ndrăznesc să Vă răspund eu la scrisoare, fără a-i fi cerut permisiunea dlui N. Dabija (iertată-mi fie pe această cale îndrăzneala), dar o fac pentru că mă simt într-un fel vizată, ca cititoare a romanului Tema pentru acasă. Această carte a fost/este una dintre cele mai citite din ultimele două decenii de la noi, iar majoritatea cititorilor se declară profund impresionaţi de lectura acestei cărţi, cum este şi cazul meu. Măcar din acest considerent, mă simt datoare cu un răspuns.
(…) Da, sunt de acord că un roman, ca orice operă literară, respectă nişte reguli, dar, s-o recunoaştem, acestea ţin mai curând de o chestiune de logică a construcţiei personajelor, luând în considerare contextul, epoca operei, decorul, decât de o schemă de organizare propriu-zisă. Un roman mai este şi o ficţiune, şi în acest caz, orice (sau aproape orice) este admis. Din acest considerent, cred că nu merită a stărui asupra unor detalii secundare: de exemplu, liceul din Poiana, a cărui funcţionare, spuneţi Dvs., nu ar fi coincis cu un liceu real din Basarabia interbelică, sau posibilitatea existentă sau inexistentă de a efectua o călătorie în Uniunea Sovietică imediat după ocuparea Basarabiei.
(…) Am avut norocul să am printre profesorii mei de la universitate în Franţa, unde am studiat ani lungi literatura franceză şi comparată, distinşi scriitori (Paule Constant, laureat al Premiului Goncourt, dar şi alţi laureaţi ai celor mai cunoscute premii literare franceze, precum Laurent Gaudé, Vassilis Alexakis, Alain Mabanckou etc., laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură, Gao Xingjian sau Jean Marie Gustave le Clezio) şi au confirmat, fiecare dintre ei, cu multă modestie şi umilitate, părerea pe care o aveam şi eu asupra unei cărţi. Contează mesajul. Iar mesajul romanului Tema pentru acasă este dragostea faţă de un pământ martirizat, Basarabia, şi preţul plătit (cu viaţa) de românii basarabeni pentru faptul că se numeau români într-o perioadă de grea încercare istorică. Suferinţa emanată de acest roman este aura cărţii, iar faptul că această carte a cucerit zeci de mii de cititori din tot spaţiul românesc e şi pentru că am sesizat în el straturi adânci de durere veche, de două secole, o durere tăcută şi ascunsă.
Nu spun asta pentru a da vreo lecţie cuiva, nu mi-as permite. Spun numai ce gândesc, simplu şi firesc. (…)
Cu aleasă preţuire,
Maria Augustina Hâncu
P.S. N-aş dori ca această scrisoare să nască noi replici din partea dlui A. Busuioc, cu efectul „bulgărului de zăpadă”, din simplul considerent că n-aş îndrăzni să solicit iarăşi spaţiu acestui ziar, pentru a răspunde. Dacă se va dori o limpezire a părerii expuse de mine, poate că e mai indicată o dezbatere televizată sau radiofonică, la care aş participa cu plăcere, alături de alţi cititori şi/sau scriitori. Nu sunt avocata nimănui. Apreciez doar cărţile bune, mai ales ale autorilor români basarabeni. Iar romanul „Tema pentru acasă”, în pofida a tot felul de critici, este totuşi o carte bună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
