Astfel de articole au darul de a mă întărâta, evident! Este articolul domnului Valentin Naumescu, cu titlul prescurtat ”Felicitări Republica Moldova, adio România Mare!”
Scenariul care mi se pare mie cel mai probabil în viitorul apropiat şi mediu (vreo 20 de ani) este următorul: România va reuşi ”performanţa” să absoarbă mai mult decât actualii 15% din fondurile oferite de Uniunea Europeană pentru a progresa mai rapid. R. Moldova va învăţa din această greşeală a României şi va absorbi ceva mai mult. Cetăţenii R. Moldova vor observa în sinea lor (mulţi nu conştient) că le merge mai bine în cadrul familiei europene. Apropierea de EU este şi va rămâne asociată cu direcţia ”vest”, nu ”est”, care direcţie este aceeaşi cu cea spre România. Conştientizarea identităţii româneşti în R. Moldova (la cei ce se consideră ”pur moldoveni”) va creşte. În ultimă instanţă aceasta va duce la o dorinţă acută generalizată de unificare. Nu cred că motive de natură financiară (atât cât vor fi percepute) au capacitatea să stăvilească o ”pornire” naţională. Atunci unificarea se va realiza. Destul de nespectaculos.
Acum comentez. Domnul Naumescu sugerează că “în situaţia în care cetăţenii României ar fi întrebaţi dacă sunt de acord să plătească fiecare, în total, câte 5.000-10.000 de Euro pentru unificare” atunci răspunsul lor ar fi negativ. Eu cred că şi 500 de Euro ar fi suficient. Numai că întrebarea nu se va pune. Dacă nemţii ar fi întrebaţi dacă sunt de acord să plătească sumele pe care Germania le plăteşte pentru dezvoltarea zonelor subdezvoltate ale EU, dacă li s-ar pune întrebarea pe tavă, sigur că n-ar fi de acord. Dar asemenea întrebări nu se pun. Foarte multe întrebări nu sunt puse populaţiei, şi în marea majoritate a cazurilor e bine aşa. Pe de altă parte, nu e într-adevăr vorba de o unificare în viitorul apropiat. Până atunci, atât România cât şi R. Moldova vor mai ieşi din sărăcie. România deja nu mai e acolo unde a fost acum 20 de ani.
Cine va contribui cel mai mult la eforturile financiare pentru unificarea celor două ţări va fi EU, deci în primul rând Germania. Indirect, prin dezvoltarea amândurora. Iar la celelalte eforturi au contribuit deja şi ele însele. România printr-o serie de gesturi, burse, donaţii, acordarea cetăţeniei române şi altele. Iar R. Moldova în primul rând prin cristalizarea politică a unionismului şi întărirea acestuia.
Domnul Naumescu socoate că o şansă pentru unificare ar fi posibila deteriorare a perspectivelor europene ale R. Moldova. Deşi perfect logică, această posibilitate mi se pare foarte improbabilă. Iată de ce:
O ţară depărtată geografic de EU, dar lipită de Federaţia Rusă, Georgia, este acum şi ea Membru asociat. Nu are nici ea nicio şansă la apartenenţa deplină? Eu nu cred că nu are. Sunt doar de acord că atât ea cât şi Ucraina ar putea intra după R. Moldova. Georgienii nu sunt un popor asiatic, iar sentimentale lor faţă de ruşi sunt cunoscute. Aspiraţia lor europeană este puternică. În comparaţie, situaţia R. Moldova este mult mai favorabilă. Şi ţara mult mai uşor de digerat, la populaţia ei, pentru EU.
Domnul Naumescu vede în Transnistria o ”piatră de moară” la gâtul moldovean. Totuşi diplomaţia rusă şi cea transnistriană nu au fost prea active în promovarea ”independenţei” teritoriului, fără de care tot parte a R. Moldova rămâne, cel puţin oficial. Diplomaţia rusă este tenace, dar după loviturile primite la dezmembrarea URSS, ea de-abia în ultimii ani a început să-şi revină. Chiar dacă acum Ucraina nu a făcut pasul asocierii, tendinţa ei pare să fi rămas către vest. Iar cu o Ucraină chiar şi numai orientată către EU, legătura Rusiei cu Transnistria va fi din ce în ce mai greoaie. Subiectul Transnistriei cred că va rămâne pentru F. Rusă un obiect în mâna ei cu care va negocia de pe o poziţie mai bună atunci când cineva se va interesa de acel obiect. Momentul va veni cel mai târziu la aderarea R. Moldova.
Amintesc că şi Ciprul a devenit membru deplin al EU, deşi guvernul său nu controla (şi nu controlează nici astăzi) o bucată din teritoriu procentual mult mai mare decât cea transnistriană în R. Moldova. Şi, efectiv, condiţiile pentru eliberarea (paşnică a) Transnistriei vor fi incomparabil mai bune după aderare.
De altfel există activităţi comune ale R. Moldova cu Transnistria (vezi fotbalul de exemplu) iar ”graniţa” între ele nu e ca cea dintre cele două Corei…
Eu nu îmi fac probleme de tip birocratic-administrativ legate de unire. E clar că se va face haotic, în stil românesc. Dar se va face cumva. De tip german? Mă rog, poate doar ca tip… Dar nu cred nici asta, R. Moldova fiind totuşi prea mare ca să devină o singură regiune.
Da, Bucureştiul le-ar răpi multora ”funcţiile călduţe”, cum zice domnul Naumescu, din guvern, parlament etc. Dar ei nu se vor gândi şi la cei din viitor ci numai la ei, şi doar pentru ei se vor găsi ciolane de ros, cum se găsesc mereu în asemenea ocazii. Şi vor alege şi ei momentul mai către sfârşit de mandat…
Da, Turcia a rămas neeuropeană, în termeni absoluţi aş zice, nu numai pentru occidentali. Dar Turcia făcuse progrese imense pe drumul către valorile occidentului înainte de semnarea asocierii. Acum se constată o direcţie inversă, cu toate progresele economice realizate. Acesta este în primul rând motivul actual al neacceptării Turciei. Evident, momentan timpul lucrează contra apropierii ei de EU. Dar există în Turcia şi forţe care văd asta şi se opun actualei evoluţii…
Pentru R. Moldova nu văd probleme comparabile. Ingredientele culturale ruseşti nu constituie, zic eu, nicăieri o problemă. Partidul Comunist? În multe ţări occidentale a existat, pe alocuri mai există, are influenţă slabă. Tot astfel se va întâmpla şi în R. Moldova. Rămâne influenţa directă a Moscovei. Cu noul statut de Membru Asociat al EU, capacitatea F. Ruse de a exercita presiuni economice va fi contracarată de forţa economică internă a EU. Presiunile politice vor fi şi mai dificile pentru ruşi, iar cele militare cu atât mai mult.
De altfel, actuala mârâială între EU şi F. Rusă nu are după părerea mea baze prea solide, fiind legată mai ales tocmai de extinderea EU către zone ex-sovietice. Există interese energetice comune, pot să apară duşmani comuni. Să nu uităm de Europa până în Ural a generalului de Gaulles! Poate F. Rusă tocmai de asta se teme. Este strategic în retragere. Trebuie să admită asta, şi o şi face. Nemaifiind însă marele duşman al omenirii.
Sunt perfect de acord cu domnul Naumescu în privinţa utilităţii unui program sistematic de integrare în toate domeniile, între România şi R. Moldova.
Cât este de necesară revenirea R. Moldova? Dacă este binevenită? O reparaţie istorică?
Eu zic doar că acesta va fi, neforţat şi necalculat, mersul natural al lucrurilor!
Are Moldova o istorie ca cea a Austriei, care să justifice o entitate statală diferită? A mutat Stalin toţi moldovenii în Camciatca? Are R. Moldova petrolul Kuweitului? Nu, deci se va uni cu noi.
Autor: Tudor Zamfirescu
Naştere: 1944 Stockholm
Liceu: Bucureşti 1951 – 1961
Facultatea de Matematică Universitatea Bucureşti 1961 – 1966
Doctorat Matematică Universitatea Bochum 1968
Habilitation Universitatea Dortmund 1972
Profesor Universitatea Dortmund 1977 – 2009
Cercetător IMAR Bucureşti 2009 –
Membru de onoare al Academiei Române 2009
Sursa: contributors.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
