Războiul l-a lăsat fără picioare, soția l-a părăsit, iar grupurile criminale au vrut să-l facă cerșetor

După mai bine de 20 de ani de la acel conflict, veteranii războiului au fost practic lipsiți de toate înlesnirile de la stat, iar politicienii își amintesc de ei doar în timpul campaniilor electorale. Totuși, sunt oameni simpli care îi ajută și îi susțin, chiar dacă oficialii le-au întors spatele.

Unul dintre participanți la războiul de pe Nistru este chișinăuianul Pavel Berzan, care a revenit de pe linia frontului fără picioare. Când am mers la el, bărbatul stătea în fața calculatorului jucând solitare. În apartament nu erau praguri la uși sau covoare pe podele, ceea ce înseamnă că el se poate deplasa prin casă în scaun cu rotile. „Nu-mi pare rău de ceea ce mi s-a întâmplat, regret mai mult faptul că politicienii ne-au ordonat să ne retragem”, cu aceste cuvinte m-a întâmpinat combatantul.

După ce m-a întrebat dacă nu mă deranjează că-și va aprinde o țigară, el a început să scotocească prin amintirile de acum 23 de ani.

Aveau misiunea să mineze terenuri

Istoria pornește din vara anului 1992, când Pavel avea 25 de ani. Lui i-a venit o scrisoare prin care era invitat la biroul de recrutare, de unde ulterior urma să ajungă pe linia de front. Atunci bărbatul era căsătorit și avea o fiică. Cu toate acestea, pe data de 8 iunie, el și-a anunțat rudele, și-a îmbrățișat soția și copilul, după care a plecat la război. „Am văzut că se duce unul, altul și am zis: dă, să mă duc și eu”, își amintește interlocutorul meu. Echipa din care făcea parte era compusă din 10 geniști, care au fost trimiși la Coșnița. Misiunea lor era să mineze terenuri pentru ca inamicii să nu poată trece hotarul.

„Eu am făcut armata sovietică în Kazahstan și aveam pregătire în domeniu. La Coșnița am stat doar câteva zile. Acolo eram într-o zonă unde puteau să ne împuște atât camarazii noștri, cât și transnistrenii”, susține indignat veteranul. Când s-au pornit tancurile de la Bender, grupul de geniști a fost chemat, alături de alți moldoveni, să apere traseul spre Anenii Noi. Autoritățile de la Chișinău se speriaseră că separatiștii ar putea încerca să ajungă în Capitală. Cu toate acestea, alte provocări n-au fost, iar în iulie R. Moldova și Federația Rusă au semnat o Convenție care prevedea rezolvarea pașnică a conflictului armat.

„Un picior s-a desprins și nu l-a mai găsit nimeni”

După ce s-a încheiat războiul de Independență, Pavel Berzan, alături de alți geniști, a primit sarcina să demineze terenurile minate în timpul conflictului. „Era marți dimineața, o zi plină cu soare. Câmpul minat se afla într-o livadă de piersici. Un tractor trecea printre rânduri, iar eu mergeam pe urmele lui. El era ușor, iar unele mine n-au explodat nici când acesta a trecut cu roata peste ele. Prin urmare eu am călcat pe o mină și această clipă de neatenție mi-a schimbat radical viața”, mărturisește cu părere de rău bărbatul.

Ceea ce a urmat el își amintește ca prin ceață. „Am auzit o bubuitură și am căzut. Jos deja mi-am dat seama că explozia mi-a afectat picioarele, însă nici nu mi-am putut imagina cât de gravă era situația. Din cauza exploziei un picior s-a desprins și nu l-a mai găsit nimeni, iar al doilea a fost dărâmat practic în totalitate”, povestește cu lacrimi în ochi combatantul.

Colegii au reacționat prompt, i-au bandajat ceea ce a mai rămas din picioare și l-au dus la spital. Acolo medicii au constatat că nici al doilea picior nu poate fi salvat și i l-au amputat. „O săptămână practic am fost inconștient, iar când m-am trezit și am văzut că n-am picioare, am avut un șoc puternic. Era o jale mare, mai ales pentru părinți. Toți însă au găsit forțe să mă susțină”, spune emoționat convorbitorul, menționând că pentru a continua discuția are nevoie de o cafea.

L-a părăsit soția

În același an, după ce a rămas fără picioare, bărbatul a primit apartament gratis pentru care stătea în rând încă din perioada sovietică. El spune că la început beneficia de reduceri de 50 la sută pentru serviciile comunale. Peste câțiva ani însă, toți participanții la război au fost lipsiți de acest drept.

În toamna anului 1992, Pavel a mers la o cură de recuperare în România, iar acolo i-au făcut proteze. Când a revenit acasă, îl așteptau deja alte probleme. După ce a mai stat o perioadă alături de el, soția a decis să divorțeze. „Totul a fost clar după accident, dar ne-am despărțit oficial peste câțiva ani. Ea avea doar 21 de ani, vroia să se distreze și să se bucure de viață, iar eu nu puteam să-i ofer aceste lucruri. Nu am judecat-o atunci și nu o judec nici acum. Încă păstrăm legătura și suntem prieteni. Fiica trăiește cu ea, dar mă vizitează și pe mine des”, povestește bărbatul.

Acum veteranul primește lunar o pensie de invaliditate de 1700 de lei și încă 700 de lei alte alocații. Cu acești bani el își permite să-și achite serviciile pentru apartament și să-și cumpere de mâncare. Haine și alte lucruri nici nu-și mai amintește când și-a cumpărat ultima dată.

I s-a propus „să devină” cerșetor

De faptul că invalizii întâmpină probleme financiare profită grupurile criminale organizate. Pavel își amintește că acum câțiva ani l-au vizitat doi soți de etnie romă și i-au propus să-l ducă în Rusia să cerșească. „Aceștia mi-au spus că voi trăi foarte bine și că voi avea tot ce-mi doresc. Le-am zis că nu mă interesează ofertele lor, dar ei continuau insistent să aducă fel de fel de argumente. Într-un final am chemat niște prieteni și ei m-au ajutat să scap de dânșii”, recunoaște deranjat chișinăuianul, care este aproape sigur că datele sale personale au fost vândute de medicul de familie.

Durerile, problemele și nepăsarea autorităților puteau să-l bage în patima drogurilor și a alcoolului, dar el a reușit să țină piept acestor încercări grele. Înainte de plecare, Pavel Berzan mi-a spus că nu vrea să fie jelit de nimeni și că-și dorește să fie privit ca un om obișnuit. „Atunci când ies la o plimbare oamenii se apropie de mine și îmi lasă câte un leu în poală. La noi se consideră că dacă nu ai picioare și ești în scaun cu rotile neapărat cerșești! Sunt multe persoane care o duc mult mai rău ca mine și nu trebuie să uităm de ei. Eu sunt mulțumit de viața pe care o duc”, a încheiat combatantul, ducându-și mâna dreaptă la tâmplă, la fel cum fac soldații pe linia de front, în semn de respect și recunoștință față de cineva.

Datele oficiale arată că în timpul războiului de Independență au fost răniți 1180 de moldoveni, iar alți 315 și-au pierdut viața.

Conflictul armat de pe Nistru a început la data de 2 martie 1992, iar în anul 2010 Parlamentul Republicii Moldova a instituit această dată ca fiind ziua comemorării eroilor căzuţi în timpul războiului pentru apărarea integrităţii şi independenţei țării.