Protestatar către Streleț: ”Clasa politică este una putredă”. Premierul: ”Nu ne dăm demisia”
(UPDATE 13.44) Răspunsul premierului la demersul protestatarilor din PMAN:
Stimați concetățeni,
Am examinat demersul Dvs. (cu proclamația anexată) din 07.09.2015, înregistrat cu numărul 08-1543/15, prin care mi se aduc la cunoștință revendicările protestatarilor din Piața Marii Adunări Naționale şi am constatat că putem răspunde cerințelor formulate doar în limitele competențelor Cabinetului de miniștri.
În numele Guvernului Republicii Moldova, îmi exprim regretul pentru faptul că cetățenii sunt nevoiți să protesteze, conștientizând, totodată, că problemele curente cu care se confruntă actualmente Republica Moldova sunt consecințele unor procese care s-au acumulat pe parcursul mai multor ani.
În același timp, este inerent să înțelegem cu toții faptul că asumarea responsabilității pentru actul de guvernare are loc într-o perioadă care cere de la mine personal și de la fiecare membru al Cabinetului de miniștri o mobilizare și consacrare fără rezerve pentru soluționarea rapidă a unui complex de probleme grave și fără precedent.
Astfel, pe durata celor 6 săptămâni din momentul învestirii sale, Guvernul a acționat consecvent pentru rezolvarea celor mai presante probleme care vizează în mod special: situația din sistemul financiar-bancar, destabilizarea macro-economică, provocările la adresa securității regionale, inhibarea mediului de afaceri, necesitatea prevenirii conflictelor interne, executarea bugetului, a plăților curente etc.
Astfel, în perioada activității sale Guvernul a abordat, prioritar, următoarele domenii, înregistrând și anumite progrese:
– relansarea dialogului cu partenerii de dezvoltare: pregătirea pentru vizita FMI, care trebuie să demareze la 22 septembrie curent, cu premise pozitive pentru semnarea noului acord memorandum, care ar crea o platformă pentru stabilizare macrofinanciară și creștere economică;
– evaluarea legalității concesionării Aeroportului Internațional Chișinău și precondițiilor de reziliere a contractului de concesionare;
– demararea procedurii de lichidare a băncilor devalizate și selectării companiilor care vor asigura următoarele etape ale investigării fraudelor din sectorul bancar: identificarea făptașilor și beneficiarilor, sancționarea acestora și recuperarea activelor devalizate;
– stabilirea unui dialog constructiv cu mediul de afaceri, patronate, asociații ale producătorilor agricoli, reprezentanților industriei prelucrătoare, BNAA, Consiliul economic pe lângă Prim-ministru etc. care s-a soldat cu lichidarea restanțelor la subvenții în sectorul agricol pentru 2014, publicarea datelor deschise referitor la fondatorii întreprinderilor, eliminarea obligativității obținerii extrasului pe suport fizic din registrul de stat al întreprinderilor, excluderea obligativității deținerii ștampilei pentru agenții economici, ameliorarea activității ANSA prin operarea de demisii și remanieri, evitarea pericolului imediat de excludere a țării noastre din sistemul Cartea Verde ș.a.;
– demararea procesului consolidării interne a țării – stabilirea unei comunicări constructive cu Bașcanul și autoritățile executive ale Autonomiei Găgăuze;
– crearea condițiilor pentru impulsionarea procesului de reintegrare a țării;
– aprobarea Planului actualizat de implementare a Acordului de Asociere cu UE și Planului de activitate a Guvernului pentru perioada August 2015 – Decembrie 2016;
– identificarea soluțiilor de menținere a ritmicității plăților salariale și sociale în sectorul public până la finele anului bugetar și crearea premiselor unei edificări bugetare robuste pentru 2016;
– pregătirea concepției de plăți compensatorii adresate categoriilor social–vulnerabile, afectate de creșterea tarifelor la resurse energetice și de inflație;
– stabilirea unor obiective ferme pe dimensiunea justiției și eradicării corupției prin demararea procesului de actualizare a Strategiei Anticorupție și luarea în dezbatere a unui pachet de inițiative în domeniul sistemului judecătoresc; pregătirea procesului de reformare a Comisiei Naționale pentru Integritate;
– consolidarea mecanismelor societății civile pentru asigurarea controlului civic asupra guvernării, prin crearea unei platforme revigorate pentru implementarea plenară, împreună cu societatea civilă, a conceptului de ”Guvern deschis”;
– identificarea soluțiilor de accelerare a construcției infrastructurii energetice alternative (gazoductul Ungheni – Chișinău plus interconexiunea pe energie electrică Isaccea – Vulcănești – Chișinău);
– evaluarea perspectivelor de atragere a mai multor investiții în economie prin identificarea soluțiilor de construcție a infrastructurii industriale;
– pregătirea ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova, care urmează să aibă loc la 22 Septembrie, la Tulcea, cu obiectivul de a consolida relațiile interstatale și de a valorifica suportul oferit de partea română pentru depășirea problemelor curente și creare a unei platforme de creștere pentru țara noastră;
Stimați cetățeni,
Guvernul este constant preocupat de soluționarea rapidă a unui șir întreg de probleme care vizează viața cotidiană a familiilor Dumneavoastră, cu scopul de majorare a veniturilor reale, edificare a unui veritabil stat de drept, facilitarea accesului mediului de afaceri la finanțare, reanimarea dezvoltării economice, identificarea resurselor de compensare a diferențelor de tarife și multe altele.
Anume aceste probleme suntem gata să le discutăm cu toți partenerii sociali, inclusiv cu reprezentanții cetățenilor care protestează pașnic în Piața Marii Adunări Naționale. Suntem deschiși să discutăm constructiv revendicările agricultorilor, pensionarilor și altor grupuri sociale într-un mod civilizat.
Totodată, calificăm drept iresponsabil și periculos apelul care vizează stoparea asistenței financiare pentru suport bugetar din partea partenerilor de dezvoltare, fapt ce ar putea aprofunda criza financiară în Republica Moldova.
Analizând revendicările din partea rezolutivă a documentului, concluzionăm că majoritatea solicitărilor formulate sunt în afara competenței Guvernului.
În lumina celor enunțate, considerăm că o eventuală demisie a actualului Guvern, care a fost învestit în funcție ca Guvern plenipotențiar de către majoritatea deputaților aleși de popor la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, ar putea avea loc doar în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament.
Guvernul AIE 3 nu va demisiona din proprie inițiativă din următoarele motive:
– Prea complicate și complexe sunt problemele ce ne stau în față și care trebuie să le soluționăm; prea grave ar fi urmările dacă aceste probleme ar fi lăsate de izbeliște, iar reacția în lanț provocată de neatacarea lor ar putea provoca o criză sistemică ireversibilă;
– O eventuală demisie ar constitui un act de trădare în raport cu cei 729.208 cetățeni care au votat la 30 Noiembrie 2014 pentru partidele din AIE, care, în absoluta lor majoritate, și-au reconfirmat votul politic (pentru consiliile municipale și cele de nivelul II) la 14 Iunie curent;
– Prea multe forțe ostile așteaptă cu nerăbdare destabilizarea și vidul de putere pentru a deturna țara de la cursul nostru strategic de integrare europeană;
Totodată, Guvernul Republicii Moldova garantează și susține dreptul la libertatea întrunirilor, consfințit de art. 40 din Legea Supremă și de Legea nr. 26 din 22.02.2008 privind întrunirile. În acest context, solicitările și revendicările cetățenilor care au decis să protesteze trebuie să se încadreze în limitele prevăzute de normele constituționale și legale ale Republicii Moldova.
(UPDATE 12.03) Streleț: Unele probleme sunt atât de dureroase, că uneori îți vine să îi iei lumea în cap.
(UPDATE 11.51) Streleț: NU îmi place această funcție, moral nu îmi pot permite să imi dau demisia. Voi pleca doar cu votul Parlamentului. Primesc mesaje de la oameni care îmi spun să rezist, să discut cu protestatarii.
(UPDATE 11.50) Întrebat dacă statul se află în captivitate, Streleț a menționat că ”prin prisma sistemului judacătoresc, am mari semne de întrebare”.
(UPDATE 11.31) Streleț: Sunt la fel de indignat ca și voi de furtul secolului. Crearea comisiilor nu este un lucru chiar atât de rău. Nu vom admite să dispară încă un miliard.
(UPDATE 11.29) Streleț: Cât ține de fermieri: Sunt indignat de situația creată. Cât ține de pensionari, va trebui să echilibrăm vârsta de pensionare bărbați-femei. Mărirea pensiilor ține de funcționarea economiei, sper să atragem investiții, pentru a porni economia.
(UPDATE 11.26) Streleț: I-am cerut lui Chetraru raport de activitate, mi-a arătat dosare… cu condamnare destul de blândă.. o parte se prăfuiesc.. Am pus problema tarăgănării unor dosare. Ce ține de activitatea CNA raportul prezentat la moment încă îl examinez. Cât ține de demisie, procedura trebuie să fie avizată de președinție. Este mai complicat. CNA va deveni o activitate cheie.
(UPDATE 11.23) Protestatar: Cei care au venit în piață au acasă 3-4 copii, au frați, surori. Jocul că în piață sunt zeci de mii, iar pe voi v-au votat sute de mii nu trece.
(UPDATE 11.22) Protestatar: Clasa politică este una putredă. Demisia nu este un scop în sine. Vrem să scoatem țara din mâna oligarhilor. Nimeni nu vrea alegeri anticipate de dragul alegerilor anticipate. Alegerile anticipate trebuie pregătite așa cum trebuie: cu instituții scoase din captivitate.
(UPDATE 11.20) Protestatar: Despre crearea unei comisii pe care o promiteți: și în 7 aprilie a fost creată una. nu s-a investigat cum trebuia acest caz.. nici furtul secolului nu a fost investigat.. membrii comisiei sunt cei din alinață și Voronin
(UPDATE 11.14) Protestatar: Nu discuția unor probleme ne preocupa, ci rezolvarea acestora.. ține de responsabilitatea Guvernului să le rezolve.. V-ati scuzat că aveți patruzeci și ceva de zile de guvernare. De ce șeful CNA nu a fost până astăzi demis? Faptul că Streleț este în fruntea Guvernului nu schimbă lucrurile noi venim cu doleanțe în fața guvernării… De ce problema agricultorilor, fermierilor nu a fost soluționată? Ei vin în piață și protestează cu noi…
(UPDATE 11.13) Brega: Sunt medic de profesie și propun să vedem care este cauza acestui protest, de la ce a pornit.. începând din 5 aprilie, să discutăm despre miliardul dispărut. Suntem obligați să discutăm despre ce își doresc cetățenii, care sunt doleanțele lor.
(UPDATE 11.11) Streleț: În afară de demisie. Suntem gata să discutăm despre orice alt subiect.
(Știre inițială) Protestul maraton a început duminică, odată cu mitingul organizat de Platforma Civică „Demnitate și Adevăr”, care rămâne la conducerea mișcării de protest.
De atunci, atât guvernarea cât și protestatarii s-au declarat deschiși unei întâlniri, care însă nu a avut loc. Miercuri, liderii celor trei partide din Alianța pentru Integrare Europeană nu au venit la o întâlnire cu reprezentanții manifestanților. A fost prezent numai secretarul general al guvernului, Sergiu Palihovici. Revendicarea centrală a manifestanților este alegeri anticipate și alegerea directă a președintelui țării.
sursa: timpul.md