E o poveste aparte asta cu datele la moldoveni. Cunoaşteţi vreuna care ne-ar prilejui o bucurie adevărată şi deplină? Toate au parte de o umbră, care le estompează cumva relieful şi aerul de sărbătoare. Şi asta pentru că aproape fiecare dintre aceste date are la moldoveni un fel de… contra-date, care fie au încetinit progresul de până atunci al ţării, fie ne-au aruncat în trecut. Mai suntem în epoca în care unele din datele noastre memorabile luptă cu altele, anulându-se reciproc. Un fel de război al datelor.
O „tradiţie” al cărei început a fost pus încă în gloriosul 1989, în care am avut un 27 şi un 31 august, urmate însă de un 10 noiembrie 1989, când miliţia lui Voronin a bătut demonstranţii, un episod care, în cazul unui concurs de împrejurări nefast la Moscova, putea pune începutul unei epoci de teroare. În 1991 avem un 27 august, „contracarat” de războiului transnistrean şi de un 21 iulie 1992, când Snegur a semnat convenţia de încetare a focului, stropind episodul cu şampanie alături de Smirnov.
Există un martie 1998, când a luat naştere ADR, urmat, însă, de un 25 februarie 2001, care i-a adus pe comunişti la guvernare. Lângă un 7 aprilie 2009 va sta întotdeauna un 4 aprilie 2005. La 3 iunie 2009 eşuează alegerea Z. Greceanâi în funcţia de preşedinte, iar la 11 decembrie 2009 nu este ales Marian Lupu. Pe care dintre aceste date să le marcăm?
Uneori, acest război al datelor este înglobat în una şi aceeaşi zi, într-un fel de date-gemene. 2 martie 1992 este ziua în care am aderat la ONU, dar şi ziua începutului războiului transnistrean, 29 iulie 2009 este ziua alegerilor în care au învins democraţii, dar 29 iulie 1994 este şi ziua în care a fost adoptată Constituţia ţării cu toate bombele cu efect întârziat pe care le conţine. 7 aprilie 2009 este ziua revoltei tinerilor, dar şi ziua (noaptea) începutului terorii comuniste.
Există chiar perioade întregi din istoria noastră care se reflectă una în cealaltă ca într-un fel de oglindă. După 10 noiembrie 1989, ar fi trebuit să asistăm, cum spuneam, la o epocă de întuneric şi a venit Independenţa. După 7 aprilie, ar fi trebuit de asemenea să se producă un recul al democraţiei şi a venit 29 iulie.
Destinul lui 29 iulie încă nu este decis, iată de ce ieri nu am prea manifestat şi jubilat. Acesta depinde, la fel cum s-a întâmplat de atâtea ori, de un „n” noiembrie, care fie va legitima cuceririle lui 29 iulie, fie le va anula.
De fapt, în funcţie de modul în care vor vota moldovenii la toamnă, vom înţelege dacă am încheiat „războiul datelor”, adică ne-am maturizat, ori îl vom perpetua.
