Doar în noiembrie 2012, bilanțul războiului număra 40 de mii de morți, dintre care a treia parte erau dezertori din armata siriană și membri ai forțelor armate. Cetățenii străini, stabiliți în Siria de ani de zile, au primit ajutoare de la forțele ONU și de la ambasadele țării natale. Conform MAEIE, anul trecut în Moldova au revenit 110 basarabeni din Siria. Întorși în țara natală, ei trebuiau să se reintegreze în societate și să-și aranjeze viața în condițiile locale. 

Istoria Nataliei Taiar Badawi, o basarabeancă care a locuit în Siria din 2001, este una zguduitoare. Ea povestește cum a ajuns în Siria, cum au fost anii dinaintea războiului și cât de mult s-au schimbat toate odată cu începerea conflictelor armate.

„Nu pot să spun decât – destin”

Natalia era studentă la Colegiul Tehnic nr. 1, la specializarea Limbi Străine. Fiind mereu interesată de ceva nou, se prezenta la diverse concursuri. După participarea la unul dintre ele, a apărut șansa de a urma cursuri de engleză, timp de 40 de zile, vara, în Cipru. „Eram tineri și ne zburau mințile, nu ne ardea nouă de engleză, era cald, frumos, într-un oraș pe malul mării – Limasol, un oraș în care se vorbea mai multă engleză decât greacă. Despre soțul meu nu pot să spun decât destin”, povestește Natalia. Acolo l-a cunoscut. Deși el a curtat-o destul de insistent, ea, o domnișoară modestă și rușinoasă, nu l-a prea băgat în seamă. După mai multe încercări, admiratorul ei a revenit însoțit de mama sa. În acea zi, Natalia nici nu-și putea imagina că făcea cunoștință cu viitoarea soacră. „Ea mi-a zis că m-a văzut rușinată, mai retrasă și că i-a plăcut de mine. Așa-i obiceiul la arabi, să fii logodit de mamă. Dacă mama își dă acordul, atunci va fi o căsătorie puternică”, relatează fericita tânără. Chiar dacă s-au căsătorit după legile musulmane în Cipru, soții și-au păstrat preferințele religioase intacte. Natalia zice că nu a fost niciodată incomodată de diferențele religioase. „Respect tradițiile și legile lor și ei pe ale mele. Desigur că sunt discuții, dezbateri la acest subiect, dar oricum totul se limitează la stimă”, evidențiază Natalia.

Fructele destinului vorbesc româna

Natalia a născut doi copii frumoși, fiica Rena de zece ani și fiul Mohamed de cinci. Fiul Nataliei și-a primit numele după tradiția musulmană, în care băiatul ia numele bunicului său de pe linia tatălui.

În 2012, Rena nu a mai mers la școală nici măcar o zi. A reușit doar să finalizeze cu diplomă clasa a IV-a. Acum, Natalia a izbutit cu greu să-și aranjeze fiica la studii în satul Feștelița. Greutățile au fost cauzate de faptul că ei nu aveau acte care să confirme nivelul de studii ale fetei. În momentul plecării din Siria, școala din Aleppo era locuită de refugiații rămași fără casă, la fel se întâmpla și în biserici.
Natalia a comunicat cu soțul în limba engleză timp de șase ani, iar când s-a apropiat perioada de școală a primului copil, au fost nevoiți să vorbească și în arabă. Când soțul era plecat, Natalia vorbea cu copiii săi în română, iar la televizor urmăreau posturi rusești. Astfel, Rena și Mohamed au ajuns să cunoască din fragedă copilărie trei limbi străine, înafara celei natale.

Momente ce se vor uitate

Chiar dacă locuiau într-o zonă mai pașnică a orașului Aleppo, fiecare zi trecea cu frica de a fi ultima, în casă aveau mereu un prosop de bumbac umed ca să-și protejeze căile respiratorii de exploziile chimice sau fumul provocat de incendii.

