CSI / Rusia

(Presa germană) Forțele speciale din Germania sunt gata să intervină în Slaveansk

Potrivit site-ului nemțesc, forțele speciale germane sunt deja în stare de alertă de luptă și așteaptă ordinul. Totodată, publicația informează că patru militari germani rămân ostatici în estul Ucrainei, iar forțele ucrainene nu pot să-i elibereze.

„Negocierile cu liderul separatiștilor, Veaceslav Ponomariov, nu s-au soldat cu succes. Luni, acesta a declarat că cei patru nemţi rămân în continuare captivi. Ulterior, subdiviziuni ale forțelor speciale și ale poliției au intrat în alertă de luptă. Asta ar putea însemna că intervenția forțelor speciale germane în situația din Slaveansk este aproape decisă”, notează Bild.

Potrivit sursei, un oficial ucrainean care a preferat să-şi păstreze anonimatul a recunoscut că forțele ucrainene nu sunt pregătite de o confruntare directă cu separatiștii. „Mulți dintre soldații noștri nu sunt pregătiți să deschidă focul în oraș. De aceea, o asemenea operațiune specială poate fi îndeplinită doar cu ajutorul forțelor din afară”, a declarat funcționarul.

KSK ar putea interveni pe teritoriul Ucrainei în două ore. „Dacă va fi un pericol real pentru viața cetățenilor noștri, care se află în captivitate, trebuie să fie examinată și posibilitatea aplicării unei asemenea variante”, a declarat expertul militar german Florian Hahn.

Menționăm că, contingentul forțelor speciale germane KSK este de 1100 de membri. Comandoul a participat la operațiuni militare în Afganistan, Kosovo, Bosnia și Herțegovina. În misiunile de luptă ale KSK, în afară de spionaj, operațiuni diversioniste, control anti-rachetă și atacuri aeriene, intră de asemenea și eliberarea din captivitate a cetățenilor germani, dar și a cetățenilor țărilor aliate.

Amintim că potrivit Ministerului german de Interne, din componența misiunii neînarmate reținută la Slaveansk fac parte trei militari observatori din Germania, un militar german traducător și patru soldaţi observatori din Danemarca, Cehia, Polonia și Elveția. Un elvețian bolnav de diabet a fost eliberat deja.

Anterior, liderul separatiștilor a declarat că militanţii vor tortura ostaticii solicitând anularea alegerilor prezidențiale.

sursa: jurnal.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *