(PRESA ROMÂNEASCĂ) Am scăpat de ruşi. 0% importuri de gaze pentru populaţie, din aprilie
Procentul de import de gaze pe piaţa reglementată pe care ANRE îl va aviza pentru aprilie este de 0%, iar următoarele luni vor fi , de asemenea, fără importuri, precizează, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii. Ar fi pentru prima dată în istoria ultimelor decenii când populaţia României se va alimenta 100% cu gazul produs intern.
„Aprilie, mai, apoi toată vara şi toamna acestui an, România va funcţiona fără gaze de import ruseşti. La această situaţie am ajuns în urma scăderii consumurilor specifice pe partea de industrie, dar şi a investiţiilor în eficienţă energetică”, spune Havrileţ.
ANRE primeşte nominalizările de import de la distribuitori şi transportatorul Transgaz, apoi avizează procentul oficial de import pentru acea lună. De trei ani, pe piaţa reglementată a consumatorilor casnici, procentul de import este de 2%, foarte mic, însă până şi acest mic import se va sista.
Piaţa gazelor pentru fabrici este, din 1 ianuarie, liberalizată în întregime. Firmele mari îşi pot aduce gaze din import la un preţ pe care îl negociază direct cu furnizorul, fără a mai fi nevoie de coşul reglementat de către ANRE. Însă, şi aceste importuri, dacă vor fi, sunt neînsemnate cantitativ, pentru că este suficient gaz pe piaţa internă.
Potrivit explicaţiilor oferite de Havrileţ, în ultimii ani, au scăzut considerabil consumurile marii industrii energofage, cum ar fi cea a îngrăşămintelor sau a sticlei, din motive de restrângere a pieţei dar şi prin investiţii în eficientizare energetică. Astfel, gazul produs intern a ajuns să fie suficient pentru acoperirea necesarului de consum, atât al fabricilor cât şi al populaţiei. Totuşi, până în prezent, importurile au existat, chiar dacă la niveluri mult reduse faţă de perioada antecriză. Astfel, până la liberalizarea totală din 1 ianuarie 2015, industria primea gaze la un coş ce conţinea 5% importuri, 10% în perioada de iarnă. Populaţia primeşte, de peste doi ani, gaze la un coş cu 2% importuri.
În prezent, consumul anual de gaze al României este de 10-11 miliarde de metri cubi anual, din care până la 400 de milioane de metri cubi reprezintă importuri. În 2007, consumul a fost de 18 miliarde de metri cubi, din care importuri circa 6 miliarde de metri cubi. Factura României de-atunci era de 4-5 miliarde de dolari anual. Acum, importatorii români plătesc până la 500 de milioane de dolari pe an.
1.000 de metri cubi de gaze ruseşti costă 380 de dolari. Gazele româneşti costă circa 200 de dolari pe mia de metri cubi. Piaţa consumatorilor casnici din România trebuie liberalizată total, potrivit angajamentelor luate de statul român în faţa FMI şi UE, până în 2018. La acel moment, preţul gazelor din intern trebuie să atingă convergenţa cu piaţa.
Producţia locală de gaze este asigurată, în cea mai mare parte, de Romgaz şi Petrom.
sursa: economica.net
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!