„E greu să-mi reamintesc. Soțul nu era acasă, eram singură cu copiii. Avioanele, tancurile, tunurile, automatele le vedeam și le auzeam, dar erau mai în depărtare. Însă, într-o zi, la sfârșitul lui octombrie, un avion zbura foarte aproape de blocul nostru. Ne-am apropiat cu copiii de geam să aflăm ce se întâmplă și am descoperit ceva îngrozitor… Am văzut cum a ieșit racheta și a distrus blocul alăturat. Am ascuns copiii într-o cameră mai îndepărtată, ca să fie mai protejați”, își amintește cu groază Natalia. După ce și-a adăpostit copiii, a revenit la geam, atunci a auzit ultimele rugăciuni ale răniților, ultimele țipete, ultima lor răsuflare. „Nimeni nu mai știa ce se întâmplă, nimeni nu s-a așteptat la așa ceva. Copiii țipau, bătrânii plângeau… Dezastru. Mai târziu s-a anunțat că racheta a fost lansată din greșeală. Cine a greșit, nu se știe, acum nu se mai spune nimic. E ceva de groază!”, exclamă Natalia.

După ora 16.00, nimeni nu mai ieșea din casă. Din moment ce începea să se însereze, tancurile mărșăluiau pe străzi, armata de stat și cea civilă se pregăteau să reia atacurile. Cei care aveau treburi prin oraș și le rezolvau în prima parte a zilei, de obicei, pentru achiziționarea produselor alimentare. „La un moment dat nu se mai vindea pâine. Dacă vecina mea avea o bucată, se împărțea cu mine. Și așa făceau toți, se ajutau reciproc cu ce puteau”, își amintește Natalia.

Familia așteaptă să fie reîntregită

Soțul Nataliei a lucrat până în octombrie la o companie de vânzare a mașinilor, după care și-a dat demisia, nu din frică, ci pentru că nimeni nu mai avea nevoie de mașini. După incidentul cu racheta lansată în vecinătatea casei sale, ce a avut loc la sfârșitul lunii octombrie 2012, Natalia a solicitat ajutorul forțelor ONU, pentru repatriere. Soțul ei, însă, nu a putut veni din cauză că avea nevoie de viză, astfel mama cu doi copii a fost nevoită să plece singură. Cei trei au venit cu avionul din Aleppo, deja în perioada în care Aeroportul Aleppo funcționa doar o zi pe săptămână. În perioada șederii în Moldova, Natalia a reușit să perfecteze actele necesare pentru obținerea vizei pentru soțul său și acum speră că în cel mai apropiat timp își va revedea familia întregită.

După ce a plecat din Siria, Natalia comunica cu soțul său prin internet. Dar și accesul la internet le-a fost blocat, pentru a nu putea transmite știri din țară. Nici măcar conexiunea telefonică nu-i lasă să vorbească pe-ndelete, căci se întrerupe după un minut discutat.

Dor de Siria liniștită

Natalia este foarte optimistă și își urmează destinul cu curaj. Deși rudele i-au fost mereu aproape și au ajutat-o cu tot ce au putut, Natalia nu vrea să depindă de nimeni. Astfel, ea planifică să câștige bani pe seama pasiunii sale – croitoria.

Mama Nataliei s-a bucurat foarte mult să-și vadă fiica iarăși acasă, alături de ea, de fratele său și de toate rudele care-i sunt aproape. Natalia, însă, deși se bucură să-și revadă familia, își dorește să se reîntoarcă în Siria, după ce se vor calma apele. Ea a fost educată într-o familie în care „credința, purtările frumoase și sufletul mare erau pe primul loc”, astfel, Natalia vrea să trăiască într-o societate în care se păstrează valorile morale și religioase, pe când europenii sunt „destrăbălați și vulgari”. „Am trăit bine. Am avut de toate. Dar așa e omul, niciodată nu se mulțumește cu ceea ce are. După conflictele armate dintre ei, am început să mă întreb: oare bunătatea lor a fost una mascată, ori tot răul s-a adunat de-a lungul timpului și acum a izbucnit?”.