La trei ani după Marea Unire, odată cu venirea pe lume a Majestății Sale, se asigurase succesiunea la tron. Părea că viitorul familiei regale și al României este plin de speranță odată cu nașterea unui băiat în familia principelui moștenitor Carol și a soției acestuia, principesa Elena de Grecia.
Din păcate, n-a fost la fel de luminos viitorul, după cum se întrezărea. Câțiva ani mai târziu, tatăl lui Mihai I, renunță la tron și pleacă în străinătate cu numele de Caraiman. Atunci, copilul de șase ani s-a trezit Rege al României. Peste puțin timp, tatăl său se întoarce și îl detronează, urmând un adevărat apus al parlamentarismului românesc.
Marele Voievod de Alba Iulia, așa cum a fost numit în acea perioadă, a urcat pe tron într-un moment crucial pentru istoria țării. România pierduse Basarabia, Ținutul Herța, Bucovina de Nord și o parte a Cadrilaterului și Ardealului. Urma, de fapt, instalarea dictaturii legionare și antonesciene, iar Regele asista neputincios la aruncarea României în aventura nazistă a celui de-al Doilea Război Mondial. Pogromul de la Iași, masacrul de la Odesa şi ororile din lagărele de exterminare din Transnistria, precum şi dezastrele suferite de armata română la Cotul Donului și Stalingrad, sunt doar câteva exemple din crimele împotriva umanității la care a fost nevoit să asiste Regele fără să-și poată apăra poporul.
Totuși, a urmat un act de curaj enorm, atunci când în timpul loviturii de stat din 23 august 1944, el a condus coaliția formată din armată, partidele democratice și comuniști, menită să ferească România de dezastrul total. Din păcate, toate eforturile regelui nu au fost suficiente, pentru că România se afla deja în sfera de influență a Uniunii Sovietice.
Au urmat ani grei de exil după abdicarea din 30 decembrie 1947. Regele Mihai I a ținut să aibă o viață normală de familie, ceea ce i-a lipsit în copilăria și adolescența sa. Alături de soția sa, Regina Ana, și cele cinci fiice ale sale a avut un trai liniștit în Grecia, Italia, Marea Britanie și apoi în Elveția.
O altă etapă din viața regelui Mihai începe din 1992, când, la întoarcerea din exil, un milion de români au ieșit în stradă pentru a-și întâmpina monarhul. Au urmat ani de implicare și contribuție semnificativă a Regelui în efortul diplomatic al României de aderare euroatlantică.
Prin prezența Regelui Mihai I, România avea o Familie Regală, o Curte regală, o amintire vie a Monarhiei. De acum încolo, acestea rămân mai degrabă un simbol, o memorie a unei epoci istorice, care s-a stins odată cu Majestatea Sa.
Viața Regelui Mihai I seamănă, de fapt, cu soarta României, cu trădări și împliniri, cu despărțiri și reveniri. Totuși, Regele a știut întotdeauna ce decizii să ia în situații și vremuri grele. Sper ca românii și România să învețe ceva din această poveste, a ultimului rege.
Istoricul Georgeta Filitti spunea într-un interviu pe care mi l-a acordat că „Regele Mihai rămâne o personalitate nefericită, puternică, un om care și-a iubit profund țara, punând-o deasupra oricăror interese”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
