Interviu

Primul interviu al lui Vladimir Voronin pentru TIMPUL: „Aș vrea să fie deschise hotarele cu toate țările din UE și UV”

E adevărat că, de fiecare dată, noi ne adresam lui Mark Tkaciuk, care până nu demult era persoana de legătură între jurnaliști și liderul PCRM. Voronin, însă, ne-a spus că aude pentru prima dată despre aceasta… Interviul de mai jos a durat o oră şi, din lipsă de timp, nu am reuşit să dezbatem toate subiectele pe care le-am atins. Oricum, Vladimir Voronin ne-a promis că discuţia va continua. Sperăm că aşa va fi.
 
– Dle Voronin, de ce l-aţi învestit pe Mark Tkaciuk cu atâta putere de decizie, dacă nici nu vă anunţa despre solicitările jurnaliştilor?

– Nu este corect absolut. Nu cunosc nimic despre aceste solicitări. Sau exageraţi, sau aţi avut cu Mark Tkaciuk ceva conflicte, pe care eu nu le cunosc. Eu v-aș ruga foarte mult să nu-l idolatrizați pe Tkaciuk. După plecarea lui, partidul n-a rămas orfan, ci poate fi mult mai puternic. Vezi că mata nu știi un lucru. La plenara din 7 iunie 2014, numai 18 persoane au votat împotriva excluderii lui Tkaciuk din Comitetul Central (CC). Și numai unul dintre ei, Iura Muntean, era de naționalitate moldovean. Iată aici se pune întrebarea: cu ce se ocupau unele persoane? Noi suntem socialiști internaționaliști, avem aceeași atitudine față de toți cetățenii de orice origine, națiune, culoare. Dar s-a dovedit că, iată, așa a avut loc… Și aceasta foarte mult m-a îngrijorat! Pentru că „tkaciuci” din ăștia pot să apară, dar 74% din componența partidului sunt moldoveni.

„Toate chestiile astea au început în jurul banilor…”

– Anterior, spuneați că Tkaciuk v-a propus să includeți în lista electorală a PCRM niște persoane străine partidului, inclusiv pe Veaceslav Platon, şi dvs. nu aţi fost de acord. Cum îşi motiva el această propunere?

– Tkaciuk şi alţii motivau că trebuie să avem un sprijin mai constant între noi. A fost o listă cu șapte persoane. N-am acceptat-o, pentru că noi, în sânul partidului, avem destule persoane profesioniste şi devotate. Și nu avem nevoie de imigranți în timpul campaniilor electorale. De aceea, pe viitor, toți candidații o să fie membri ai PCRM.

– Cei şapte erau gata să investească bani în partid? În afară de Platon, cine mai era printre ei?

– Toate chestiile astea au început în jurul banilor și intereselor. Ăștia șapte îs din Moldova, dar niciunul nu stă în rând după pensii, cu pensionarii de rând. Nici pe aproape! Mai era Victor Josu, care edita ziarul „Moldavskie Vedomosti” şi ne pălăvrăgea de la începutul ziarului până la familia redactorului. Era şi feciorul lui Emil Ciobu, președintele partidului așa-numit Patria.

– Sunt nişte oameni apropiaţi de Rusia. V-a promis Tkaciuk susţinere din partea Moscovei, dacă-i includeţi în listă?

– Acestea-s concluziile matale (zâmbește). Mai departe, altă întrebare! Dacă-ţi destăinuiesc toate, ai să vii peste alţi șapte ani și o să zici că Voronin ţi-a întors spatele.

– Vă întreb pentru că, la toate alegerile, Rusia îşi caută aliaţi la Chişinău. După ce, în 2003, aţi refuzat să semnaţi Memorandumul Kozak, Moscova v-a propus vreodată susţinere?

– De ce numai Moscova? Bucureștiul nu-l susține pe Mihail Fiodorovici? Nu, n-am avut consultări cu nimeni din Rusia. Iată am icoana în faţă şi jur că noi niciodată nu am pretins şi nici nu acceptăm susținere din exterior.

– Dacă afirmați că Tkaciuk, Muntean și Petrenco au plecat din interese materiale, cine i-a plătit?

– Mulţi folosesc campaniile electorale pentru a hotărî probleme personale. Aşa fac şi după alegeri, când vin la guvernare. Nu vedeţi ce lobbysm şi interese sunt în parlament? Și ai noștri cred că nu au fost cu toţii lumânare.

„Cei care vor promova „Antifa” nu au nimic cu partidul nostru”

– Alte partide de stânga consideră că membrii „Antifa”, arestaţi acum, sunt victimele unor represiuni politice. Printre ei este şi Pavel Grigorciuk, care a fost un membru activ al PCRM…

– Nu activ, dar hiperactiv! Eu nu cunosc esența acestor dosare. Am auzit despre ele doar din presă şi de pe culoare. Eu aş spune că Grigorciuk este o persoană cu caracter extremist și nu se controlează. El apucă ceva în gură, cum zice moldoveanul, și cu asta umblă toată ziua și strigă. Pentru el principalul e să strige și să fie cu megafonul în mână. Ca şi Iura Muntean, ca şi Ion Ceban de la socialiști. Ei trebuie să facă un concurs republican pe tema aceasta. Cred că ştiţi reacția CC, după ce am aflat despre existența organizației „Antifa”.

– Când și cum ați aflat despre ei?

– În timpul unei manifestaţii, cred că de 9 mai, mergeam în coloană spre Memorial și mă uit într-o parte şi în alta, şi văd niște băietani antrenați, în maiouri negre. Și întreb: „Ткачук, кто эти ребята?” (rus. Tkaciuk, cine-s băieții ăștia?). Și el mi-a spus că-s voluntari de-ai noștri. L-am mai întrebat ce înseamnă „Antifa” și el spunea că avem nevoie de ei, ca să nu intre cineva străin în coloana noastră. Pe urmă, după ce au organizat protestul din preajma Ambasadei Ucrainei, am convocat CC și le-am spus că eu interzic categoric orice relații cu „Antifa”. Cei care îi vor promova nu au nimic în comun cu partidul nostru.

„Cu miros de cadavru noi intrăm în acest parlament”

– După 30 noiembrie, ați declarat că alegerile au avut loc liniștit și fără încălcări, dar astăzi spuneți că în timpul scrutinului au fost comise fărădelegi. Cum v-aţi schimbat părerea?

– La început, eu am caracterizat însuși duhul, mersul alegerilor din punct de vedere organizatoric. Oamenii au putut să-și expună liber votul. Dar calitatea pregătirii alegerilor este altceva, inclusiv intervenția sistemului electronic nepregătit, care a influențat rezultatele. Mai mult, prin participarea clonei noastre, a aşa-zisului Partid al Comuniştilor Reformatori (PCR), care a fost interzis de Curtea de Apel printr-o decizie fără drept de atac, ei au furat direct voturile de la noi. Vedeți că ministrul Justiției, care era cel mai vinovat, a șterpelit-o din funcție. Acum rămâne s-o mai ia din loc și Iura Cecan, care umbla pe la CEC și se făcea девственик (rus. virgin). Da, virgin în ziua ceea vroia să pară… Şi omul, dacă a decedat, Doamne ferește, nu trebuie ca rudele să-l scoată din lista alegătorilor. Aşa chestii acum s-au inventat pentru prima și ultima dată. Să pui în listă morți e păcat din toate punctele de vedere.

– Nu e o noutate. Și în 2009 au votat morţi.

– Cu morții nu! Morții se exclud automat.

– În 2009 au fost, probabil, incluşi în liste, nu excluşi.

– Dacă „Registrul” lucrează normal, când se eliberează actul că omul a plecat din viață, automat este scos de la evidență. Cu miros de trup intrăm noi în acest parlament. Cu miros de cadavru.

– Aşa aţi intrat şi în 2009. Este mai degrabă o tradiţie pentru Moldova.

– N-a fost în 2009. Acum totul a fost construit împotriva noastră. De aceea a fost inventat şi finanţat aici, în ţara noastră, PCR. Pe fotoliul pe care stai mata a stat soția lui Ruslan Popa (liderul PCR – n.r.), fostă secretară a CC al Komsomolului. Și ea mi-a povestit cine şi câți bani le-a dat.

– Filat, Plahotniuc sau altcineva le-a dat banii?

– Numai unul din ei.

– Plahotniuc?

– Da. Așa a spus ea. Dar eu n-am înregistrat-o.

– Ați anunțat că nu veți intra în coaliție cu partidele de la putere, ci veți rămâne în opoziție constructivă. Adică veți merge la consultări cu cei care au contribuit ilegal, după cum spuneţi, la înfrângerea PCRM?

– Eu n-aș pune așa întrebarea. Eu nu merg la consultări cu ei, dar cu reprezentanții partidelor, cărora alegătorii le-au oferit un credit. Am decis să elaborăm împreună o viziune comună în scopul consolidării societății, asigurării independenței, suveranității, integrității și neutralității RM, și în vederea realizării planului electoral al PCRM. Vom discuta cu toate partidele parlamentare, fără excepţii.

„Usatîi face la Moscova mititei moldoveneşti”

– De ce reprezentanţii PCRM la CEC au votat pentru excluderea partidului Patria din cursa electorală? De bine, de rău, era un partid de stânga.

– El n-a putut dovedi proveniența banilor, pe care îi cheltuiește. Să nu fi fost băieţii ăştia de la guvernare atât de hapsâni, ar fi introdus în legislaţie o noțiune, că partidele trebuie să aibă tradiții. Eu mă ocup de PCRM, care are tradiţii istorice şi nu am inventat nimic în teoria marxism-leninismului. Muncim cu greu, dar iată că apare peste noapte alt partid și mâine participă la alegeri. Trebuie măcar câţiva ani să demonstreze ce programe şi oameni are şi dacă e partid sau ОПГ (rus. grupare criminală organizată). Vedeți că niciodată n-au fost folosiţi banii atât de serios ca în alegerile acestea. Niciodată!

– Renato Usatîi spune că cineva din partea lui Vlad Filat i-ar fi transferat aceşti bani pe conturile partidului, pentru a găsi motive de a-l exclude din cursă…

– Ei da… El era oficial consilierul lui Filat, avea și legitimație. Mata ești persoană modernă şi poţi să-ţi imaginezi cum Stas Mihailov poate să cânte 40 de minute la Râșcani pe degeaba? El cu 120 mii de euro numai începe a da „bună ziua”.

– Credeți că pe Mihailov l-a plătit Usatîi sau altcineva de la Moscova?

– N-am voie să cred, dacă n-am documente. Dar el cânta pentru Usatîi. Şi după 40 de minute, ieșea înapoi pe scenă cu Usatîi și cântau, și urlau. Adică Stas cânta, da aista… De unde să cânte, dacă el are unica moștenire un bar în Moscova, unde face mititei moldovenești?

– În ce relaţii ați fost cu Usatîi?

– Niciodată nici nu ne-am salutat. Am fost odată la un meci de K-1 și aveam o măsuță comandată din timp. Și el se învârtea tot timpul în jurul măsuței celea. Și cineva mi-a spus: „Vladimir Nicolaevici, ce vă costă? Salutați-vă cu el, că se învârte pe aici”. Și eu am zis: „Пошел он…!” (rus. Ducă-se de aici!). Nu înțeleg al cui este, că biografia lui nu e așa de luminoasă. Nici înfățișarea lui îmi pare că nu seamănă de om politic.

– Dacă ar fi intrat în parlament, urma să coalizaţi cu el?

– Fii serios! (râde). Здрасти… (rus. Bună ziua). După teorema ta, eu mâine trebuie să mă cuprind cu Dodon.

„Calmâc umbla prin baruri la Bruxelles…”

– Păi și cu Dodon, care conduce un partid de stânga, nu ați fi coalizat, dacă aţi fi acumulat împreună majoritatea parlamentară?

– Corman are problemă foarte serioasă, că nu știe cum să ne amplaseze în sala parlamentului. Noi nu vrem să stăm alături de socialiști, iar Filat nu vrea alături de nu știu cine. (râde)

– Dacă n-aţi fi guvernat împreună cu Dodon, avea să trădaţi electoratul de stânga.

– Atunci aveau să fie foarte mari presiuni asupra noastră.

– Din partea cui?

– Nu știu concret, dar aveau să fie… Care e chestia cu socialiștii? Programul lor electoral e copiat de la noi moto-moto şi lozincile îs de la noi. Şi toţi deputaţii socialişti au trecut prin PCRM. Avea să iasă un fel de frăție neoficială – pe Voronin în față să-l asculte, dar mai departe să se înțeleagă băieții… Noi vom colabora cu socialiştii doar pe pozițiile care coincid la ambele partide, dar ca politicieni ai RM, nu ca agenți ai instituțiilor străine.

– În cadrul consultărilor cu partidele parlamentare, la ce funcţii va mai pretinde PCRM?

– La funcţii executive nu pretindem. Să ne dea ceea ce am dat noi în 2005: CCA, CEC, Curtea de Conturi, o funcție de vicespicher şi Comisia Naţională de Integritate.

– Va fi o condiție a PCRM şi modificarea Acordului de Asociere cu UE?

– Noi, după alegeri, l-am contactat pe Luk Devigne, responsabil din partea Bruxelles-ului la elaborarea Acordului. Și el a spus că, dacă guvernul va înainta oficial propuneri pe unele dimensiuni ale Acordului, ei sunt gata să discute. Deja e super! Când i-am spus că vedem unele probleme în Acord, el a zis: „Ce aveți cu mine? Ai voștri au înghițit chestiile astea!”. Că l-o trimis pe aista, viceministrul cu familie din Asia Mijlocie, să ducă tratative – Octavian Calmâc. Și el umbla prin baruri pe acolo și a luat ce i-a scris Bruxelles-ul și a venit acasă. Şliop-șliop, au votat, că veneau alegerile și se grăbeau.

„Tovarăşul Putin mi-a spus că am absolută dreptate”

– Ce anume trebuie de modificat în Acord, în opinia dvs.?

– După ce se va stabili guvernarea, trebuie să formăm un grup de lucru din reprezentanții partidelor prezente în parlament. Să nu ignorăm pe nimeni, pentru că astfel vom ignora alegătorii. Noi, fiind la guvernare opt ani de zile, am pregătit încă din 2001 baza pentru a fi elaborat şi semnat Acordul de Asociere. Dar acum suntem îngrijoraţi că standardele europene ne constrâng şi societatea nu este pregătită. Nu avem acces cu mărfurile noastre pe piața europeană, pentru că acolo un standard se elaborează în cinci-șapte ani. Din altă parte, ne-au închis şi ruşii piaţa. Cu ce a rămas Moldova? Asta mă doare foarte mult.

– Acum câțiva ani, ați optat pentru aderarea RM la Uniunea Vamală. Iarăşi v-aţi schimbat poziţia?

– Nu. La prima mea conferință de presă în funcţie de preşedinte, pe 7 aprilie 2001, erau o sumedenie de jurnaliști din alte țări şi m-au întrebat unde o să fie RM. Și eu le-am spus că suntem țară mică și nu putem influența nici strategic, nici altfel situaţia din lume, dar trebuie să fim acolo unde este interesul nostru. Iar în documentele europene nu există noțiunea că o ţară care cooperează cu UE sau e membră nu are dreptul să facă parte din alte organizații internaționale. Nu trebuie să vedem UV ca pe o instituție politică, dar ca o uniune care deschide hotarele pentru mărfurile noastre. De ce să nu vorbim cinstit? Mărfurile noastre încă mult timp nu vor fi solicitate serios pe piața europeană. Noi trebuie să colaborăm cu toți. Să fim deștepți și ascultători. Vițelul blând ce face? De la câte mame suge? Ţi-aş explica, dar nu avem timp. Vezi că mata de 15 ani de zile n-ai vrut să vii la mine să iei interviu. Dar noi trebuie să fim peste tot. Eu, pe 30 august 2002, i-am scris tovarășului Putin că ar trebui să luăm o decizie ca tot ce se elaborează în cadrul ședințelor CSI să standardizăm cu ceea ce elaborează UE. Şi el mi-a răspuns că am absolută dreptate.

– Lucrurile se mai schimbă. Avem astăzi trei ţări ale UV: Kazahstan, Rusia și Belarus, care își restricționează exporturile și se află în conflict. Câtă încredere putem să avem într-o asemenea Uniune?

– Da, sunt introduse șase posturi vamale între Belarus și Rusia. Noi cunoaștem situația. Eu, nu doar ca politician, dar şi ca persoană fizică, aș vrea să fie deschise hotarele cu toate țările din UE şi din UV. Și să fie concurență economică, dar nu politică. Noi doar înțelegem că toate chestiile astea sunt concurență politică.

