Cultură

Proiectul de reconstrucție a conacului Manuc Bey a fost finalizat

La evenimentul de finalizare au participat ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, Pirkka Tapiola, ministrul în exercițiu al Culturii, Monica Babuc, ministrul în exercițiu al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, precum și reprezentanți ai Consiliului Raional Hîncești.

Ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, Pirkka Tapiola a declarat la manifestare că ”realizarea acestui proiect are o importanță majoră pentru consolidarea economiei celor trei țări participante și va impulsiona promovarea și dezvoltarea turismului autohton”.

La rîndul său, ministrul în exercițiu al Culturii, Monica Babuc a menționat că ”datorită restaurării patrimoniului cultural și valorificării potențialului turistic țara noastră va deveni mult mai vizitată de turiști și va fi mai cunoscută pe plan internațional”.

Valoarea totală a proiectului constituie 2,5 milioane de euro, dintre care 90 la sută au fost oferiți de UE sub forma unui grant nerambursabil, în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina-R. Moldova finanțat de UE, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat.

Implementarea acestui proiect a avut drept scop îmbunătățirea situației economice și sociale din regiunea transfrontalieră, prin creșterea aportului sectorului turistic la economia locală și valorificarea oportunităților de dezvoltare durabilă în regiunea Hîncești, Vaslui și Odesa.

Conacul Manuc Bey din orașul Hîncești a fost construit la începutul sec. XIX de către diplomatul și negustorul armean Manuc Bei Mirzaian. În perioada 1940-1945 conacul a suferit distrugeri mari din cauza unui cutremur, unui incendiu și a bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial.

Mai bine de jumătate de secol complexul arhitectural al familiei Manuc Bey a fost lăsat în paragină, iar în 2007 autoritățile regionale au organizat un maraton de colectare a surselor financiare pentru restaurarea acestuia. Lucrările de reconstrucție au început în 2014, iar în primăvara anului 2016 conacul urmează a fi dat în exploatare.

Sursa: Moldpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *