Actualitate

Presa românească nu exclude că violențe de duminică au fost coordonate cu serviciile secrete rusești

Acesta a prezentat violențele de la Chișinău în contextul relațiilor tot mai tensionate dintre NATO și SUA pe de o parte și Rusia pe de alta. "La Chișinău au avut loc proteste violente ceea ce pare a fi de fapt un plan care poate însemna un început din acesta cu omuleți verzi", a arătat Guran, menționând că despe acest lucru se discută și la Chișinău

Jurnalistul a amintit că autoritățile de la Chișinău au atenționat că există grupuri care doreau transformarea protestelor în acțiuni în violente.

El a menționat că violențele au început atunci când o parte a manifestanților s-a deplasat spre GBC, iar din înregistrările video se poate vedea că unii manifestanți au venit la miting fără ca cel puțin să prezinte revendicări.

17 polițiști au fost răniți, iar autoritățile au inițiat o procedură penală, a mai precizat Moise Guran în cadrul emisiunii sale de la Digi24.

Amintim că protestul de duminică a fost organizat de Partidul Demnitate și Adevăr, iar câteva zile înainte în presă au fost publicate înregistrări care confirmau că se punea la cale un atac violent asupra poliției.
 
Sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *