Procuratura Anticorupție îl acuză de bogățire ilicită și fals în declarații. Țuțu se consideră NEVINOVAT: Nu este adevărată această declarație

Potrivit procurorilor, în perioada 2014-2019, fostul deputat PD ar fi avut venituri din diferite surse în valoare de 6 milioane 455 de mii de lei, în timp ce cheltuielile acestuia s-au ridicat la zece milioane de lei. Țuțu afirmă că nu a ascuns nimic, dar anchetatorii cred că acești bani nu puteau fi obținuți legal.
,,Nu este adevărată această declarație, mai mult ca atât nu am observat cine a făcut această declarație. Procuratura, da, dar nu am văzut această declarație până la urmă. Dar vreau să anunț că mereu am declarat toate averile, nu am nimic de ascuns."
Procuratura Anticorupție i-a înaintat învinuirea fostului deputat Constantin Țuțu, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită și două episoade de fals în declarații. Casa lui Constantin Țuțu se află sub sechestru, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la șapte ani de pușcărie.