În aglomerația de pe bulevardul Mircea cel Bătrân din Capitală, unul dintre blocuri găzduiește Asociația ,,Motivație”. Acest loc nu atrage nicio atenție, însă pe oricine dacă ai întreba, te va conduce sau îți va arăta în care direcție se află acesta. Asociația se află într-o clădire destul de simplă, însă marea bogăție se află în interiorul acesteia și anume oamenii cu suflet mare, care au ușa mereu deschisă pentru cei cu dizabilități.

Aici, l-am găsit pe Cornel Baran, un tânăr în vârstă de 24 de ani, care luptă nu doar cu boala sa, ci și cu sistemul precar din Republica Moldova, pentru a atinge înălțimile la care visează.

Tânărul suferă din cauza unei traume survenite la naștere, cauzată de malpraxis, fapt pentru care restul vieții va folosi scaunul cu rotile. Aceasta, însă, nu este un impediment pentru Cornel de a-și realiza scopurile, ba mai mult, aceasta este un imbold ce-l determină să meargă înainte. Tânărul povestește că boala, deși i-a schimbat viața, nu a reușit să-l înfrângă, astfel încât acum, la cei 24 de ani împliniți se bucură de multe realizări.

„Oamenii cu dizabilități nu se deosebesc cu nimic de restul”

,,Prin muncă și perseverență, am ajuns să fiu acum mândru de mine. Fac parte din lotul național paraolimpic și reprezint Republica Moldova. Prin acest mod, eu demonstrez întregii societăți că oamenii cu dizabilități nu se deosebesc cu nimic de restul, aceștia pot ajunge campioni de performanță. Recent am avut o competiție la tenis în scaun rulant, care s-a desfășurat la Harkov. La fel, mă ocup și de baschet în scaun cu rotile”, a afirmat Cornel.

Când vorbește despre boala sa, Cornel, strecurând un zâmbet, spune că aceasta este ca ,,un oaspete nepoftit”, care-ți intră în viață și nu mai pleacă, schimbând regulile jocului și impunându-te să trăiești după cele dictate de el. ,,Dacă-l accepți, vei avea o viață împlinită, la fel ca a mea, iar dacă nu, boala te va coborî în plasa ei, lăsându-te captiv. Trebuie să-ți respecți boala sau, cel puțin, s-o accepți, pentru a o putea învinge”, spune tânărul.

Copilăria i-a fost umbrită de singurătate, până la vârsta de 12 ani, timp în care nu ieșea afară decât cu părinții. Aceasta, însă, nu a lăsat o amprentă mare în sufletul lui Cornel, fiindcă părinții l-au susținut în toate.

A studiat la Liceul ,,Miguel de Cervantes”, însă nu s-a bucurat de forfota din cadrul unei școli, astfel încât profesorii veneau acasă. După liceu, acesta visa să meargă la universitate, însă dorința i-a fost spulberară de inaccesibilitatea și atitudinea ostilă a multor instituții de învățământ superior, pentru oamenii cu dizabiltăți. Precum după ploaie vine soare, la fel și în viața lui Cornel a venit primul succes. Acesta a venit din partea Asociației ,,Motivație”, unde făcea voluntariat de zece ani.

,,Într-o bună zi, în care eu eram destul de deprimat, din cauza că nu puteam rezolva problemele privind studiile, m-au telefonat cei de la asociație, propunându-mi un loc de muncă, în calitate de operator, la o companie de telefonie mobilă din țară. Am acceptat jobul și deja lucrez de doi ani, în cadrul companiei. Acum, zi de zi, răspund la apelurile venite de la dealerii (n. red.: vânzătorii) din magazinele companiei date, am un venit stabil și sunt independent. Fiind angajat și având un salariu stabil, pot să demonstrez că indiferent de necesități contează încrederea, ambiția și schimbarea pe care o facem noi în societate. Cu ambiţie și încredere, totul este posibil și poți atinge rezultate”, a menționat băiatul.

,,Cornel este foarte sârguincios, punctual și dornic de a învăța lucruri noi. S-a încadrat foarte repede în colectiv. Iar despre ceea ce ține de dizabilitatea pe care o are, pot să vă spun că îndoiala de sine e cea mai cumplită boală. Cornel e încrezător în forțele sale și se descurcă perfect în toate activitățile sale”, a menționat Maria Caraulan, colega sa de serviciu.

Atunci când l-am întrebat pe Cornel despre impedimentele cu care se confruntă zilnic, acesta mi-a spus că, deși sunt multe, el le ocolește. Însă, după cum afirmă tânărul la ordinea de zi nu întâlnești doar greutăți morale, ci mai frecvent le întâlnești pe cele fizice, care sunt un exponent al atitudinii nepăsătoare a autorităților asupra acestor oameni. Cornel conduce mașina, ceea ce-i facilitează circulația prin oraș, dar există sute de tineri ce nu dispun de un automobil, confruntându-se cu dificultăți de deplasare, marcate de lipsa de rampă la multe instituții și în multe locuri publice, a ascensoarelor și alte comodități necesare celor cu dizabilități.

„Atunci când vrei să socializezi și să ieși din monotonia telecomenzii și a televizorului, faci lucruri care te duc la succes. Un ,,succes” greu de dobândit în țara în care umilința și nepăsarea sunt modurile în care te tratează cei aflați la guvernare. Până la urmă, totuși, oamenii supraviețuiesc nu prin grija față de ei înșiși, ci prin iubirea celorlalți față de ei. În cadrul asociației, am întâlnit zeci de cazuri ale oamenilor care-au fost condamnați să stea în casă, dar, care, totuși, au călcat peste stereotipuri și au dobândit ceva în viață”, a menționat Victoria Boțan, PR manager în relații cu publicul din cadrul Asociației ,,Motivație” din Moldova.

Urmărind aceste povești de succes ale persoanelor cu dizabilități observăm că lupta cu sistemul este unica șansă la viață a acestora, astfel încât accesul la viață este limitat la propriu. Este greu sau aproape imposibil să-ți găsești un loc de muncă atunci când ești în scaunul cu rotile.

Potrivit datelor, în Republica Moldova sunt aproximativ 186 mii de persoane cu dizabilități. Acestea reprezintă cinci la sută din populația statului, dintre care, doi la sută sunt copii. Datele mai arată că trei la sută dintre persoanele cu dizabilități din Republica Moldova practică sportul sau se încadrează în anumite activități.

Cătălina Gamurari, stagiară