„Nu cred că vom repeta soarta PPCD”

– Dle Voronin, dvs. aţi avut dreptate când aţi afirmat că, pe 30 noiembrie, moldovenii nu au votat partide, ci pentru vectorul politic al RM. Pentru că alegătorii dvs. susţin apropierea de Est, percepeţi riscul care vă paşte, dacă iniţiaţi consultări cu actuala putere, de care e dezgustat în parte și propriul ei electorat? Puteți repeta soarta PPCD din 2005. Atunci Iurie Roșca spunea, precum spuneți dvs. Azi, că o face în interesele ţării, dar și-a dezamăgit electoratul şi nu a mai trecut pragul electoral niciodată.

– Nu sunt categoric de acord cu mata. Noi acuma, după Plenara CC, petrecem plenare în comitetele raionale de partid. Majoritatea, în afară de două-trei, unde sunt create artificial niște situații, se pronunță pentru colaborarea cu toți deputații în parlament. Nu cred că vom repeta soarta PPCD. În politică sunt riscuri foarte serioase şi mata ai dreptate, dar noi trebuie să ne conducem de doleanțele cetățenilor. Cei care ne-au votat au vrut să ne vadă la guvernare, dar nu cum stopăm activitatea parlamentului. În orice țară civilizată, așa se procedează cu opoziția.

– De ce din 2009 până în prezent nu v-aţi gândit la doleanțele cetățenilor? De ce tocmai acum?

– După fiecare electorală, apar alte situații. De ce să nu fim acea opoziție, care mișcă țara înainte?

– Dar de ce s-a sfârşit atât de repede revoluția de catifea, anunțată de PCRM în anii trecuți, când cereați anticipate?

– Pentru că atunci guvernarea ne-a mers în întâmpinare. Ne-am înțeles ceva în mod serios cu ei.

– Ce anume?

– Nu-mi mai amintesc.

– Fiind în opoziţie constructivă, ați putea deveni preşedinte al RM?

– E cea mai bună întrebare pe care mi-ai pus-o până acum.

– Ați avut vreo discuție cu partidele de la putere în această privință?

– Cu nimeni.

– Sigur?

– Sigur.

– Va fi o cerință a dvs. sau așteptați propunerea de la ei?

– Cu de-a sila așa post nu se cere. Poate va fi o propunere a partidului, a fracțiunii. Dacă ar ajunge la așa concluzie parlamentul, cred că ar fi o situație destul de normală. Cu experiența și cu lecțiile pe care le-am învăţat noi la guvernare și în opoziție, e necesar să avem asemenea persoane în conducerea țării.

„Unica greșeală a lui Plahotniuc este că s-a băgat în politică”

– Credeți că Filat și Plahotniuc chiar au furat țara și sunt oligarhi?

– Eu asta nu pot să vorbesc, trebuie să vorbească organele respective.

– Până acum spuneați că ei sunt corupți, comit fărădelegi…

– Da, așa este, și așa repetăm, și pe așa poziție suntem.

– Bine, dar Plahotniuc a crescut ca om de afaceri în timpul guvernării dvs. El este copilul vostru, de ce-l vorbiți de rău?

– Și el, și mulți alții atunci au crescut în domeniul economic, pentru că s-a dezvoltat RM. În opt ani de zile PIB-ul a crescut cu 58%.

– Totuși, el a crescut cu suportul guvernării, care i-a dat la prețuri de nimic bunuri foarte scumpe din patrimoniul statului. Același hotel „Codru”, de exemplu.

– Nu i-a dat pe degeaba statul. Numiți-mi o altă capitală a altui stat, unde guvernul are vreun hotel.

– Dar de ce nu aţi înstrăinat bunurile statului la preţuri reale?

– Prețurile depind de ce se petrece acolo, când se vând aceste obiecte. Asta stabilesc ei, nu președintele republicii. Unica greșeală a lui Plahotniuc este că s-a băgat în politică. Să nu se fi băgat, de dânsul aveau să aibă nevoie toți.

– El decidea multe și atunci?

– Nu mai decidea el nimic. Nu se auzea familia lui. Luați ziarele şi vedeţi.

– Ba se auzea, în cercuri mai restrânse.

– Ce să mai vorbim atâta? Nu se auzea nimic pe timpurile celea, că avea să fie… кирдык!

– De ce toţi aveau să aibă nevoie de el, dacă nu se implica în politică?

– El avea să se ocupe normal și să nu aibă aceste bătăi de cap. Nu avea să-l țină pe Lupu în brațe şi să-i dea bani, dar tot el să lucreze pentru dânșii zi și noapte.

„Noi cu Ghimpu suntem ca două linii de tren”

– Ion Sturza spunea că PCRM ar putea fi folosit de către PD și PLDM ca piesă de șantaj în fața PL, după care să uite de voi. Admiteți o asemenea ipoteză?

– Este un proverb rusesc, se traduce cam aşa: „Dacă te-ai dus, du-te”. Dar Ion Sturza parcă s-a dus, parcă nu se duce. Comentariile lui nu-mi plac și nu sunt interesante. Ce, noi suntem marionete, să ne folosească cine și cum vrea? Avem noi experiență, slavă Domnului.

– Sau dvs. vreți să-i jucaţi pe ei?

– Dacă se va primi… (zâmbește).

– Cu Ghimpu veţi purta discuţii?

– Noi cu Ghimpu suntem ca două linii de tren. Mergem paralel. El încolo, eu încoace. Și nu ne intersectăm. Dar consultări vom purta, pentru că PL este partid parlamentar.

– El spunea recent că dvs. vă iubiți pământul, pentru că n-aţi semnat Memorandumul Kozak…

– Corect spune el. Ghimpu e analist de nevoie, ca şi noi. Ăștia cu bani își angajează analişti. Dar Ghimpu, ca şi mine, singur analizează. Noi spunem ce gândim, ce vedem, ce simțim, dar nu ceea ce-mi scrie cineva. Iată de ce Ghimpu rămâne original. Și eu câteodată, cum spun moldovenii, o trântesc așa cum gândesc. Cine mă înțelege, bine, dar cine nu, îmi cer scuze.

– Dacă PD și PLDM nu vor găsi consens cu PL, aţi accepta să creaţi o coaliţie cu cele două partide?

– Coaliție nu formăm cu nimeni. Categoric! Hai, ultima întrebare. Văd că te-ai pregătit șapte ani de zile. Eşti умница (rus. bravo)!

„Cred că Lenin a fost creştin”

– Dvs. sunteți și creștin, și comunist?

– Nu contează ce…

– Nu credeți că ar fi timpul să schimbaţi denumirea partidului şi sigla?

– Eu vreau să-ți spun matale un secret. Eu, vineri și sâmbătă, am vizitat sfintele locuri din Ierusalim. Am fost și la mormântul lui Hristos. Eu lucrul ăsta îl fac anual, înainte de Crăciun.

– Şi Lenin a fost creștin?

– Nu știu, cred că a fost creștin (râde). Eu nu știu precis.

– Dle Voronin, unul din cei mai mari inamici ai lui Lenin a fost patriarhul Tihon, care este sfânt în biserica ortodoxă, în care vă închinați. El a fost canonizat pentru că a apărat până la moarte biserica în fața bolșevicilor lui Lenin…

– Eu nu cunosc… istoria și caracteristica tuturor sfinților, dar mă închin bisericii și lui Dumnezeu, şi Maicii Domnului.

– După care vă duceţi la Lenin, deşi Scriptura spune să nu ne închinăm la doi domni: lui Dumnezeu și lui Mamona.

– Vezi cum ești mata? Ești rău, măcar că te prezinți simpatic și amabil. Mata nu-ți aminteşti de peste 650 de biserici construite când eu eram președinte? Nici că de la 17 mănăstiri am ajuns la 44? Mata îţi aduci aminte numai de Tihon…

– Nu e vorba numai de el. Se pare că dvs. folosiţi secera și ciocanul doar în scopuri electorale. Dacă sunteți creștin, nu puteţi fi comunist.

– Ascultă, mata nu înțelegi ce înseamnă cuvântul „comunist”. Dar noi timp nu mai avem. Rămânem pentru următorul interviu. Nu toate deodată, că n-ai să vii la mine alţi șapte ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *