Externe

Primele țevi din gazoductul South Stream care au fost instalate pe teritoriul bulgăresc au dispărut

În octombrie 2013, premierul bulgar Plamen Oreşarski şi preşedintele companiei ruse Gazprom, Alexei Miller, au urmărit împreună prin videoconferinţă modul în care muncitorii fac prima sudură a gazoductului în apropierea satelor Rasovo şi Pişurka (nord-vest), unde se va afla o staţie de compresie.

Se pare însă că din cauza incertitudinii cu privire la soarta proiectului în contextul tensionării relaţiilor între Rusia şi UE, ţevile au fost mutate într-un loc mai sigur. O rezoluţie potrivit căreia gazoductul South Stream nu trebuie construit va fi supusă joi votului Parlamentului European. În plus, Comisia Europeană a anunţat încă în urmă cu câteva luni că acordurile semnate între ţările membre şi Moscova cu privire la South Stream încalcă prevederile legislaţiei comunitare.

Cu toate acestea, premierul bulgar Plamen Oreşarski a declarat luna trecută că ţara sa nu a suspendat lucrările preliminare la gazoductul South Stream, dar urmăreşte îndeaproape relaţiile între Bruxelles şi Moscova. El a făcut acest comentariu la câteva zile după ce ministrul bulgar al afacerilor externe Kristian Vighenin a sugerat că, cel mai probabil, realizarea proiectului rusesc pe teritoriul Bulgariei va fi suspendată temporar din cauza evoluţiilor din Ucraina.

Lungimea totală a conductei South Stream pe teritoriul bulgăresc va fi de 540 kilometri, cu o ramificaţie de 59 de kilometri spre punctul Provadia. Conducta va intra pe teritoriul bulgăresc prin portul Varna.

Valoarea totală a acestei părţi din proiect se ridică la 3,308 miliarde de euro. Gazoductul South Stream este conceput să transporte anual 63 miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia spre Europa via Marea Neagră, ocolind ţări de tranzit precum Ucraina şi Belarus. Gazprom deţine 50% din proiectul South Stream, 20% aparţin grupului italian ENI, în timp ce grupul francez EDF şi grupul german Wintershall deţin fiecare câte 15%. La finele lunii decembrie 2011, Turcia şi-a dat acordul oficial pentru ca gazoductul South Stream să poată trece prin apele sale teritoriale.

sursa: romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *