Internațional

Reacția lui Volodimir Zelenski la anunțul demisiei lui Boris Johnson. Ce spune liderul de la Kiev

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este încrezut că politica Marii Britanii față de Ucraina nu se va schimba după ce prim-ministrul Boris Johnson a anunțat că își dă demisia, transmite Unian.

Liderul de la Kiev a declarat aceste declarații în cadrul unui interviu pentru CNN.

Președintele Ucrainei l-a numit pe Johnson „prieten adevărat al Ucrainei”, adăugând, că este convins, că politica Marii Britanii în relația cu Ucraina, în cel mai apropiat timp nu se va schimba, indiferent de demisia prim-ministrului.

Vă amintim că astăzi, 7 iulie, Boris Johnson și-a anunțat demisia din funcția de șef al Partidului Conservator, ceea ce atrage automat și pierderea fotoliului de prim-ministru. Johnson a spus însă că rămâne în funcția de premier până la alegerea unui nou șef al partidului. O serie de lideri conservatori exclud varianta ca el să rămână premier, spunând că demisia Johnson din fruntea guvernului ar trebui să devină operațională astăzi, iar cabinetul să fie condus de alt prim-ministru interimar.

Menționăm că astăzi dimineață, încă doi miniştri din cabinetul său demisionaseră, după o serie de plecări care au însumat aproape 50 dintre membrii aparatului guvernamental.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *