Istorie

Povestea incredibilă a românului George Pomuț care i-a convins pe ruși să vândă americanilor Alaska

S-a născut la data de 31 mai 1818, într-o familie românească din orașul Gyul] aflat în comitatul Békés (astăzi pe teritoriul Ungariei). Tatăl său era fierar pe moșia grofului Wenckheim. Familia Pomuț (uneori apare în registre drept Pumnuț) se pare că provine din satul Săcele, pe atunci în comitatul Brașov, de unde bunicul său, Dinică Pomuț, a plecat spre vest în căutarea unui trai mai bun, din cauza nivelului economic scăzut din Transilvania de atunci. Copilul a fost botezat de către preotul ortodox Atanasie Georgievici din Gyula, cu numele de Georgie Pomutz. Actul de botez se păstrează și în microfilm de către Biserica Mormonilor din Salt Lake City, Utah, SUA și indică, conform transcrierii din graiul local, în limba română, cu caractere chirilice:

„No. 63, 1818 mai 31, prunc.

S-au născut pruncul parte (bărbătească) Georgie în luna Mai, zioa 31 anului celui mai sus. Tatăl pruncului, Pomuț Ioann și muma Victoria, lăcuitori (ai) oraș(ului) Jula. S-au botezat și s-au ouns cu sfântul mir prin mine preotul, Atanasie Georgievici, parohialnic a sfintei bisearici, H(ram) S(fântului) I(erarh) Nicolae care se află în orașul Jula în luna și zioa cea, ce s-au pus supt anul, și s-au dat în sfântul botez pruncului numele Georgie. Nașul lui au fost Pluha Elena lăcuit(oare în) oraș(ul) Jula. Ecstract au căpătat Iunie 27, 858.”

Părinții, români de religie ortodoxă, probabil înstăriți, i-au asigurat accesul la învățătură, încât a putut studia arta militară la Academia Militară din Viena și la cea din Saint Etienne (Franța). După absolvirea studiilor universitare, a devenit procuror regal, iar mai târziu și-a deschis un birou de avocatură.

La izbucnirea Revoluției de la 1848, era în vârstă de 30 ani și sub influența mișcării de înnoiri politice și sociale care a cuprins întreaga Europă, a participat la revoluția pașoptistă ungară, iar la scurt timp, s-a înrolat ca voluntar în armata de honvezi. A lucrat o perioadă ca secretar în subordinea guvernatorului fortului Komárom, Ujhazy, combatant revoluționar în mișcarea lui Lajos Kossuth.

Unitatea militară în care a luptat a obținut o serie de victorii în luptele din vara anului 1849, iar Pomuț a fost ridicat la rangul de căpitan. Entuziasmul lui Pomuț pentru revoluția maghiară s-a datorat în principal educării sale în școlile ungurești.

George Pomuț a părăsit fortăreața de la Komárom în perioada 1-3 octombrie 1849, după ce fortăreața a fost cucerită de generalul Julius Jacob von Haynau. Spre sfârșitul anului 1849, pentru a scăpa de condamnarea hărăzită lui de guvernul austriac, s-a refugiat mai întâi în Italia și apoi în Germania.

Pomuț în America

În anul 1849 a decis să emigreze în America cu gânduri de îmbogăţire. Alături de 20 de prieteni a ajuns la New York, la 24 februarie 1850, unde a rămas numai câteva luni. Grupul de emigranţi s-a stabilit în localitatea Keokuk din statul Iowa, unde au primit în stăpânire un loc sălbatic. Mica lor colonie a primit numele de „New Buda” şi se afla la sud de localitatea Burlington. Acest oraş era doar plănuit de către emigranţi, el neexistând niciodată ca aşezare urbană.

La 15 martie 1855, George Pomuț a obţinut cetăţenia Statelor Unite ale Americii. Fiind o fire întreprinzătoare, a cumpărat, sprijinit de către un om bogat pe care l-a cunoscut atunci, terenuri întinse de pământ. Începuse să trăiască chiar în lux şi la începutul războiului de secesiune: era proprietarul unor întinse suprafeţe de pământ, avea o fermă, realiza venituri frumoase din concesionarea unor exploatări miniere, construise o şosea pentru o mai bună circulaţie în Vestul încă sălbatic.

În 1861 s-a înrolat în armata SUA şi a devenit ofiţer. A devenit erou încă din viaţă prin faptele sale de arme din luptele de la Shilloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta, Savannah. După încheierea războiului civil, George Pomuț a intrat în diplomaţie şi s-a intors la Keokuk. Aici primeşte vestea numirii sale în funcţia de consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg (Rusia), numire care are loc la data de 16 februarie 1866. Motivele păstrării sale în această poziţie timp de 12 ani l-au reprezentat calităţile şi abilităţile sale diplomatice. El a fost foarte mult apreciat deoarece cunoştea bine nu mai puţin de 8 limbi străine.

Pomutz a rezolvat un incident grav între Rusia şi SUA pornind negocierile pentru cumpărarea Alaskăi. Pe atunci, aceasta era una dintre cele mai sărace gubernii ruseşti, iar administraţia ţaristă a acceptat să o vândă Statelor Unite pentru modesta sumă de 7,2 milioane de dolari. Cu această ocazie a participat şi la încheierea tratatului americano-rus, fiind ridicat la rangul de general.

În anul 1878, mandatul diplomatic i s-a încheiat, dar George Pomuț a rămas în Rusia, unde a murit în 1882.

În Statele Unite, foştii camarazi de arme nu ştiau decât că el ar fi murit într-o mare sărăcie. Iar bârfele din epocă spuneau că, de fapt, George Pomuț ar fi rămas în Rusia din cauza unei femei, care i-ar fi tocat averea, apoi l-ar fi părăsit pe fostul eroul din Războiul de Secesiune.

În anul 1913, Congresul american a emis Decretul 775/1913, prin care a dispus ca rămăşiţele pământeşti ale lui George Pomuț să fie aduse şi înmormântate în Cimitirul Naţional din Arlington.

La 9 iulie 1997, cu ocazia vizitei preşedintelui american Bill Clinton în România, acesta a evocat în discursul său personalitatea generalului american de origine română George Pomuț, ca pe unul dintre cei care au făurit America de astăzi.

In semn de omagiu, la data de 14 august 2004, a fost dezvelită o statuie a generalului Pomutz în faţa Catedralei ortodoxe române, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din oraşul Cleveland (Ohio, SUA).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


1 comentariu

  1. Nascut la Jula si fiind roman normal ca a pus botul la gubernia Alaska. Suma nu e chiar mica, deoarece dolarii pe vremea aia erau monede de aur, deci 7,2 milioane de monede x 15 g moneda ar face vreo 108 tone de aur, in banii de acum aproape 6 miliarde USD. Ca in orice tranzactie probabil au existat si comisioane mai mult sau mai putin oficiale, ca deh , Rusia tarista nu ducea lipsa de „negociatori” si romanul e roman si in fundul gol. Oricum pentru tranzactia asta, doar un roman putea negocia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *