Protestul fermierilor continuă: Asociația Forța Fermierilor anunță că astăzi au discuții cu conducerea țării
Asociația Forța Fermierilor anunță că miercuri va încerca să negocieze cu conducerea țării situația în agricultură, pe care o califică catastrofală, în special pentru agricultorii mici și mijlocii. În cazul în care vor fi ignorați azi sau vor rămâne tot cu promisiuni sterile și generale, joi, 22 iunie, agricultorii vor întreprinde acțiuni active, transmite IPN.
Astfel, într-un comunicat de presă, Asociația precizează că a solicitat marți după-masă întâlniri cu președintele Parlamentului și șefa statului. Totodată, așteaptă ședința promisă cu prim-ministrul, preconizată după întoarcerea ministrului agriculturii de la Bruxelles.
Cât ține de finanțările anunțate de autorități pentru sectorul agricol, Asociația Forța Fermierilor afirmă că sunt cifre eronate.
„Se vorbește că statul a alocat ba 533 mln, ba 900 mln lei suplimentar pentru susținerea fermierilor. Sunt cifre absolut eronate, vehiculate doar cu scopul de a induce în eroare opinia publică. În realitate, niciun bănuț de subvenționare suplimentară nu a fost alocat. În perioada ianuarie-mai 2023, agricultorilor le-au fost rambursate sub 100 mln lei din debitul TVA în contul acoperirii unor impozite. Acești bani sunt sumele datoriilor statului față de producători agricoli, acumulate timp de trei ani. După modificările legii rambursării TVA, la care noi am insistat șase luni, posibil în următoarele trei luni agricultorii vor primi prin rambursarea TVA încă 150 mln lei din banii proprii”, precizează Asociația Forța Fermierilor.
„Din 100 mln lei, despre care se face atât tam-tam, jumătate din sumă este preconizată pentru plăți directe per cap de animal și kg de lapte, ceea ce nu are nicio tangență cu problema compensațiilor”, mai menționează asociația. Cealaltă jumătate parțial va fi utilizată pentru restituirea accizei la motorină. Fermierii atenționează că nici aceasta sumă încă nu a fost aprobată. 900 mln lei nu este altceva decât datoria statului la subvențiile pentru dosarele depuse la AIPA începând cu vara 2022 și nu sunt bani alocați suplimentar.
Într-o postare online, deputatul PAS, Radu Marian, a precizat că în ultima perioadă autoritățile au făcut mai multe lucruri pentru agricultori. Este vorba despre alocarea, în 2022, a 1,75 miliarde de lei pentru Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, cu peste 60% mai mult față de anul precedent. Pentru 2023 a fost alocată aceeași sumă, iar în rectificarea din iunie 2023 vor fi alocați suplimentar 100 de milioane lei pentru subvenționare.
Pentru prima dată, producătorii agricoli micro, mici și mijlocii au beneficiat de compensarea accizei la motorina utilizată în 2022, în valoare de până la 100% sau 2980 lei/tonă. Între timp, prețul la motorină a scăzut cu peste 12 lei/litru comparativ cu vârful înregistrat anul trecut.
Statul restituie TVA-ul producătorilor agricoli care au suferit pierderi de peste 50%, iar mecanismul este în continuu simplificat. Simplificarea angajării zilierilor este o altă acțiune aprobată de autorități.
De asemenea, s-a extins de la 90 la 120 de zile termenul pentru care zilierii pot presta activități pentru același beneficiar și s-a exclus obligația zilierului de a se încadra în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală și asistență socială. S-au dublat cantitățile de prune, struguri de masă, mere, roșii, usturoi, cireșe și suc de struguri moldovenești care vor fi exportate fără taxe în Uniunea Europeană, iar tractoarele și motocultoarele utilizate în domeniul agriculturii și silviculturii au început a fi scutite de accize, indiferent de vârsta lor.