Premieră în relațiile americano-chineze – convorbiri la nivel de comandanţi de teatre de operaţiuni
Statele Unite ale Americii şi China au desfăşurat pentru prima dată marţi convorbiri la nivel de comandanţi de teatre de operaţiuni, au anunţat autorităţile chineze, într-un context în care cele două ţări urmăresc să-şi stabilizeze relaţiile militare şi să prevină diferendele militare, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
Washingtonul încearcă să deschidă noi canale de comunicare militară regulată cu Beijingul, care au scăzut la un minim istoric după ce SUA au doborât un presupus balon de spionaj chinez, anul trecut.
Liderul Comandamentului Indo-Pacific al SUA, amiral Sam Paparo, a discutat prin apel video cu omologul său Wu Yanan de la Comandamentul sudic al Armatei de eliberare populară, părţile având un “profund schimb de opinii în chestiuni de interes comun”, potrivit Ministerului Apărării chinez.
Paparo a îndemnat armata chineză să “reconsidere utilizarea de tactici periculoase, de forţă şi cu potenţial de escaladare în Marea Chinei de sud şi dincolo de ea”, a indicat într-un comunicat şi Comandamentul Indo-Pacific american, calificând discuţia drept “constructivă şi respectuoasă”.
El a subliniat totodată importanţa continuării convorbirilor pentru a clarifica intenţiile şi a reduce riscul interpretărilor şi calculelor greşite.
Discuţia dintre cei doi comandanţi a avut loc în urma întâlnirii de luna trecută dintre consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan şi principalul consilier militar al liderului chinez Xi Jinping, la care a fost stabilită desfăşurarea acestui dialog.
Aria de responsabilitate a Comandamentului Indo-Pacific cuprinde Marea Chinei de sud şi Strâmtoarea Taiwan, două centre nevralgice ale tensiunilor regionale şi ale relaţiilor SUA-China, aminteşte Reuters.
SUA şi China şi-au suspendat majoritatea angajamentelor militare bilaterale după o vizită în Taiwan în august 2022 a preşedintei de atunci a Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi.
Săptămâna trecută, Nicholas Burns, ambasadorul american în China, s-a declarat preocupat de “caracterul agresiv” al consolidării forţelor militare chineze şi de comportamentul intimidant al forţelor navale chineze faţă de aliaţii SUA Filipine şi Japonia.
“Desigur că sunt îngrijorat în legătură cu un conflict neintenţionat între forţele noastre militare, un accident, o coliziune accidentală”, a explicat ambasadorul într-un interviu online acordat revistei Foreign Policy.
SUA intenţionează de asemenea să trimită un înalt oficial de la Pentagon la un important forum de securitate care are loc săptămâna aceasta în China.