42 de ani, este deja la al treilea mandat de deputat şi cunoaşte în amănunt procesul legislativ. Ca prim-ministru, a efectuat numeroase vizite externe, a fost primit – chiar dacă deseori fără deosebită căldură – de importanţi lideri mondiali, între care cancelarul german Angela Merkel, preşedinte Franţei, Francois Hollande. Vorbeşte fluent engleza, franceza şi italiana, ceea ce-l avantajează la întâlnirile bilaterale de nivel înalt. Studiile juridice îl ajută să-şi manevreze cu uşurinţă ideile, să-şi apere cu fermitate cauzele.

Justiția, în pericol

Dar având şcoala lui Ion Iliescu şi a mentorului său, Adrian Năstase, Ponta se pricepe să mobilizeze toate mijloacele pentru a-şi atinge scopul, de la propagandă la fraudă. Partidul său este ticsit de oameni corupţi, avizi de bani şi putere, care la orice scrutin cheamă și morții la urne. Cu Ponta preşedinte, șefii PSD din administrația locală şi-ar asigura liniştea de la Bucureşti. Ziaristul Mircea Vasilescu afirmă că, dacă Ponta câștigă scrutinul, România nu va mai fi un stat de drept. El îl cataloghează pe actualul premier un ”populist periculos”, fără maturitatea şi viziunea necesare unui şef de stat. Cea mai mare pată din biografia lui Ponta rămâne plagiatul în lucrarea de doctorat. Deși subiectul a fost îndelung dezbătut, iar „doctorul” Ponta a răspuns de nenumărate ori la întrebări pe această temă, subiectul îl irită vădit şi astăzi.

Iohannis – primarul gospodar

Klaus Iohannis, de 55 de ani, deţine din 2000 funcţia de primar al Sibiului, ceea ce-l recomandă ca bun gospodar, om aşezat. Iohannis trece drept un sas corect şi integru. În calitate de profesor de fizică, se distinge prin răspunsuri scurte, la obiect. El a știut cum să-şi administreze oraşul, câştigând încrederea sibienilor, care l-au votat de patru ori primar. Presa l-a elogiat pentru reducerea birocraţiei, transformarea Sibiului în atracţie turistică şi atragerea investitorilor externi.

Stângaci în politica largă

Dar în meandrele politicii largi, de Dâmboviţa, Iohannis înoată fără îndemânare. El s-a înscris în PNL abia în 2013, în 2014 devenind șef al formaţiunii. Nu i se poate reproşa că ar fi demagog, dar nici apreciat pentru un discurs plin de substanţă. În dezbaterile cu contracandidatul său, Iohannis a fost lipsit de replică, a lăsat să iasă la iveală o cunoaştere precară a realităţilor economice. În ciuda înfăţişării agreabile, e lipsit de dinamism, spontaneitate. Jurnalistul Dan Tapalagă semnalează „incapacitatea candidatului de a se ridica la nivelul funcţiei la care aspiră”.

Bref, cei doi candidați se înscriu în tipologia sedimentată de secole în folclorul (și umorul) românesc: oltean versus ardelean. Știm că ardelenii sunt calmi, dar prea lenţi. Oameni destoinici, dar prea plini de ei. Asta ne-a demonstrat-o și Iohannis la cele două dezbateri televizate care au precedat alegerile. El a vorbit rar, apăsat, dar fără să răspundă tuturor acuzațiilor aduse de Ponta. Totodată, a evitat să-și privească în față contracandidatul, temându-se parcă să nu-i acorde prea multă importanță. Dar evitarea contactului vizual poate interpretată ca un complex de inferioritate al primarului „provincial” Iohannis față de sprințarul prim-ministru, olteanul Ponta.

Iar oltenii, precum se știe, sunt percepuţi ca isteţi, capabili să întoarcă orice situaţie în favoarea lor. Deși Ponta a câștigat primul tur cu o diferență de 10% în avantajul său, nu știm care dintre cei doi – istețul oltean sau molcomul ardelean – va ajunge președintele României, căci jocul rămâne deschis.