CSI / Rusia

Reacția Kremlinului după ce Prigojin a anunțat că retrage Wagner din orașul Bahmut

Evgheni Prigojin, liderul forţei de mercenari Wagner Group, a declarat vineri, 5 mai, într-un anunţ brusc şi dramatic, că forţele sale vor părăsi oraşul ucrainean Bahmut, pe care încearcă să îl captureze din vara anului trecut, după ce anterior postase un videoclip violent ca imagine şi limbaj în care îi acuza pe şefii armatei regulate ruse că nu i-au furnizat munţie şi sunt responsabili pentru moartea a zeci de luptători ai săi.

Kremlinul a refuzat să comenteze declaraţia lui Prigojin, invocând faptul că aceasta are legătură cu desfăşurarea ”operaţiunii militare speciale” din Ucraina. ”Da, bineînţeles, am văzut-o (declaraţia lui Prigojin) în mass-media, dar nu o pot comenta, deoarece se referă la desfăşurarea unei operaţiuni militare speciale”, a declarat astăzi, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, fiind întrebat de jurnaliști.

Prigojin a transmis o declaraţie scrisă – adresată şefului Statului Major General, Ministerului Apărării şi lui Putin însuşi, în calitate de comandant suprem – în care îşi anunţă retragerea de la Bahmut. Data declarată de retragere, 10 mai, le oferă şefilor apărării doar cinci zile pentru a umple golul pe care l-ar crea o retragere a mercenarilor Wagner. De asemenea, anunţul lui Prigojin – redat sumar inclusiv de agenţiile de presă ale statului rus – intervine la două zile de la incidentul cu dronele care au vizat Kremlinul şi ameninţă să umbrească sărbătoarea naţională din 9 mai, când Rusia marchează cu mare fast victoria asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, iar Putin urmează să se adreseze naţiunii din Piaţa Roşie.

Declaraţia scrisă a lui Prigojin este însoţită de o înregistrare video, în care liderul Wagner apare în echipament de luptă complet, în faţa a zeci de luptători de-ai săi, cu o puşcă automată atârnându-i de umăr.

„Din cauza lipsei de muniţie, pierderile noastre cresc exponenţial în fiecare zi”, se arată în comunicat.

”Băieţii mei nu vor suferi pierderi inutile şi nejustificate în Bahmut, fără muniţie”, a adăugat Prigojin în videoclip. ”Dacă, din cauza geloziei voastre meschine, nu vreţi să oferiţi poporului rus victoria de a cuceri Bahmut, asta este problema voastră”, spune acesta adresânsu-se celor trei lideri.

De asemenea, Prigojin spune că îi cere lui Gherasimov să înlocuiască unităţile Wagner din Bahmut cu trupe regulate şi să precizeze când se va întâmpla acest lucru.

Pe de altă parte, Prigojin spune că se aşteaptă să se confrunte cu critici. ”După un timp, vor exista oameni inteligenţi care vor spune că ar fi trebuit să rămânem mai mult timp în Bahmut. Oricine are observaţii critice – veniţi la Bahmut, sunteţi bineveniţi, ridicaţi-vă cu armele în mâini în locul camarazilor noştri ucişi”, afirmă acesta sfidător.

Pe de altă parte, el promite că Wagner se va întoarce: ”Ne vom linge rănile, iar când Patria va fi în pericol, ne vom ridica din nou pentru a o apăra. Poporul rus poate conta pe noi”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *