Actualitate
(RĂZBOI ÎN UCRAINA – VIDEO) Separatiștii atacă din artilerie grea și tancuri, tehnică care ar fi fost retrasă de pe câmpul de luptă

Separatiștii au continuat să atace militarii ucraineni, împușcând din artilerie grea și tancuri, tehnică care ar fi fost retrasă de pe câmpul de luptă. Aceștia au apelat de 5 ori la mortare de calibrul 120 milimetri. Atacuri asemănătoare au avut loc în mai multe puncte strategice.
Unitățile ucrainene au identificat trei drone ale inamicului, survolând în apropiere de Mariupol și Lugansk.
Amintim că, la 12 februarie 2015, liderii Ucrainei, Franței, Germaniei și Rusiei, au convenit asupra încetării focului în estul Ucrainei, începând cu 15 februarie.
sursa: realitatea.md