R. Moldova condamnată la CEDO să achite aproximativ 6 mii de euro
Reclamanta Vera Pareniuc în 2005 deținea funcția de inspector fiscal, peste câtva timp aceasta a fost acuzată de luare de mită. La 28 ianuarie 2005, procurorul care conducea urmărirea penală a enunţat într-un ziar că reclamanta a acceptat mită. La 6 martie femeia a fost condamnată de către Judecătoria Edineţ și i s-a aplicat o amendă de 300 de euro.
Perenciuc a atacat sentința, motivând că este victima unei înscenări, astfel Curtea de Apel Bălţi a achitat-o pe motiv că, că nu au existat probe ce ar demonstra vinovăţia acesteia.
La scurt timp, procurorii au contestat această decizie și pe 21 martie 2007, Curtea de Apel Bălţi a condamnat-o la 3 ani de închisoare cu suspendare și a mărit amenda până la 1200 de euro.
În acest sens, conform probelor prezentate de către reclamantă, CEDO a constatat că Verei Perenciuc i-a fost lezat dreptul la un proces echitabil.
În opinia Curții, reclamanta a fost incitată la o activitate criminală pentru care a fost condamnată, în absența cărorva indici că infracțiunea ar fi fost comisă fără intervenția polițiștilor sub acoperire. În faţa Curţii reclamanta a fost reprezentată de către V. Nagacevschi, avocat din Chişinău.
sursa: politik.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!