„Pro Succes”, o şcoală a omeniei

Despre educaţia incluzivă se vorbeşte tot mai mult, dar puţini sunt cei care au spus un NU hotărât prejudecăţilor şi au creat condiţii optime pentru integrarea în societate a copiilor cu nevoi speciale. Astfel că şi în prezent mai sunt copii cu nevoi speciale care stau izolaţi în casele lor, departe de viaţa socială, singuri şi debusolaţi.

Liceul „Pro Succes” este una dintre puţinele instituţii din republică în care copiii sunt ajutaţi să se integreze în societate, să înveţe şi să îşi dezvolte abilităţile. Aici a fost creat un mediu prietenos celor circa 175 de copii, dintre care 14 cu nevoi speciale. După opt ani de la implementarea educaţiei incluzive, nici profesorii, nici elevii nu-şi mai imaginează cum ar arăta şcoala lor fără aceşti copii minunaţi. „Educaţia incluzivă este o provocare, un proces ce presupune foarte multă dăruire, un adevărat test al profesionalismului. Pe parcursul celor opt ani de implementare a practicilor incluzive am avut parte de multe căutări, dezamăgiri, bucurii şi lacrimi. Am avut şi avem probleme enorme pentru că lipseşte cadrul juridic şi financiar de susţinere a şcolilor cu practici incluzive”, spune Nadia Cristea, directoarea Liceului „Pro Succes” din capitală.

Peste 5% din numărul elevilor care studiază aici sunt copii cu nevoi speciale (CES). Anume de aceea în perioada înmatriculării se discută cu fiecare elev şi părinte în parte despre specificul şcolii. „Astăzi societatea înţelege necesitatea acestei educaţii, acordându-i şi sprijin, şi înţelegere, ceea ce nu se întâmpla acum opt ani”, a menţionat Nadia Cristea.

Iniţial, profesorii aveau rezerve privind integrarea copiilor cu CES, deoarece ei necesită mai multă atenţie, ulterior însă au rămas încântaţi de performanţele lor. Angela Petic, învăţătoare la clasele primare, cu emoţii mi-a vorbit despre cei patru copii cu nevoi speciale pe care îi are în clasă. Deşi are o experienţă de 28 de ani în învăţământ, este primul an în care a avut ocazia să fie dascăl şi pentru patru copii minunaţi cu CES. „Pentru mine sunt toţi egali. De multe ori nici nu mai observ că în grupă avem şi copii cu CES. Copiii se simt bine aici, se implică în toate activităţile, Dumitriţa chiar insistă să iasă să scrie la tablă şi colegul de bancă o ajută şi de fiecare dată îi aduce căruciorul. Sunt nişte copii deosebiţi care merită să aibă o viaţă normală, un loc de muncă, să facă studii. Ei sunt copii mintal dezvoltaţi foarte bine, şi ar putea lesne însuşi o meserie”, spune Angela Petic. Ea a ţinut să sublinieze că educaţia incluzivă este un proces necesar nu doar copiilor cu CES, dar şi societăţii, celorlalţi copii, care după ce se împrietenesc cu ei devin mai empatici, mai înţelegători şi mai responsabili, gata în orice moment să-şi ajute colegul. Totodată şi reuşita copiilor este bună pentru că se elaborează planuri educaţionale individuale, iar în caz de necesitate copiii pot beneficia de servicii de consiliere psihologică şi logopedice.

La fel de încântat de şcoala aceasta este şi Mihai Gavriliţă, tatăl a doi copii cu CES. „Suntem fericiţi pentru că şi ei se simt bine în aceste colective. Vin acasă emoţionaţi şi ne povestesc cum a fost la şcoală, ce au făcut. Ei nu se simt deloc defavorizaţi, nu au niciun fel de complexe”, afirmă Mihai Gavriliţă. Potrivit lui, este foarte importantă dotarea tuturor şcolilor cu rampe pentru a facilita accesul acestor copii în incinte. „Copiii nu mai trebuie ţinuţi acasă unde nu mai ştie nimeni de soarta lor, ci dimpotrivă, trebuie integraţi şi ajutaţi să se dezvolte pentru că fiecare din ei merită o viaţă mai bună”, adaugă Mihai Gavriliţă.

Pe copii i-am găsit zâmbitori. Dumitriţa, elevă în clasa întâi, mi-a povestit cât de mult îi place la şcoală şi că nu lipseşte deloc. Iar pe Maria am întâlnit-o în drum spre sala polivalentă, o sală unde sunt ajutaţi să se pregătească pentru ore. Emoţionată, Maria aştepta cu nerăbdare să vină profesoara de dans ca să înceapă repetiţiile pentru dansul de absolvire, deoarece visează de mică să devină dansatoare. Călin, care tocmai rezolva un test, mi-a spus că îi place la şcoală şi că nu are nici o pretenţie la nici un profesor. „Am câţiva colegi care vorbesc cu rusisme, dar în rest ne înţelegem bine”, spune Călin, cl. a X-a, care visează să se facă informatician. Anastasia, o elevă cu un an mai mare decât Călin, a ţinut să sublinieze că datorită copiilor cu CES au un colectiv mai unit. „Suntem impresionaţi de puterea de voinţă de care dau dovadă şi chiar dorim ca ei să se implice în activităţile noastre extraşcolare. Montăm diferite scenete, jucăm piese de teatru, şi nici nu observăm că ei sunt mai diferiţi decât noi. Nu îmi închipui cum ar arăta această şcoală fără de ei”, spune eleva.

Pentru a facilita accesul copiilor cu CES au fost construite rampe la intrarea în şcoală şi la scările dintre etaje, s-a adaptat un grup sanitar pe care să îl poată utiliza şi copiii imobilizaţi în cărucioarele cu rotile, au fost instalate bare de susţinere. De asemenea, pentru ca acestora să le fie mai comod, cantina şi biblioteca au fost amplasate la primul nivel.