Actualitate

RAND: Cum ar fi războiul cu Rusia?

Experții subliniază faptul că nimic nu indică dorința Rusiei de a declanșa un conflict cu un adversar care are forță armată aproape egală sau egală, iar liderii ruși înțeleg circumstanțele nefavorabile cu care țara lor s-ar confrunta în cazul unui conflict lung cu un rival precum Alianța Nord-Atlantică.

Potrivit autorilor publicației, conflictul dintre Rusia și Statele Unite ale Americii, una dintre țările din Europa sau cu China, ar putea apărea „sau din cauza unor neînțelegeri, sau în cazul unor schimbări a liderilor, când la putere ajunge un grup mai agresiv, mai puțin prudent”.
În cazul unui astfel de conflict, RAND sugerează principalele caracteristici ale modului în care armata rusă va desfășura operațiuni de luptă împotriva unui adversar militar egal sau aproape egal.

Rusia va încerca să evite o ciocnire directă cu un astfel de inamic cu ajutorul sistemului sau de apărare militara și armele grele cu rază mare de actiune, spun expertii. Având în vedere slăbiciunea forțelor armate convenționale ruse, care nu vor face față într-o confruntare prelungită cu un egal sau aproape egal, Rusia va încerca să folosească strategia acțiunilor indirecte și arăspunsurilor militare asimetrice cu scopul de a compensa posibilul dezechilibru.

Pentru a face acest lucru, Moscova poate recurge la amenințări ale utilizării sau chiar utilizarea armelor sale nucleare ca răspuns la un atac non-nuclear, care amenință să submineze controlul regimului asupra statului, sau care constituie o amenințare pentru forțele nucleare ale Rusiei ca factor de descurajare. Experții subliniază faptul că, datorită reformelor recente, un procent mai mare de unități ale forțelor armate rusești sunt pregatite pentru participarea imediată la ostilități, dar că, în același timp, numărul total de unități militare a scăzut. În același timp, armata rusa se poate deplasa rapid folosind calea ferată.

În plus, în eventualitatea unui conflict, Rusia va încerca să folosească forțele sale speciale, grupurile paramilitare și civilii loiali.

La nivel operațional și tactic, Rusia probabil că se va concentra asupra modalitatilor de a perturba, slăbi, sau distruge sistemul de comandă și de conducere al inamicului și capacitatea sa de a aplica lovituri de la distanță. În același timp, ea va recurge la bombardamente indirecte masive (în special de la distanță), de rezultatele carora vor beneficia unitățile de luptă extrem de mobile, cu putere de foc considerabila.

„Forțele rusești s-au îmbunătățit într-o asemenea măsură, încât acum ele sunt un instrument de încredere al puterii naționale, care pot fi utilizate într-un context limitat, pentru a atinge interesele naționale importante“, – arata analiza companiei RAND.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *