Justiție

Presupușii complici ai lui Platon și Plahotniuc în dosarul „Spălătoria rusească”, condamnați la ani grei de închisoare în Rusia

Astăzi, 12 iulie, o judecătorie din Moscova a emis sentințe de condamnare pentru grupul de bancheri și oameni de afaceri ruși implicați într-un caz din dosarul de rezonanță „Laundromatul moldovenesc” sau „Spălătoria rusească” prin care au fost „spălați” peste 126 de miliarde de ruble rusești (circa 2 miliarde de dolari la cursul de astăzi a Băncii Naționale ale Moldovei) prin intermediul băncilor din Republica Moldova și care se presupune că erau acoperite în țara noastră de controversații oameni de afaceri și fugarii Veaceslav Platon și Vladimir Plahotniuc, transmite Kommersant.

Astfel, se presupune că prin schemă au trecut cel puțin 500 de miliarde de ruble în perioada anilor 2013-2014 prin intermediul a peste 20 de bănci rusești.

Potrivit sentinței, fostul acționar Victoriabank Alexander Korkin, avocatul Alexei Sobolev și Lev Pahomov, dar și trezorierii Venera Sharipova și Rinat Iusupov au primit sentințe între 15 și 19 ani de închisoare într-un penitenciar de tip închis cu confiscarea averii și amenzi de până la 2,5 milioane de ruble rusești, transmite Replicamedia.md.

Fostul acționar Victoriabank Alexandr Korkin și doctorul în economie Aleksei Sobolev, considerați drept organizatorii schemei și cei care erau parteneri de afaceri cu Plahotniuc și Platon, au primit câte 19 ani de închisoare și amendă de câte 2,5 milioane de ruble.

Lev Pahomov a fost condamnat la 18 ani de închisoare și amendă de 3 milioane de ruble. Toată averea lui Korkin, Sobolev și Pahomov (mașini, terenuri, case și apartamente) urmează a fi confiscată în folosul statului se arată în sentința citată de RTVI.

Astfel, potrivit Departamentului de Investigații al Ministerului Afacerilor Interne, toți inculpații din gruparea infracțională internațională au fost implicați în retrageri ilegale de fonduri din Rusia pe scară largă. Transferul a miliarde de ruble în străinătate a fost efectuat folosind documente falsificate.

Cea mai mare parte a operațiunilor financiare ilegale s-a desfășurat în perioada 30 iunie 2013 – sfârșitul anului 2014. Anchetatorii consideră că organizatorii schemei criminale sunt fostul proprietar al Moldindconbank Veaceslav Platon, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc, politicianul moldovean Renato Usatîi și bancherul din umbră Alexander Korkin, care se prezintă cu modestie în dosarul analizat în Tribunalul Districtual Tverskoy în calitate de prim-director general adjunct al Nafta-Ufa LLC, mai notează sursa citată.

Schema, conform căreia aproape 500 de miliarde de ruble au părăsit Rusia, după cum au stabilit anchetatorii, a fost foarte originală. Inițial s-a încheiat un contract de împrumut între două companii străine, pe care nimeni nu avea de gând să-l îndeplinească, iar cetăţenii moldoveni şi o serie de firme ruseşti au acţionat în calitate de garanţi pentru acesta. După întârzierea împrumutului, creditorul s-a adresat unei instanțe moldovenești cu o creanță împotriva debitorului și a garanților acestuia. În escrocherie au fost implicați cetățeni ai Moldovei tocmai pentru ca acest caz să poată fi examinat în instanța locală. După ce s-a luat o hotărâre în favoarea reclamantului, titlul executoriu a fost transmis Moldindconbank.

În același timp, în băncile rusești implicate în schemă au fost deschise conturi de decontare ale companiilor care acționează ca garanți pentru împrumuturi, cărora li s-au creditat în mod aparent fonduri pentru conversia în valută străină.

Apoi banii au mers în conturile Moldindconbank deschise în SUA și Germania. Băncile moldovenești și ruse au imitat tranzacțiile valutare până când fondurile companiilor au fost sechestrate în conformitate cu deciziile instanțelor moldovenești. Ulterior, acestea au fost transferate către bănci străine (în principal în țări din UE) în conturile reclamanților – companii străine controlate de membrii grupului infracțional organizat. Astfel, conform calculelor anchetei, prin băncile rusești erau retrase zilnic milioane de dolari și euro, se precizează în articolul Kommersant.

Pe partea rusă, Western Bank, Banca Funciară din Rusia, Kreditbank, European Express și o serie de alte bănci, reprezentate de proprietarii lor actuali sau din umbră, au fost implicate în schema criminală.

În acest moment, mulți dintre ei au fost deja condamnați printr-o ordonanță specială. În special, fostul șef al Băncii Funciare din Rusia, Alexandr Grigoriev (12 ani), Oleg Kuzmin (9 ani), fostul proprietar al băncii European Express, și Elena Platon, sora proprietarului Moldindconbank, Veacheslav Platon (9 ani), își execută pedepsele.

Toți nu numai au pledat vinovați, dar, după ce au încheiat acorduri preliminare cu Procuratura Generală a Rusiei, au cooperat activ la anchetă. De menționat că acuzațiile aduse actualilor inculpați se bazează, printre altele, pe mărturia lor detaliată, mai scrie în articol.

În special, anchetatorii au aflat de la aceștia că inculpații Iusupov, Sharipova, Sobolev și Pahomov, împreună cu sora lui Veaceslav Platon, au creat documente fictive de control valutar și au asigurat transferuri zilnice de sume impunătoare către conturile bancare Moldindconbank.

Avocații inculpaților nu au comentat termenele solicitate de procurorul de stat, spunând că doresc să aștepte decizia instanței.

De asemenea, Kommersant mai scrie că, potrivit unor surse apropiate anchetei, verdictul în dosarul de rezonanță privind spălarea banilor va fi una dintre probele care vor fi folosite împotriva presupușilor lideri ai organizației criminale internaționale Vladimir Plahotniuc, Renato Usatîi și Veaceslav Platon, care au fost arestați în Rusia în lipsă pentru a fi anunțați în căutare. Întrucât este aproape imposibilă extrădarea acestora, se are în vedere varianta condamnării în lipsă a inculpaților în Federația Rusă cu transferarea ulterioară a pedepselor lor spre executare în Republica Moldova.

Vă amintim că anterior, Renato Usatîi a declarat de mai multe ori că nu are nicio legătură cu spălătoria rusească.

„În 2010 am fost primul care am început să strig în gura mare și să spun că schema a fost protejată de BNM, CNA și alte instituții. Găsiți în arhivă declarația de atunci a lui Drăguțanu, CNA, care spuneau că nu cunosc nimic, iar mai apoi spuneau că au pornit dosare pe Gorbunțov, anume în baza acestor declarații”, a punctat Usatîi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *